Importanta Mass-Media in Relatiile Publice

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Importanta Mass-Media in Relatiile Publice.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 11 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Comunicare

Extras din document

IMPORTANTA MASS-MEDIA IN RELATIILE PUBLICE

Evolutia relatiilor publice

În perioada actuală, în condiţiile unei concurenţe tot mai acerbe, care necesită cunoaşterea aprofundată a pieţei, a clienţilor potenţiali precum şi câştigarea încrederii acestora, majoritatea întreprinderilor recunosc faptul că publicitatea nu mai poate fi singurul răspuns la problematica tot mai complexă a marketingului. Noile abordări ale marketingului modern impun tot mai mult combinarea activităţilor specifice publicităţii, vânzărilor, promovării, marketingului direct şi relaţiilor publice. Acestea din urmă s-au amplificat şi au crescut în importanţă în decursul dezvoltării economice şi sociale, transformându-se treptat într-o activitate însemnată şi distinctă a societăţii contemporane.

Este evident faptul că dorinţa oamenilor de a avea cu semenii lor relaţii agreabile şi profitabile nu este de dată recentă. Evoluţia societăţii către o formă în care rolul opiniei publice este tot mai însemnat, în care grupurile sociale au o influenţă crescândă, în care mijloacele de informare s-au înmulţit şi în care conducătorii de la orice nivel şi-au pierdut puterea de impunere a deciziilor fără a ţine seama de reacţiile celor care le suportă, a condus la apariţia unei noi abordări, respectiv, la apariţia şi consacrarea tehnicilor de relaţii publice.

Practicate la cel mai înalt nivel, relaţiile publice reprezintă acea latură a unei instituţii, al cărui scop este de a sonda nevoile şi atitudinea publicului, de a face paşi în vederea întâlnirii acestor nevoi şi de a crea atitudini pozitive. Este un efort pentru a influenţa pozitiv opinia publică faţă de o instituţie, o persoană, un produs sau o idee.

Deşi termenul nu a fost utilizat înainte de secolul 20, omul civilizat a practicat unele forme empirice de relaţii publice încă din timpul formării grupurilor sociale. Consensul interpersonal a fost înlocuit - cu mult înainte de apariţia tehnologiilor moderne - de procesul comunicării, iar dezvoltarea comunicaţiei a condus la socializare.

După primul război mondial s-a constatat o apreciere crescândă a tehnicilor de informare publică, cu o dezvoltare puternică după al doilea război mondial. Relaţiile publice au devenit o profesiune acceptată şi recunoscută şi, în ciuda antagonismului şi suspiciunilor manifestate de o parte a presei, serviciile de informare s-au dezvoltat rapid ca instituţii.

Ca rezultat, câţiva pionieri în consultanţa de relaţii publice au devenit rapid identificaţi cu programul de informare publică a marilor corporaţii. Pot fi menţionaţi Ivy Lee, T.J. Ross, Edward L. Bernays, Carl Byoir, Earl Newson, James Selvage sau Pendleton Dueley. Iar multe corporaţii si-au dezvoltat proprii experţi de relaţii publice: Arthur Page la AT&T şi Paul Garrett la General Motors.

În prezent relaţiile publice sunt o parte indispensabilă din procesul de comunicare în masă, dar o înţelegere totală a modului în care acest fenomen s-a dezvoltat necesită o înţelegere a dezvoltării tehnicilor de media, a procesului de comunicare şi a opiniei publice, privită ca o combinaţie de sentimente, raţiune, conştiinţă şi efemer.

Conceptul de relatii publice

Termenul de “ relaţii publice “ a devenit în ultimii ani de uz comun şi face parte din conversaţiile cotidiene, este argumentul multor congrese şi seminarii, deciziile întreprinderilor ţinând cont de această nouă tehnică.

Oamenii definesc frecvent relaţiile publice prin intermediul câtorva dintre cele mai vizibile tehnici şi activităţi ale sale - articole într-un ziar, interviuri TV cu reprezentanţii firmelor sau apariţia unor celebrităţi la evenimente speciale.

