Cum se Face o Teza de Licenta

Imagine preview
(7/10 din 3 voturi)

Acest referat descrie Cum se Face o Teza de Licenta.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 115 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Umberto Eco

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 8 puncte.

Domenii: Comunicare, Alte Domenii

Cuprins

SUMAR
Introducere 5
I. CE ESTE O TEZĂ DE LICENŢĂ ŞI LA CE FOLOSEŞTE 9
1.1. De ce trebuie să faceţi o teză şi ce anume este 9
1.2. Cine este interesat de această carte 12
1.3. La ce foloseşte o teză şi după licenţă 14
1.4. Patru reguli evidente 15
II. ALEGEREA SUBIECTULUI 17
11.I. Teză monografică sau teză panoramică? 17
11.2. Teză istorică sau teză teoretică? 22
11.3. Subiecte vechi sau subiecte contemporane? 24
11.4. Cât timp e necesar pentru a face o teză? 26
11.5. Este necesară cunoaşterea limbilor străine? 30
11.6. Teză "ştiinţifică" sau teză politică? 35
II.6.1. Ce este ştiinţificitatea? 35
11.6.2.Subiecte istorico-teoretice sau experienţe
"fierbinţi"? 41
II.6.3. Cum să transformi un subiect de actualitate
în temă ştiinţifică 44
11.7. Cum să evitaţi să fiţi exploataţi de către conducătorul ştiinţific? 51
III. CERCETAREA MATERIALULUI 55
III. 1. Identificarea surselor 55
III.1.1. Care sunt sursele unei lucrări ştiinţifice 55
III. 1.2. Surse de prima şi de a doua mână 60
III.2. Cercetarea bibliografică 64
111.2.1. Cum să folosiţi biblioteca 64
111.2.2. Cum să abordaţi bibliografia: fişierul 69
111.2.3. Citarea bibliografică 72
111.2.4. Biblioteca din Alessandria: un experiment 90
EXEMPLU DE FIŞĂ BIBLIOGRAFICĂ 92
202
III.2.5. Dar trebuie citite nişte cărţi? Şi în ce
ordine? 115
IV. PLANUL DE LUCRU ŞI SISTEMUL DE FIŞE 119
IV. 1. Sumarul ca ipoteză de lucru L19
IV.2. Fişe şi notiţe 125
IV.2.1. Diverse tipuri de fişe: la ce folosesc 125
IV.2.2. Fişarea surselor primare 134
IV.2.3. Fişele de lectură 137
IV.2.4. Modestia ştiinţifică 140
V. REDACTAREA 157
V.l. Cui îi vorbesc 157
V.2. Cum se vorbeşte 159
V.3. Citatele 168
V.3.1. Când şi cum se citează: zece reguli 168
V.3.2. Citat, parafrază şi plagiat 177
V.4. Notele de subsol 181
V.4.1. La ce folosesc notele 181
V.4.2. Sistemul citat-notă 183
V.4.3. Sistemul autor-dată 187
V.5. Avertismente, capcane, uzanţe 193
V.6. Orgoliul ştiinţific 197
VI. Concluzii 199

Extras din document

INTRODUCERE

1. Cândva, universitatea era o universitate de elită. Se orientau spre ea numai fiii de licenţiaţi. Cu rare excepţii, cine studia avea tot timpul la dispoziţie. Universitatea era concepută pentru a fi urmată cu răbdare, un pic de timp pentru studiu şi un pic pentru "sănătoasele" petreceri goliardice ori, mai curând, pentru activităţi în organisme reprezentative.

Cursurile erau prestigioase conferinţe, apoi studenţii cei mai interesaţi se retrăgeau cu profesorii şi cu asistenţii în lungi seminarii, cu zece, cincisprezece persoane maximum.

Şi azi, în multe universităţi americane, un curs nu depăşeşte niciodată zece sau douăzeci de studenţi (care plătesc din belşug şi au dreptul de a "uza" de profesor cât vor pentru a discuta cu el). în universităţi precum Oxford există un profesor, numit tutore, care se ocupă de teza de cercetare a unui grup foarte redus de studenţi (se poate întâmpla să aibă în grijă doar unul sau doi pe an) şi le urmăreşte zi de zi munca.

Dacă situaţia italiană ar fi aşa, această carte nu şi-ar mai avea rostul - chiar dacă unele din sfaturile pe care ea le dă ar putea să folosească şi studentului "ideal'" conturat mai sus.

Dar universitatea italiană este astăzi o universitate de masă. Aici ajung studenţi din toate categoriile, proveniţi de la toate tipurile de şcoli medii, care se înscriu la filosofie ori la limbi clasice provenind de la o instituţie tehnică unde n-au făcut niciodată greacă şi nici măcar latină. Iar dacă-i adevărat că latina e prea puţin de folos pentru multe tipuri de activitate, ea foloseşte mult celui care face filosofie sau litere.

