Limbajul Vorbirii - Allan Pease

Limbajul vorbirii- arta conversatiei

După cum afirmă cei doi autori ai cărţii, Allan Pease şi Alan Garner, este foarte importantă comunicarea eficientă dintre oameni, aceasta ajutându-ne să avem succes şi pe plan personal, dar şi pe plan profesional.

I. Metalimbajul sau cum să citim printre rânduri

Metalimbajul, conform dicţionarului Macquarie, este “ un limbaj care codifică altfel ideile decât limbajul natural”, adică este un limbaj ascuns în limbaj, iar noi nu îl putem interpreta conştient. “Metalimbajul este prezent pretutindeni, jucând un rol important în dezvoltarea unei relaţii; el este, ca şi limbajul trupului, o unealtă ce poate fi folosită pentru a afla adevărata atitudine a unei persoane.” ( PEASE, Allan şi GARNER, Alan, 1985, pag.15) De exemplu, vânzătoarea dintr-un magazin ne poate întâmpina cu un “Doriţi ceva?”, dar această întrebare se poate traduce prin: “Trebuie să mă deranjaţi chiar acum?”

Există însă şi unele cuvinte care ne enervează într-o conversaţie: “Ştiţi dumneavoastră”, “Cum să zic”, “Un fel de”, acestea fiind utilizate mai degrabă de oamenii cu o pregătire intelectuală mai slabă.

În comunicare, doar 7% din mesaj este transmis cu ajutorul cuvintelor, restul fiind transmis nonverbal. Unele formulări pot arăta implicarea emoţională în ceea ce spunem, cum este de exemplu folosirea adjectivului posesiv: soţia mea, patronul meu, ţara mea. De asemenea, accentuarea pe anumite cuvinte este importantă pentru a desluşi corect un mesaj. Nu este acelaşi lucru să spui: “Eu trebuie să accept această slujbă”, “Eu trebuie să accept această slujbă” şi “Eu trebuie să accept această slujbă”. Prin accentuarea diferitelor cuvinte “ este posibilă manipularea a ceea ce oamenii aud.” (ibidem, pag.19), dar adesea ea este inconştientă.

Clişeele fac parte şi ele din conversaţii. Acestea sunt expresii învechite şi sunt folosite de cei lipsiţi de imaginaţie. Ele ori pun capăt conversaţiei, ori o încurajează, iar exemple de clişee ar fi: “fiindcă veni vorba”, “ca să nu uit”, “dacă mă gândesc bine”etc. Pentru a avea conversaţii interesante, cu imaginaţie, ar trebui să evităm pe cât posibil clişeele.

Atunci când o persoană încearcă să ne inducă în eroare sau să ascundă adevărul, poate să folosească metacuvinte. Spre exemplu, “sincer", “pe cinstea mea” arată că vorbitorul urmează să fie mai puţin sincer decât pretinde; “da” şi “ok” forţează interlocutorul să fie de acord cu punctul de vedere al vorbitorului: “Eşti de acord, da?” ; cuvintele “doar” şi “numai” minimalizează semnificaţia a ceea ce urmează să fie spus sau atenuează vina unei persoane: “Am fost plecat numai cinci minute.” Cuvântul “încerc” este frecvent folosit de oameni care nu prea duc lucrurile până la capăt. “Da, dar…” este o încercare de evitare a intimidării, prin simularea unui acord. “Credeţi-mă” ne arată că de fapt persoana minte şi simte că nu o să-l credem, de aceea poate repeta de mai multe ori acest metalimbaj. ( conform PEASE, Allan şi GARNER, Alan, 1985, pp 21-25)

Noi putem fi manipulaţi şi prin alte metode. Spre exemplu expresiile “ Nu credeţi că…”, “Nu e oare adevărat că…” cerd drept răspuns un “da”; iar “trebuie” şi “ ar trebui “ se traduc prin “ după părerea mea”.

Prin unele cuvinte ne putem da seama şi de egolatria unei persoane, adică de adorarea propriei persoane. Unii vor să pară importanţi şi să-şi arate propria eficienţă atunci când nu le este cerută părerea prin expresii de genul: “ După umila mea părere”, “Dacă vreţi să aflaţi părerea mea”, “Poate nu sunt cel chemat să spună, dar…”

Formulele de trezire a interesului într-o conversaţie sunt folosite pentru a menţine vie o conversaţie plictisitoare . Atunci când discuţia lâncezeşte, se pot adresa întrebări precum “ Ghici ce s-a întâmplat?”, “Şi ştii ce a spus?”, dar pot fi enervante la un moment dat.

Pentru a face pe cineva să coopereze sau pentru a-l convinge de un anumit lucru, se folosesc expresii precum: “ De ce n-am putea?”, “ Cred că suntem cu toţii de acord” etc.

Zi de zi folosim metalimbajul popular prin multe expresii cum ar fi: “ N-am întrecut prea mult măsura, nu?” care semnifică de fapt “ Ştiu că am întrecut măsura, dar nu-mi pasă” sau “ Tocmai voiam să spun că….” care înseamnă de obicei “ Nu voiam deloc să spun aşa ceva”.