Infracțiunea de Favorizare a Infractorului

Infractiunea de favorizare a infractorului

Legea numarul 140 din 5 noiembrie 1996 pentru modificarea si completarea Codului penal, art. 264, spune ca: “Ajutorul dat unui infractor fara o întelegere stabilita înainte sau în timpul savârsirii infractiunii, pentru a îngreuna sau a zadarnici urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infractiunii, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 7 ani. Pedeapsa aplicata favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevazuta de lege pentru autor. Favorizarea savârsita de sot sau de o ruda apropiata nu se pedepseste."

Analiza comparativa între infractiunea de favorizare a infractorului si complicitate

Infractiunile de tainuire si favorizare a infractorului, prin natura lor, nu exclud posibilitatea realizarii elementelor materiale a celor doua în participatie penala.

Argumentul principal ar fi ca participatia penala nu este determinata de anumite conditii fixe, ci are un caracter întâmplator, ocazional, fiind determinata de anumite aspecte concrete, în care sub realizarea prin cooperare unei infractiuni apare ca mai avantajoasa sub raportul savârsirii sau a ascunderii urmelor ei . În plus, practica judiciara a demonstrat de nenumarate ori ca majoritatea infractiunilor sunt savârsite în participatie. Aceasta statistica a fost comentata din punctul de vedere al dinamicii fenomenului infractional si al necesitatii infractorului de a-si apropia rezultatul faptei ilicite prin cautarea ajutorului altei persoane.

În cazul infractiunilor de tainuire si favorizare a infractorului, în functie de forma vinovatiei, se are în vedere participatia penala ca o conlucrare cu intentia a doua sau mai multe persoane la savârsirea aceleiasi infractiuni sau ca o contributie involuntara la savârsirea în mod nemijlocit a unei fapte prevazute de legea penala.

Tainuirea reprezinta o infractiune contra proprietatii, care consta în ajutorul dat faptuitorului unei alte infractiuni pentru valorificarea produsului infractional.

Prin natura infractiunii, tainuirea se constituie ca o forma de complicitate. Argumentul acestei situatii juridice rezida din vointa legiuitorului român de a sanctiona aceasta fapta materiala de complicitate, în sensul ca aceasta reprezinta o atingere grava, manifestata în mod indirect, proprietatii private sau publice.

O problema curioasa este aceea daca în cazul infractiunii de tainuire poate subzista institutia complicitatii. În acest caz, se poate apela la o forma a complicitatii si anume, cea mijlocita: complicitate la complicitate, care reprezinta sprijinul dat de complice unui alt complice pentru ca acesta sa poata sprijini eficient savârsirea de catre autor a faptei.

Continuarea analizei infractiunilor de tainuire si favorizare a infractorului impune stabilirea unor puncte de reper:

- natura juridica;

- conditii;

- feluri.

Din perspectiva naturii juridice, în doctrina s-au exprimat doua teorii:

- complicitatea ca delict distinct;

- unitatea de infractiune.

Prima teorie emite ideea ca se comit atâtea infractiuni câti participanti exista, indiferent de forma de participare.

A doua teorie considera ca toti participantii raspund pentru aceeasi infractiune, deoarece complicitatea nu este o infractiune ci un mod de savârsire a acesteia. Exista o singura infractiune cu mai multi faptuitori, iar nu atâtea infractiuni câti participanti . Majoritatea doctrinei penale române si-a afirmat pozitia în legatura cu infractiunile de tainuire si favorizare a infractorului prin sustinerea celei de-a doua teorii.