Comunicarea verbală și non-verbală

COMUNICAREA VERBALA

Comunicarea reprezinta un sistem de transmitere a unor mesaje care pot fi procese mentale (confuzii, ganduri, decizii, interioare) sau expresii fizice (sunete si gesturi). Ea constituie o necesitate si o activitate sociala. Cauza care a dus la aparitia comunicarii a fost necesitatea de a comunica intre oameni ca persoane sau grupuri sociale, cand se aflau la departare unii de altii. Cauza care a determinat apoi dezvoltarea comunicarii a fost necesitatea de a comunica intre oameni si organizatiile lor, in conditiile dezvoltarii relatiilor sociale. Formele de comunicare apar si se dezvolta odata cu mijlocul principal de comunicare intre oameni, care este limba sau limbajul, in care doua forme de intrebuintare: orala si scrisa.

Comunicarea verbala are un rol primordial atat din punctul de vedere al segmentului de negociere pe care il ocupa cat si din punct de vedere al continutului. Comunicarea verbala permite un joc logic al intrebarilor si al raspunsurilor intr-o derulare flexibila, spontana, lucru care nu este posibil atunci cand negocierile au loc scris sau prin alte tehnici. Prin comunicarea verbala au fost realizate o serie de activitati: obtinerea si transmiterea de informatii, elaborarea unor propuneri, exprimarea unor opinii.

Limbajul in tratative sau negociere presupune in primul rand o buna comunicare intre partenerii de tranzitie. Arta de a vorbi se dobandeste prin acumularea de cunostinte si o continuitate care elimina nesiguranta, vorbirea dezordonata, lipsa de expresivitate, echilibrul in vorbire.

Cunoasterea si folosirea justa a mijloacelor de exprimare a ideilor pe care dorim sa le comunicam constituie o conditie primordiala in comunicare. Aceste mijloace sunt: limbajul si stilul.

Limbajul poate fi determinat ca fiind un sistem de comunicare prin semnale, in cadrul unei limbi sau in afara ei. Filozoful Karl Popper a identificat trei categorii de limbaje, dupa criteriul functiei:

1. Limbaje inferioare (folosite si in lumea animala), avand functia de semnalizare, de autoexpresie ;

2. Limbaje superioare, exclusiv umane, capabile de descriere si argumentare.

3. Limbaje mixte.

Ca activitate sociala comunicarea verbala in relatiile comerciale are un limbaj de specialitate corespunzator proceselor, operatiilor si relatiilor pe care le exprima. Terminologia acesteia, in general, este comuna tuturor domeniilor de activitate. Acest limbaj general se completeaza in fiecare domeniu de activitate prin includertea termenilor tehnici care exprima procesele de munca specifice acesteia, luand astfel fiinta limbajul specific activitatii comerciale.

Elementele limbajului comunicarii in domeniul comertului difera de cel al limbajului general sau obisnuit datorita specificului activitatii. Aceste elemente ale limbajului comunicarii in domeniul comertului sunt:

1. Vocabularul – a. Totalitatea termenilor existenti intr-o limba;

b. Totalitatea termenilor folositi de un autor sau de o persoana oarecare.

2. Repertoriu de termeni folositi intr-un anumit domeniu

a. Expresiile si formele de exprimare

b. Forma si structura gramaticala

Stilul poate fi determinat ca:

1. La nivel individual: mod de exprimare intr-o comunicare, specific definitor pentru emitator (stilul unui jurnalist, stilul unui scriitor, stilul unui orator, stilul unui muzician sau interpret)

2. La nivel colectiv: modul de exprimare intr-un domeniu (stil publicitar, stil literar, stil stiintific, stil artistic).

Acesta adica stilul, cel folosit in comunicarea verbala care are loc in activitatea comerciala, se deosebeste in mod simtitor de stilul literar, stiintific, juridic sau familiar.

Comunicarea in negociere trebuie sa foloseasca un stil sobru si concis potrivit cu obiectul si rolul ei. In fiecare act de comunicare se trateaza o singura problema concreta. Pentru ca aceasta sa-si atinga scopul trebuie sa se utilizeze acele mijloace si procedee de exprimare care sa asigure o calitate superioara a actului de comunicare, rezolvand in felul acesta scopul pentru care a fost initiat.