Comunicarea verbală și a negocierii

COMUNICAREA VERBALA

MOTTO:

La inceput a fost cuvantul. Dar nu la inceputul lumii, ci la inceputul culturii. Dincoace de cuvant se afla natura, dincolo de el incepe cultura. Incepand sa vorbeasca, antropoidul a devenit om; laba a devenit mana, piatra necioplita a devenit unealta, adaptarea a devenit munca, hrana a devenit mancare, adapostul a devenit casa. Nici o stare sufleteasca nu ajunge idee decat in si prin vorbire. Insa vorbirea nu e vorbarie, vorbaria este manifestarea zgomotoasa a tacerii de vreme ce nu mai spune nimic. Vorbirea este principalul mijloc de comunicare si de construire a ideilor.

(HENRI WALD)

Cerintele si exigentele unei exprimari orale usoare

Trebuie sa remarcat, de la bun inceput, faptul ca usurinta in exprimare este determinata de :

I. Caracteristicile personalitatii;

II. Calitatile vocale - enuntarea si pronuntia.

I. Caracteristici ale personalitatii care pot determina o exprimare usoara sunt:

a) Claritatea. Pentru a fi un bun vorbitor este nevoie in primul rand de o buna capacitate de exprimare clara a ideilor. Ea presupune:

– exprimarea simpla;

– organizarea materialului in asa fel incat sa poata fi usor de urmarit;

– pronuntarea corecta a cuvintelor astfel incat sa poata fi usor recunoscute;

– evitarea folosirii cuvintelor lungi si complicate;

– in cazul folosirii unui vocabular specializat sau de argouri, explicarea termenilor care pot sa nu fie uzuali pentru auditoriu.

b) Acuratetea. Expresiile si cuvintele pe care le folosim trebuie sa exprime exact ceea ce dorim sa spunem. Aceasta presupune:

– un vocabular suficient de bogat pentru a putea alege cuvintele cu inteles precis in vederea atingerii scopului propus;

– faptele la care se fac referiri sa fie corecte iar informatiile citate sa fie de incredere;

– evitarea afirmatiilor neconforme cu realitatea si care pot fi contestate.

Exprimari care incep cu: „Toata lumea stie ..." sau „Nici o persoana cu mintea intreaga nu ar accepta aceasta ..." sunt totdeauna periculoase si pot fi contestate, in special cand sunt pe punctul de a genera reactie ostila.

c) Empatia. Este capacitatea de a ne pune, de a ne transpune in situatia celorlalte persoane. Punandu-ne in locul ei vom stabili o empatie cu aceasta. Asta nu inseamna ca trebuie sa fim mereu de acord cu ea sau cu ideile sale, dar ne ajuta sa fim intelegator si rabdator. Expresia fetei si tonul vocii sunt evident importante, in special in discutiile de grup.

d) Sinceritatea. Aceasta inseamna in realitate a fi natural. Sa evitam sa devenim rigizi sau stangaci sau sa incercam sa simulam atunci cand discutam cu persoane necunoscute sau cu un statut social mai inalt. Desigur altfel vorbim cu un sef decat cu un coleg sau prieten, dar trebuie sa ne straduim sa fim noi insine si in aceste situatii. Tonul vocii trebuie sa fie la fel in ambele situatii. Alegerea cuvintelor si a frazelor trebuie sa fie diferita.

e) Relaxarea. Metoda de a ne elibera de anumiti factori care creeaza dificultati in vorbire, cum ar fi:

– emotii cand vorbim cu unele persoane;

– vocea devine mai ascutita sau mai groasa;

– ritmul vorbirii devine mai rapid sau mai lent;

– miscarile si pozitia devin rigide sau necontrolate.

In asemenea situatii relaxarea – prin respiratii profunde – ne poate ajuta.

f) Contactul vizual. Directia privirii si mobilitatea ei sunt factori importanti in sincronizarea unui dialog. La fel si „schimbul de priviri". Un vorbitor care nu se uita niciodata spre cel care-l asculta ar putea transmite mesaje de tipul: „Nu ma interesezi"; „Nu-mi placi"; „Nu sunt prea sigur"; „Nu sunt sigur pe ceea ce spun". Deci cateva reguli sunt utile:

– stabilirea unui contact vizual cu cel care ne asculta;

– evitarea atintirii privirii spre birou sau spre fereastra;

– daca vorbim unui grup mai mare, sa-l cuprindem cu privirea in asa fel incat fiecare individ sa simta ca este observat. Ei vor prefera o usoara pauza a vorbitorului, care demonstreaza interesul lui in modul de a-i privi, asigurand o fluenta discursului, spre deosebire de cel care citeste cu capul in jos, fara a da importanta auditoriului.

g) Aparenta. Felul in care esti privit arata cat de bine te inteleg ceilalti. Cel care ne asculta nu ne poate ajuta prea mult, insa poate inregistra aparenta, infatisarea noastra si atunci el va primi, prin metacomunicare, o imagine a modului in care ne purtam, chiar si inclusiv vestimentatia.

In cele mai multe situatii de dialog oamenii privesc vorbitorul si il judeca chiar inainte de-a vorbi. O haina atractiva, o tinuta vestimentara ingrijita este deosebit de importanta in situatii formale: intalniri publice, interviurile pentru angajare, conferinte etc.

Trebuie sa retinem ca modul in care aratam influenteaza impresiile celorlalti. A ne imbraca in concordanta cu cei din jurul nostru nu inseamna pierderea individualitatii ci mai degraba dovedeste capacitatea de adaptare in circumstante diferite.

Prin urmare sa luam in considerare doua lucruri importante:

– o tinuta ingrijita si curata;

– o vestimentatie si infatisarea adecvata locului in care va desfasurati activitatea.

h) Postura. Pozitia corpului este de asemenea importanta pentru procesul de comunicare.

Ascultatorii vor fi impresionati neplacut atunci cand o persoana care li se adreseaza sta aplecata inainte pe scaun, se sprijina de perete sau sta in pozitie garbovita; aceasta demonstreaza nu numai oboseala si plictiseala dar poate influenta calitatea vorbirii, in primul rand vocea, atat fizic cat si psihologic. Fiecare miscare si stare psihica ii schimba tonalitatea, ritmul, intensitatea.