Unele cursuri au mii de cursanţi. Profesorul cunoaşte bine, ori nu-i cunoaşte, vreo treizeci din ei care urmează cu o frecvenţă mai mare, cu ajutorul colaboratorilor săi (cu bursă, cu contract, angajaţi pentru a face exerciţii) reuşeşte să lucreze oarecum asiduu cu vreo sută dintre ei. Printre aceştia, există mulţi cu stare, crescuţi într-o familie cultă, în contact cu o ambianţă culturală activă, care-şi pot permite călătorii de studii, merg la festivaluri artistice şi teatrale, vizitează ţări străine. Există, apoi, ceilalţi. Studenţi care poate lucrează şi îşi petrec la oficiul de stare civilă al unui orăşel de zece mii de locuitori unde există doar papetarii. Studenţi care, decepţionaţi de universitate, au ales activitatea politică şi urmează un alt tip de formaţie, dar care mai devreme sau mai târziu vor trebui să se supună obligaţiei tezei de licenţă; studenţi ftarte săraci care, trebuind să aleagă un examen, calculează costul diferitelor texte cerute şi, spunându-şi "acesta este un examen de douăsprezece mii de lire", aleg între două opţiuni pe aceea care costă mai puţin. Studenţi care rareori vin la curs şi se străduiesc să găsească loc în aula foarte aglomerată; şi, la sfârşit, ar vrea să discute cu profesorul, dar e o coadă de vreo treizeci de persoane şi trebuie să ia trenul, fiindcă nu se pot opri la un hotel. Studenţi cărora nu le-a spus niciodată nimeni cum se caută o carte la bibliotecă şi la care bibliotecă; care adesea nici nu ştiu că pot găsi o carte la biblioteca din oraşul lor sau ignoră cum se obţine o legitimaţie pentru împrumut.

Sfaturile acestei cărţi sunt valabile mai ales pentru ei. Tot aşa cum sunt valabile pentru un student de la şcoala medie superioară care se apropie de universitate şi-ar vrea să înţeleagă cum funcţionează alchimia tezei. Tuturor acestora, cartea ar vrea să le sugereze cel puţin două

lucruri:

- Se poate face o teză demnă în ciuda faptului că ne aflăm într-o situaţie dificilă, care acuză discriminări mai îndepărtate ori mai recente;

- Se poate folosi prilejul tezei (chiar dacă restul perioadei universitare a fost dezolant ori frustrant) pentru a recupera sensul pozitiv şi progresiv al studiului, înţeles nu ca o colecţie de noţiuni, ci ca o elaborare critică a unei experienţe, ca achiziţie a unei capacităţi (bună pentru viaţa viitoare) de a identifica problemele, a le aborda cu metodă, a le expune potrivit unor anumite tehnici de comunicare.

2. Odată spuse aceste lucruri, să fie clar că această carte nu vrea să explice "cum se face cercetarea ştiinţifică", nici nu constituie o discuţie teoretico-critică despre valoarea studiului. Reprezintă doar o serie de consideraţii despre cum se ajunge la a aduce în faţa unei comisii de licenţă un obiect fizic, prescris de lege şi alcătuit dintr-un anumit număr de pagini dactilografiate, care se presupune a avea un raport cu disciplina în care se ia

licenţa şi care nu-l pune pe conducătorul ştiinţific într-o stare de neplăcută stupoare.

Să fie limpede că această carte nu ţine să vă spună ce anume să puneţi în teză. Aceea rămâne afacerea voastră. Cartea vă va spune: (1) ce se înţelege prin teză de licenţă; (2) cum să alegeţi subiectul şi să organizaţi timpii de lucru; (3) cum să conduceţi o cercetare bibliografică; (4) cum să organizaţi materialul pe care îl reperaţi, (5) cum să dispuneţi fizic de materialul elaborat. Şi este de înţeles faptul că partea cea mai precisă este tocmai aceasta din urmă care poate părea cea mai puţin importantă: fiindcă este unica pentru care există reguli oarecum exacte.

3. Tipul de teză la care ne referim în această carte este acela care se elaborează în facultăţile umaniste. Dat fiind că experienţa mea se referă la facultăţile de litere şi filosofie este firesc ca cea mai mare parte a exemplelor să se refere la subiecte ce se studiază în acele facultăţi. Dar, în limitele pe care această carte şi le propune, criteriile pe care le dau ca sfat sunt valabile şi pentru tezele normale de ştiinţe politice, pedagogice, drept. Este vorba de teze istorice sau de teorie generală, dar nu experimentale şi aplicative; modelul ar trebui să funcţioneze şi pentru arhitectură, economie şi comerţ şi pentru alte facultăţi ştiinţifice. Dar nu vă încrederi prea mult în asta.

4. în timp ce cartea aceasta merge la tipar este în discuţie* reforma universitară. Şi se vorbeşte de două sau trei nivele de licenţă.

Putem să ne întrebăm dacă această reformă va schimba în mod radical conceptul însuşi de teză.

Fisiere in arhiva (1):

  • Cum se Face o Teza de Licenta.doc

Alte informatii

Cum se Face o Teza de Licenta