Paradigmele Comunicarii

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Paradigmele Comunicarii.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 5 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 2 puncte.

Domeniu: Comunicare

Extras din document

În articolul „Theories of Nonverbal Behaviour: A Critical Review of Proxemics Reserch” Dair L. Gillespie şi Ann Leffler (1983, 121) descriu cele patru paradigme ale comportamentului uman, drept edificatoare pentru comunicarea nonverbală. Cele patru paradigme sunt:, paradigma etologică/sociobiologică, paradigma socială/enculturaţiei, paradigma stărilor interne şi paradigma resurselor contextuale/situaţionale. Paradigma etologică revendică determinarea genetică a comportamentelor. Modelul enculturaţiei elaborat de Eduard Hall prevede caracterul arbitrar al determinariii comportamentului întipărit în toţi membrii societăţii prin socializare. Paradigma stărilor interne releva faptul că, fie înăscute sau dobândite, comportamentele nonverbale oscilează de la un individ la altul, în funcţie de însuşirile lor predominante sau de starea psihică. Modelul resurselor situaţionale are în centru caracterul dobândit al comportamentului nonverbal, dar care variază de la o cultură la alta, în funcţe de stările interne, de statusul celor implicaţi şi de constrângerile situaţiei. Astfel, accesul diferenţiat la resurse produce comportamente nonvebale diferite, în timp ce accesul egal produce comportamentul nonverbal simetric.

Preocupat de cercetarea spaţiului social ca bio-comportare, Eduard Hall a investigat existenţa unor coduri nescrise, în interiorul unor culturi, dar respectate de către toţi. Potrivit lui Hall proxemica investighează modul în care individul structurează inconştient spaţiul, distanţele interpersonale în tranzacţiile cotidiene.

Modelul etologic, bazat pe teoria lui Darwin, conchide că toate aspectele comportamentului uman provin din aranjamente genetice. Accentul este pus pe mecanismele înăscute şi pe uniformitatea genetică. Paradigma etologică este focusată pe comportamentul spaţial. Exită două mari tradiţii în studiile etologice. Prima subliniează faptul că invaziile teritoriale sunt un indicator al propietăţii spaţiale, iar cea de-a doua evidenţiază covariaţia rangului şi proprietatăţii spaţiale. Scopul primului postulat este de a arăta că indivizii expun sfera privată sau comportament teritorial. Sfera privată este un domeniu personal protejat care se manifestă prin retragere de bunăvoie a unei persoane din faţa alteia. Acest coportamennt este influenţat şi dobândit în funcţe de pattern-urile culturale. Comportamentul teritorial este manifestat în situaţii de invazie a spaţiului personal. „Teritoriul” personal este un fel de prelungire a propriului eu, dar există şi teritorii ale unui grup.

Potrivit lui Sommer (1969), spaţiul personal, este o zonă cu limite invizibile înconjurând corpul unei persoane şi în care ceilalţi nu ar trebui să patrundă. Violarea normelor spaţiului personal poate detremina reacţii precum shimbări de poziţie, interpunerea unor bariere simbolice, reacţii verbale sau fugă. De asemenea, intensitatea reacţiei unei persoane la invadarea spaţiului personal poate fi afectată, de exemplu, de sentimentele teritorialităţii, de relaţia dominaţie-supunere dintre invadator şi persoana ţintă, şi de atribuirea intenţiilor sexuale ale invadatorului.

Circumstanţele unei interacţiuni reprezintă un factor important în a determina reacţia unui individ la invadarea spaţiului sau personal. Un astfel de factor contextual ar putea fi densitatea situaţiei în care o intruziunea spaţiului persoanal poate apărea. Când densitatea este redusă cea mai plauzubilă cauză a intruziunii aparţine intrusului. de aceea persoana al cărei spaţiu este invadat tinde să se simtă ameninţată. Totuşi, când densitatea este mare, (cu sensul de aglomeraţie precum în lift) intruziunea poate fii percepută ca rezutând ori din intenţia invadatorului, dar mai ales din densitatea obişnuită a situaţiei. De aceea, în conditii de aglomeratie, cineva este mai putin sigur ca intruziunea este intenţionată de intrus şi ar fi astfel mai putin probabil să raspundă negativ unei intruziuni.

Investigaţiile etologice asupra invaziilor şi teritorialităţii au relevant faptul că oamenii folosesc reguli ale delimitării spaţiale, iar în cazul în care acestea nu sunt respectate de către actori generează stress. Totuşi nu s-a putut demonstra că determinarea genetică a comportamentelor.

Fisiere in arhiva (1):

  • Paradigmele Comunicarii.doc