Pedagogia comunicării

PEDAGOGIA COMUNICARII

I. Pedagogia comunicarii. Argumente ale unei intemeieri

Motivatia temei – incapacitatea unor absolventi de orice nivel sa exprime un gand, sa organizeze si sa construiasca un discurs;

Ipoteza de lucru - calea: constientizarea la profesori, familie, elevi, societate a nevoilor si posibilitatilor de comunicare eficienta;

- modalitati de realizare: gandirea, imaginarea, provocarea si trairea situatiilor de comunicare sociala;

Identificarea principalilor factori raspunzatori de exercitiul comunicarii

Societatea – asistam la:

-“civilizatia” monologului, a publicitatii, a propagandei, a sloganurilor, a discursurilor incoerente;

-vulgarizarea limbajului;

-impunerea si promovarea anonimatului;

-manifestarea surplusului, abundentei, inflatiei verbale;

-acceptarea nereciprocitatii;

-generalizarea monotoniei;

-iresponsabilizarea generala fata de cuvantul rostit;

-neparticiparea;

Scoala – scopul comunicarii in scoala nu se rezuma la reusita scolara, ci urmareste reusita umana, in toate conditiile si in toate momentrele ei;

-actul pedagogic este unul curativ, elevul fiind ajutat sa vorbeasca, i se ofera sursa satisfacerii, a implinirii unor nevoi de exprimare spontana, ori bine gandita si pregatita, fiind astfel posibila o comunicare eficienta;

Elementele unei pedagogii a comunicarii

-contextul comunicarii – familial, social, scolar

-educatorul – responsabilitate morala

-relatiile interindividuale – rezultat al comunicarii efective si eficiente

-laboratoarele de comunicare –in care se amplifica, se intensifica si se consolideaza aria exercitiilor, tehnicilor si mijloacelor dialogului

Componenta unei pedagogii a comunicarii

-stiinta si arta vorbirii – dubla promovare a potentialului elevului - favorizarea nevoii de a vorbi, puterea de a vorbi si vointa de a o face

-forta tacerii – generata, nu impusa, coercitiva, disciplinatorie sau nascuta din refuz, ignoranta, neintelegerea sensurilor ; poate sa creasca valoarea discursului;

-profunzimea si provocarea intrebarii

-polisemantismul nonverbalului;

II. Comunicare si interactiune

Predominanta unei teme – comunicare om - om, comunicare om - masina

Nevoia de comunicare si functiile ei: nevoia de a comunica poate lua diferite forme:

-nevoi fizice/biologice

-nevoia de identitate

-nevoi sociale: nevoia de includere/cuprindere, aliante informale, relatii formale, dorinta de autoritate

-nevoia de afectiune, nevoia de respect, de securitate, respectul de sine, desavarsire a sinelui

Taxonomii ale functiilor comunicarii

-Buhler(1934): apel (semnal), expresie (simptom), reprezentare (simbol);

-Firth(1957): empatica (solidaritete), eficienta practica (scopuri), planificare si directionare, contact (relatii);

-Jacobson(1963): expresivitate (locator), conativa, referentiala (informare), fatica (contact)

-lucruàsemnà-emitator

-receptor

-Paulus(1972): -sa identifice fapte; sa exprime statutul vorbitorului; sa modifice statutul interlocutorului;

-Tough(1974): relationare (afirmarea sinelui, recunoasterea altuia, interes comun), ideationala (directive, interpretative, prospective, conservarea sinelui)

-Wight(1976): interinfluentare (salut, placere), influentare (cooperare, dirijare), informare, evaluare, exprimare (opinii, atitudini, valori), cercetare (anchete, reflexii) - realizarea legaturilor logice

-Britton(1977): functii: a)expressive (centrate pe emitator);

b)tranzactionale (centrate pe receptor): informative si conotative (persuasive, reglatoare, ludice);

-structura factorilor de comunicare: a)personali: cognitive, afectivi, comportamentali ;

b)interpersonali (sociali): lingvistici, sociali;

c)obiectivi: situationali, contextuali;

-taxonomie a domeniilor cognitive si afective (Lisiano Orlandi):

-cognitive: cunostinte si intelegere, abilitati (de cercetare, de gandire critica, participarea democratica la grup), atitudini (comportamente intelectuale dorite, comportamente sociale dorite) valorile

Atitudini si comportamente: evaluative, de ajutorare si consiliere, integrative si de intelegere

Situatii de comunicare:

-comunicarea prin coprezenta - dependenta de locul desfasurarii, timpul derularii, momentul in care are loc comunicarea;