Comunicarea Nonverbala

,,Cunoaste-te pe tine insuti si vei cunoaste zeii si universul intreg PLATON

Comunicarea nonverbala este cumulul de mesaje, care nu sunt exprimate prin cuvinte si care pot fi decodificate, creând intelesuri. Aceste semnale pot repeta, contrazice, inlocui, completa sau accentua mesajul transmis prin cuvinte.

Inaltimea vocii

Este data de frecventa de vibratie a corzilor vocale. Când suntem tensionati sau anxiosi, corzile vocale se intind puternic , ca si corzile unei viori, iar vocea se subtiaza, devine stridenta sau zgârâie, scârtie. Când suntem calmi si relaxati, tonul vocii coboara, devine plin si sigur.

Mesajele comunicarii nonverbale sunt transmise prin mimica, privire, gestica si prin elementele de paralimbaj.

Mimica

Mimica reprezinta modul in care trasaturile fetei redau trairile unei persoane. In timpul unui discurs, pentru a ajuta la câstigarea increderii publicului, mimica nu trebuie sa intre in contradictie cu cele spuse.

Vorbitorii experimentati pot folosi anumite trucuri care sa ii ajute in convingerea auditoriului. De exemplu, fara a spune in cuvinte ca sunt impotriva unei idei, acestia o sustin zâmbind ironic, creând o reactie de opozitie fata de ceea ce spun.

Arta de a citi caracterul omului dupa aspectul sau fizic se numeste fiziognomie.Dupa cum sustine dr. Wren (in Seductia) exista cel putin 7000 de expresii faciale distincte.

Zâmbetul este un element care ajuta vorbitorul sa atraga bunavointa publicului, deoarece transmite prietenie, apropiere si siguranta de sine. Din acest motiv este recomandabil ca in introducerea discursului vorbitorul sa zâmbeasca.

Incruntarea transmite concentrare, atentie maxima dar si incordare si rigiditate. De aceea nu este bine ca vorbitorul sa stea incruntat, deoarece transmite catre auditor o stare de tensiune care poate provoca o ruptura.

Rictusul (schimonosirea fetei) induce ideea de nesiguranta. Publicul tinde sa creada ca cel care tine discursul nu spune adevarul sau nu cunoaste tema despre care vorbeste, fiind indicat ca vorbitorii neexperimentati sa evite folosirea sa.

Privirea

Privirea este un factor important al limbajului nonverbal, ea fiind si modalitatea prin care se pastreaza legatura dintre vorbitor si public. Faptul ca privirea nu este indreptata spre public induce sentimentul de nesiguranta si de ascundere a adevarului.

Când persoana sau ceea ce spune ea nu ne intereseaza , mutam privirea in alta parte . Privirea insistenta , eventual cu pupilele dilatate , semnaleaza dorinta de intimitate , interesul pentru ceva anume, o maniera de a hartui sau de a face curte . O miscare a ochiului care, in general scapa de sub control este dilatarea pupilei. Ea se dilata in mod normal in intuneric , dar si atunci când un barbat priveste o femeie frumoasa sau când o femeie priveste un bebelus . Ochii nu comunica izolat de restul corpului . In diverse combinatii cu miscarea pleoapelor, a sprâncenelor , a mâinilor , ei pot spune o multime de lucruri.

Contactul vizual permanent este decisiv pentru câstigarea bunavointei si a increderii. In cazul unui public numeros, pentru a crea fiecaruia impresia ca este privit, cea mai simpla posibilitate pentru un vorbitor este de a se uita la public in forma literei Z, incepând cu ultimul loc din stânga salii si terminând cu primul loc din dreapta.