Ethos si Pathos in Discursul Argumentativ

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Ethos si Pathos in Discursul Argumentativ.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 14 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Munteanu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Comunicare

Extras din document

1. Definiţia argumentarii

Studiu al tehnicilor discursive ale raţionamentului practic, prin care un individ urmăreşte să determine sau să sporească adeziunea celorlalţi la anumite idei sau opinii ale sale.

Sau

Formă de comunicare instrumentală, care se bazează pe raţionamente şi dovezi pentru a influenţa convingerile şi comportamentul cuiva prin folosirea de mesaje orale sau scrise.

Din punctul de vedere al logicii, argumentarea reprezintă un proces de justificare logică a unei propoziţii. Altfel spus, argumentarea stabileşte o relaţie între 1 n argumente şi o concluzie.

Argumentarea nu trebuie confundată cu demonstraţia logică a adevărului unui enunţ sau a validităţii unui raţionament, deoarece mecanismele procesului de argumentare aparţin limbilor naturale, pe când cele ale demonstraţiei aparţin logicii.

Teoria argumentării aparţine, logicii aplicate. Aceasta înseamnă că teoria argumentării nu este pur şi simplu o parte a logicii propoziţiilor sau a logicii predicatelor sau a teoriei funcţiilor de adevăr. Teoria argumentării înseamnă o extindere a sintaxei şi semanticii logicii matematice contemporane la situaţii şi contexte pragmatice bine definite, în care apar ca agenţi ai acţiunii şi ca subiecţi cunoscători fiinţe umane, jucând alternativ, rolurile de emitenţi şi receptori, respectiv de argumentatori şi adresanţi.

Elaborarea unei bune teorii despre argumentare presupune, între altele, capacitatea de descrie logic-formal contextul şi situaţia acţională în care se angajează comunicarea discursivă, precum şi cadrul fizic-natural şi social istoric, şi sistemele de norme şi de valori admise sau preexistente, precum şi intenţiile şi scopurile explicit asumate de participanţii la acţiunea comunicativă. Teoria argumentării trebuie să beneficieze de achiziţiile logicii matematice contemporane, ca şi de unele rezultate ale informaticii, în deosebi de rezultatele programării logice.

2. Utilitatea argumentarii

Primele două motive pentru folosirea argumentării sunt : judecata practică şi judecata teoretică. Argumentarea ne este necesară pentru a hotărâ în multe situaţii în care apar diferenţe de opinie, întrebări şi incertitudini. In treburile oamenilor există arareori hotărâri definitive sau soluţii la o problemă ori o dispută care sa fie 100% corecte sau 100% greşite.

În primul rând argumentarea este o metodă credibilă pentru a ajunge la adevărul probabil al unei chetsiuni aflate în dispută. Atunci când ajungeţi la o decizie prin argumentare, există mai multe şanse să fiţi mulţumiţi de ea, deoarece ea rezistă analizei voastre şi criticii celorlalţi.

Al doilea motiv. Utilizarea argumentării măreşte gradul de flexibilitate personală. Acest lucru înseamnă urmarea rutei centrale pentru procesarea mesajelor.

Al treilea motiv pragmatic pentru folosirea argumentării se regăseşte în disponibilitatea ascultătorilor sau cititorilor de a-şi modifica convingerile sau comportamentele datorită rolului pe care şi-l asumă în procesul argumentării.

Există raţiuni de natură filosofică pentru utilizarea argumentării. În primul rând comunicarea este considerată o artă liberală, iar în al doilea rând, atunci când examinăm utilizarea persuasiunii în societatea noastră.

Argumentarea reprezintă un proces care ne umanizează şi ne civilizează, deoarece cel care o practică trebuie să respecte atât raţionalitatea sa personală, cât şi pe cea a celui care îl ascultă sau îl citeşte.

3. Limite ale folosirii argumentarii

Argumentarea are fără îndoială limite, deoarece este practicată de fiinţe umane imperfecte, ale căror motive pot să nu fie întotdeauna ireproşabile. Acest lucru depinde de nivelul de conştiinţă morală a celor ce practică argumentarea. Platon era de părere că multe argumente nu erau altceva decât pură linguşeală, degizată sub formă de gândire raţională.

Cea de a coua limită a argumentării este necesitatea timpului îndelungat ăn formularea procesului de argumentare. Frustrarea cauzată de această limită îi poate determina pe cei care o practică să recurgă la un comportament discutabil din punct de vedere moral.

Facând abstracţie de pervertirile potenţiale la care poate fi supusă argumentarea, avem nevoie de abilitatea de a argumenta pentru a cominca cu succes.

Fisiere in arhiva (1):

  • Ethos si Pathos in Discursul Argumentativ.doc