Perfecționarea Profesională în Instituțiile Școlare

I. PROFESIONALIZAREA SI PERFECȚIONAREA PROFESIONALĂ ÎN PROFESIA DE ”DASCĂL”

1.1 Ce este munca?

Cu mai bine de două mii de ani în urmă marele înţelept grec Euripide postula:,,Nimeni nu poate să-şi adune cele necesare traiului stând degeaba, fără a se osteni, doar pomenind şi implorând mereu zeii” O idee asemănătoare avansa şi filosoful latin Seneca: ,, Nu există nimic care să nu poată fi cucerit de o muncă perseverentă şi de o grijă încordată şi atentă”

În sens larg, munca desemnează orice activitate desfăşurată de om, care are ca rezultat crearea de bunuri sau servicii care satisfac nevoi umane. Pentru G. Friedman, munca reprezintă ,, totalitatea acţiunilor pe care omul cu ajutorul creierului său, al mâinilor sale, al uneltelor sau maşinilor le exercită asupra materiei, acţiuni care la rândul lor reacţionează asupra omului, modificându-l” sau, cum afirma Adam Smith, ,, omul este tot ce-i este folositor omului” Remarcând caracterul social şi naţional al muncii A. Smith sublinia: ,, Munca anuală a oricărei naţiuni constituie factorul care, dintotdeauna, o aprovizionează cu toate bunurile necesare şi de înlesnire a traiului”

În sens restrâns, termenul de muncă se referă la activitatea realizată prin contract –munca plătită, sau benevol – munca neplătită.

Munca conferă dimensiune oricărei profesii, iar ,,munca remunerată este considerată singura măsură a contribuţiei unui individ la activitatea productivă” De aceea, conceptul de om include indubitabil şi sensul de forţă de muncă. Karl Marx în sec. XIX-lea definea: „Sub forţă de muncă sau capacitate de muncă înţelegem totalitatea aptitudinilor fizice şi intelectuale care există în organismul, în personalitatea vie a omului, şi pe care el le pune în funcţiune atunci când produce valori de întrebuinţare de un fel oarecare” Deci, forţa de muncă a unei societăţi este constituită din toate persoanele care muncesc.

Conceptul de muncă posedă semnificaţii şi valori diferite la nivel individual ,social şi cultural. Munca nu numai că satisface nevoie economice şi psihosociale, dar ea poate conferi vieţii semnificaţie, poate să faciliteze experienţe şi oportunităţi pentru dezvoltarea interacţiunilor sociale şi a competenţelor, poate contribui la dezvoltarea identităţii personale , îi poate conferi un statut, organizează timpul, contribuie la transmiterea unor norme, valori, credinţe. Sau, cum afirmă Orio Giarini şi Patrick M. Liedtke, „ Prin

intermediul acestei munci se stabilesc în mod preponderent contactele noastre sociale şi

tot astfel, îşi găsesc şi îşi definesc indivizii locul în societate”

În activitatea didactică si pedagogică, munca reprezintă o activitate nobilă si complexă prin misiunea pe care o are de îndeplinit – aceea de a contribui la formarea unor personalităti autonome, cu capacitate de gândire critică, flexibilă si creativă, înzestrate cu acele competente si abilităti necesare pentru a izbândi în viată si din acest punct de vedere, integrabile social. Se poate considera, astfel că, ,, nici o profesie nu cere posesorului ei atâta competentă, dăruire si umanism ca cea a educatorului pentru că în niciuna nu se lucrează cu un material mai pretios, mai sensibil decât omul în devenire ancorat în prezent, întrezărind viitorul si sondând dimensiunile posibile ale personalitătii, educatorul instruieste, educă, îndeamnă, dirijează, cultivă si organizează, corectează, perfectionează si evaluează neîncetat procesul formării si desăvârsirii calitătilor necesare omului de mâine”