Comunicarea și spațiul - Proxemica

Comunicam cu mainile, cu ajutorul expresiilor faciale, al privirii, dar comunicam si prin modul in care folosim un anumit spatiu. Oamenii politici care tin un discurs apropiati spatial de auditoriu, cu privirea indreptata spre cei carora li se adreseazaobtin un alt efect decat cei care, sa spunem, se plaseaza la o distanta apreciabila fata de ei, mentin privirea in pamant, stau cu mainile la spate sau cu o mana in buzunar cand isi rostesc discursul.

In stiintele socioumane, tremenul „spatiu” este utilizat atat pentru a desemna o realitate fizica, cat si pentru a arata calitati psihosociale.

Propunand o abordare sistemica a proximitatii, Gaël Le Boulche(2001) afce o serie de precizari si de distinctii foarte importante. Astfel in limba franceza cuvantul „proxemité” (provenit din lat. proximas) se intalneste pentru prima oara intr-un text juridic din 1479, cureferire la actele de succesiune. Dupa secolul al XVI-lea, cuvantul „proximitate”, incepe sa fie utilizat si pentru adesemna pozitia obiectelor in spatiu si apoi pentru a indica ordinea cronologica a evenimentlor. Deci, etimologic, cuvantul „proximitate” isi are originea in trei domenii de referinta: drept, spatiu, timp. Pe baza acestor constatari, Gaël Le Boulche, defineste proxemiattea in functie de distanta: „Proxemitatea este o judecata de valoare referitoare la perceperea unei distante, distanta fiind o expresie a raportului dintre doua obiecte distincte in drept, in spatiu si in timp”.( Gaël Le Boulche, 2001, 3).

Prin definitie proxemica este: studiul modului in care oamenii se apropie unii de altii sau pastreaza o distanta unii fata de altii; analiza spatiului si a ceea ce noi facem cu spatiul ca o dimensiune a comunicarii nonverbale”.(Watson, Hill, 1993,153). Spatiul nu este un dat unic, intre om si spatiu exista o legatura.

Termenul de proxemica a fost inventat de actre Edward T. Hall (n. 1941), care l-a utilizat pentru prima data in studiul „Proxemics”. Antropologul american marturiseste ca in ipreocuparile sale de cercetare a „a spatiului social ca bio-comunicare” s-a inspirat din lucrarile lingvistului Benjamin Lee Whorf si ale antropologului Edward Sapir considerand ca tezele despre limbaj ale acestora( existenta unor coduri nescrise, dar intelese de catre toti) sunt aplicabile tuturor metodelor culturale. Se discuta azi de „culturi de contact”( de exemplu cultura arba sau cultura mediteraneana) si „culturi de noncontact”( cum este cea americana sau nord-europena). In culturile de contact se incurajeaza atingerile corporale( contactul cutanat) atat in spatiul privat,cat si in spatiul public. Culturile de noncontact descurajeaza astfel de comportamente. La o intalnire de afaceri,a imbratisa un investitor american, a-l lua dupa umeri sau a-l bate pe spate cu mana pentru a-ti exprima ospitalitatea, bucuria este cu totul deplasat din punctul de vedere al americanului.

H. Hediger a facut primele cercetari privind comportamentul animalelor in mediul natura si in captivitate, identificand cinci distante:

a) „distanta de fuga”, distanta care ii permite unui animal sa scape prin fuga daca simte apopierea unui alt animal( 10 cm-500 m);

b) „distanta critica” sau „distanta de atac”, de la care fuga pentru a scapa de atacatori nu mai este posibila;

c) „distanta personala” sau „distanta interpersonala” dintre doua exemplare din aceeasi specie; ea rezulta din confruntarea tendintelor de „a fi impreuna” sau „de a fi singur” si se pastreaza cu strictete( bancurile de pesti).

d) „distanta de apropiere”, pe care animalele o pastreaza intr-un teritoriu( spatiu revendicat si aparat de catre un individ, o familie sau o turma);

e) „distanta sociala” pe care un individ o mentine fata de ceilalti membri ai grupului( pierderea ei produce anxietate).

Pe baza studiului distantelor la animale, Edward T. Hall face masuratori ale pragurilor de receptare a vocii, delimitand patru distante interumane: distanta intima(de pana la 40-50 cm), distanta personala( 50-70 cm), distanta sociala( 1,5-3 m), distanta publica( 3-6 m).

Luand in calcul nu numai distantele de la care poate fi receptata vocea( soaptele, vocea normala, strigatele), dar si posibilitatea de contact cutanat, temperatura, mirosul, detectarea expresiilor faciale, Edward T. Hall si colaboratorii sai ajung la masuratori mai fine:

1. „Distanta intima apropiata” permite contactul cutanat, receptarea mirosului corporal al celuilalt, a caldurii corpului sau. Comunicarea verbala se face in soapta, folosindu-se chiar un limbaj nearticulat. De la aceasta distanta( 0-0,5 m) pot fi vazute in detaliu expresiile faciale. Este distanta dintre mama si nou-nascut, dintre persoane in timpul actului sexual, dintre sportivi( box, lupte) sau dintre indivizii care calatoresc impreuna intr-un vehicul supraaglomerat.

2. „Distanta intima neapropiata” este cea care le permite persoanelor sa se tina de mana, as-si simta reciproc mirosul corporal. Comunicarea verbala este suava. O astfel de distanta( 0,15-0,45 m) este caracteristica discutiilor in familie, dar si in unele locuri publice( in aeroporturi).

3. „Distanta personala apropiata este distanta propice confidentelor(0,45-0,75 m). Se disting foarte bine trasaturile fetei, se simte slab caldura corporala a celeilalte persoane, iar mirosul acesteia( eventual parfumul folosit) se simte numai daca este foarte puternic.

4. „Distanta personala neapropiata” asigura perceptia exacta a celuilalt, in ansamblu si in detaliu. Se poate comunica fara a striga. De la distanta de 0,75-1,25 m intre parteneri nu se mai simte nici caldura, nici mirosul emanat de corpul interlocutorului.

5. „Distanta sociala apropiata”. De la aceasta distanta( 1,25-2,10 m) discutam cu strainii. Le vedem bine si fata, si corpul in intregul lui. Este distanta dintre client si vanzator, dintre colegii de birou)

6. „Distanta sociala neapropiata” impune comunicarea cu voce tare, estompeaza distantele de status. La aceasta distanta( 2,10-3,60 m) au loc discutiile formale, impersonale, ca si discutiile in grupurile mici. In discutiile de salon, comunicarea verbala este sustinuta adesea de gesticulatie.

7. „Distanta publica apropiata” impune sa se vorbeasca foarte tare si rar, accentuandu-se fiecare cuvant. O astfel de distanta se mentine intre oamenii politici si alegatori in cadrul mitingurilor electorale. De la aceasta distanta nu se mai pot distinge expresiile faciale sau culoarea ochilor celui care vorbeste. Se vad insa constitutia corporala, imbracamintea.