Ceea ce oamenii nu înţeleg este că relaţiile publice au multe aspecte subtile şi greu de pătruns. Relaţiile publice sunt esenţiale în lumea complexă de azi pentru a facilita comunicarea şi înţelegerea. Ele implică cercetare, analiză, adoptarea politicii, programare, comunicare şi feedback de la o diversitate de categorii de public.

Una dintre cele mai utilizate definiţii ale relaţiilor publice este un “ efort direcţionat spre motivarea şi influenţarea clienţilor în primul rând prin intermediul mijloacelor de comunicare, pentru a-i determina să gândească bine despre o organizaţie, să o respecte şi să o susţină în perioadele mai dificile “.

Obiectivul principal al activităţii de relaţii publice este de a instaura în rândul unei cât mai mari părţi a publicului un climat de încredere în firma respectivă, în capacitatea ei de a satisface trebuinţele şi exigenţele diferitelor categorii de consumatori şi utilizatori. Misiunea relaţiilor publice este de a se asigura ca binele publicului să fie avut în vedere la stabilirea strategiilor firmei şi de a dezvolta programe de comunicaţie eficiente care să ducă la înţelegere şi acceptare reciprocă. Caracteristic acestui gen de activitate este faptul că se îndreaptă spre promovarea relaţiilor cu persoane fizice şi juridice, căutând să cultive încredere şi înţelegere, că se adresează opiniei publice prin intermediul diverselor categorii de public, că activitatea sa are două sensuri, către public şi dinspre public, că încearcă să câştige ataşamentul şi simpatia consumatorilor potenţiali.

Teoretic, toate organizaţiile comerciale şi necomerciale care se adresează publicului, de la producătorii de calculatoare la spitale şi muzee, au nevoie de relaţii publice pentru orientarea activităţii lor.

Activitatea de relaţii publice are în vedere construirea şi conservarea reputaţiei unei companii prin demonstrarea faptului că firma este un producător eficient de produse bine realizate, un vânzător cinstit de produse şi servicii, un angajator corect şi echitabil şi un cetăţean instituţional responsabil.

Crearea reputaţiei se datorează în parte rolului relaţiilor publice de furnizare a informaţiilor de către o varietate de categorii de public. Un domeniu important îl constituie relaţiile cu media.

Oricat de bine planificat si de crativ ar fi un program, nu va avea success daca nu-l vede nimeni,daca nimeni nu aude sau nu citeste despre el.Prin urmare,pentru a asigura impactul si influenta ,primul pas in afaceri este instiintarea reprezentantilor mass-media.

Alternativele mass-media continua sa apara si chiar sa se suprapuna,desi economia sugereaza exact invers.In ceea ce priveste presa, alegerea nu se limiteaza la ziare sau reviste; sunt mai mult de 15 variante in fiecare dintre cele doua categorii si o lista mult mai mare pentru fiecare varianta in parte.

Mass-media electronice nu cuprinde doar televiziunea si radioul, ci si internetul si poate o multime de subcategorii care largesc, dar si fragmenteaza audienta,adaptand publicurile in functie de segmente de piata demografice si psihografice mai restranse.

Un pas important este generarea plasarii in mass-media. O simpla aparitie, urmata de altele-pe stilul “mitraliera”-, poate fi interpretata ca un adevarat success de catre specialistul in relatii publice,de agentul de presa sau de persoana responsabila cu planificarea media,iar publicul va spune :”Uau!Persoana asta este peste tot!”.

O regula de aur ar fi:nu acordati mai multa atentie prezentatorului decat subiectului.

Specialistul in relatii publice Philip Lesly mentiona:”Este clar ca,oricat de profunda ar fi fost schimbarea in mass-media in ultimii ani,se vor mai produce multe schimbari de-acum inainte.Nu se mai folosesc metode vechi,precum comunicatul de presa si consemnarea evenimentelor.Probabil metodele de astazi vor fi demodate in curand .A tine piept abundentei mijloacelor de comunicare va constitui una dintre marile provocari cu care se vor confrunta relatiile publice”

O companie sau o organizatie foarte bine cunoscuta trebuie sa se preocupe de pastrarea propriei imagini si a reputatiei,de obtinerea unui public mai numeros si de transmiterea imaginii unei companii care gandeste in perspectiva.

Fisiere in arhiva (1):

  • Importanta Mass-Media in Relatiile Publice.doc