Istoria mentalităților colective - timpul medieval

“Ce este timpul? Daca nu sunt intrebat stiu. Daca sunt intrebat nu stiu.”(Sfantul Augustin- “Confesiuni”)

Reflectia asupra timpului este o constanta a gandirii filosofice. Relatia omului cu timpul a fost o drama esentiala.

Este de stiut de la inceput ca timpul nu se reduce doar la durata sa. Nu putem face abstractie de modalitatea de a-l numi si de a-l clasifica. De altfel, timpul este purtator de semnificatie, el reprezentand o forma prin care definim continutul relatiei dintre sine si celalalt. De aceea si modelele temporale sunt forme de comunicare. Nu este de omis faptul ca masurarea timpului si intrumentelle cucare se realize reprezentau un mijloc de control social. Cei care detineau puterea doreau sa detina si controlul asupra timpului adica sa controleze timpul altora dar si trecutul.

In societatile medievale timpul era altfel perceput: nu era omogen, continuu , nu exista un timp global. Realitatea temporala a omului medieval era o multiplicitate a timpurilor .Timpul era structurat pe paliere si era valorizat diferit: timpul fizic (masurabil), timpul natural (schimbarea anotimpurilor), timpul sacru (timpul bisericesc, al sarbatorilor) si timpul profan (timpul muncii).

Termenul “Ev mediu” a fost creat in sec. XV de catre umanistii Renasterii – istorici, filozofi si oameni de litere. In viziunea acestora, intre elegantele limbii lui Cicero pe care o cultivau si latina medievala corupta de termeni vulgari si germanici, intre puritatea de linie a artei antice pe care atit de mult o admirau si arta barbara, "gotica" (in special arhitectura) a secolelor imediat anterioare, se plasa un lung intermezzo: o epoca "de mijloc", un medium aevum, care trebuia respins, ca fiind o epoca opaca si sterila, o perioada de decadenta generala si de barbarie.

O istorie a evenimentului, o istorie care se rezumă la studierea unor realităţi economice şi sociale, la relatarea unor fapte politice şi militare, este considerată astăzi tot mai mult a fi insuficientă şi incapabilă de a reconstitui o imagine cât mai completă şi mai adecvată a trecutului. O istorie totală, o istorie umană nu poate ignora şi omite ceea ce în viaţa oamenilor ţine de afectiv, de reprezentările, de mentalitatea lor: un termen care s-ar putea traduce mai explicit prin istoria întâmplărilor cotidiene din viaţa oamenilor

Evul Mediu este considerat si “Secolul luminilor” datorita dezvoltarilor si descoperirilor dar si a actiunilor de mare importanta din acea perioada (exemplu: intrarea popoarelor germanice din perioada migratiilor in noua comunitate europeana, replica data de cruciade expansiunii musulmane, si opera culturala si civilizatorica a Bisericii crestine) ce au avut un rol important pentru civilizatiile si cultura de apoi. "Secolul Luminilor", asadar, scotea in evidenta si importanta Evului Mediu in istoria progresului omenirii. Evului Mediu are un rol important in evolutia instoriei civilizatiei. O civilizatie dominata de obscurantismul religios – afirma Voltaire; dar o civilizatie care a dat nastere vietii orasenesti si burgheziei.

. Azi, nici un cercetator serios nu mai poate admite imaginea globala a unui Ev Mediu definit ca o epoca a decadentei, ignorantei, obscurantismului si barbariei. (Asemenea realitati, care desigur ca n-au lipsit nici in Evul Mediu, nu ii sunt definitorii, - din moment ce se mai pot intilni chiar si in secolul nostru !). Ceea ce in secolele Evului Mediu timpuriu – mai ales – apareau, la o privire supeficiala, ca fiind perioade de stagnare sau, in anumite privinte, chiar de regres, in realitate au fost perioadele de gestatie a unor forme noi de civilizatie si de cultura.