Filosofia și identitatea culturală europeană

1. Spiritul filosofic european

În eseul său “Caracteristicile iubirii”, José Ortega y Gasset spune că iubirea "e un act centrifug al sufletului care se deplasează către obiect într-un flux constant şi-l învăluie într-o susţinere caldă, unindu-ne cu el şi afirmându-i, cu promptitudine şi eficacitate, fiinţa" .Desigur, iubirea fusese teoretizată în Europa încă în antichitatea păgână greco-romană . Dar cel care a impus o nouă concepţie asupra iubirii a fost creştinismul. Deşi sinteză a vechii religii ebraice şi a filosofiei eleniste, creştinismul a izbutit să devină o sinteză profund europeană. Practic, creştinismul este, probabil, fundamentul spiritual al unităţii europene.

Europa a fost identificată cu catolicismul, până la acţiunea reformatoare a lui Luther, care a creat o alternativă la catolicism înăuntrul creştinismului. Novalis mai relua această identificare în formularea „creştinătatea sau Europa“ (1799), dar ea era deja de multă vreme subminată. Cu o viziune cuprinzătoare asupra istoriei universale, Hegel a specificat Europa prin conştiinţa libertăţii individuale apărute în sânul ei, o libertate ce se obiectivează în voinţă şi acţiune. El pleca în acest demers de la principiul general, conform căruia „lumea este imperiul spiritual în fiinţarea sa în fapt, imperiul voinţei, care îşi produce existenţa”.

Nu este vorba aici de voinţa înţeleasă ca şi capriciu „dependentă doar de senzualitate, instinct etc.„ ci de o voinţa care a asimilat ceea ce este general. Pe baza conceptului ei, Hegel delimitează Europa în raport cu Asia, care o precede nemijlocit în desfăşurarea spiritului universal. Cea mai înaltă figură care a plutit în faţa concepţiei greceşti este Ahile, fiul poetului, tânărul adolescent homeric din războiul troian. Homer este elementul în care trăieşte lumea grecească, precum omul trăieşte în aer. Viaţa grecească este o adevărată înfăptuire tinerească. Ahile, poeticul, tânărul, a iniţiat această viaţă, şi Alexandru cel Mare, tânărul real, i-a încheiat ciclul.

Cat despre filosofie, Hegel spunea ca filosofia este diamantul cel mai de pret al culturii si al dezvoltarii intelectuale. Daca vrei sa cunosti cultura unui popor te duci la filosofia acestuia. Istoria filosofica pune in evidenta drumul parcurs de gandirea umana, informarea constiintei filosofice si a constiintei in general. Ne arata cum s-au format treptat conceptele cu caracter filosofic pentru ca este mai usor sa vezi cum se fac lucrurile incetul cu incetul decat daca sa le ai gata formate. Istoria filosofica ajuta la intelegerea si interpretarea literaturii, de exemplu, Hegel a sumarizat foarte mult din sistemul sau filosofic in introducerea catre o serie de lecturi ale istoriei lumii. El observa un proces inevitabil care are loc in istorie : “chemarea constiintei”, pe care el o numeste “spirit”. Acest cuvant opune mintea persoanei individuale si ceea ce am putea numi “mintea epocii”, ceea ce este un tot pe care lumea il gandeste si il valorifica, dezvoltat prin cultura (arta, stiinta, moralitate, religie, filosofie). Exact ca progresul unei fiinte umane de la copilarie la maturitate, Hegel crede ca asa au progresat toate culturile umane de la ceea ce el numeste “Lume Orientala” prin experientele grecesti si romane, la “Lumea Crestina”, referindu-se la Europa medievala si cea moderna.

Constantin Noica, în De dignitate Europae (1988), a specificat cultura europeană prin cultivarea unei individualităţi căreia i se recunoaşte capacitatea de a produce şi institui generalul, o individualitate care realizează continuu, prin apercepţie, o “unitate sintetică” a lumii şi prin aceasta a sa o unitate ce se diversifică continuu.