Problema publicității înșelătoare

I.Comunicare persuasivă

I.1. Introducere

În viața cotidiană suntem cu toții implicați în procesul de modificare persuasivă a atitudinilor. În calitate de consumatori suntem în permanență invadați de reclame: la noile automobile apărute, produse alimentare, produse cosmetice .Astfel, zilnic suntem expuși comunicării persuasive.

I.2. Comunicarea persuasivă

Pentru a clarifica dacă comunicarea persuasivă este o formă de dominație sau de manipulare, un mijloc prin care o organizație își exercită puterea asupra publicurilor sale , este necesară o examinare a eticii persuasiunii.

Adam Dickerson susține ideea că putem distinge persuasiunea etică de cea non-etică prin criteriul prezenței sau absenței dimensiunii raționale a comunicării.2 Astfel, în ceea ce privește comunicarea persuasivă incorect moral, un exemplu ,,clasic” de persuasiune problematică moral este modelul de comunicare teoretizat de către Edward Bernays. Acest model presupune neimplicarea raționalității. Așadar, pentru Bernays comunicarea persuasivă reprezintă un simplu instrument al influenței cauzale exercitate asupra noastră, o forță prin care alții ne pot manipula, un mod de exercitare a puterii organizaționale.

De asemenea, din studiul psihologiei mulțimilor Bernays a dedus faptul că oamenii pot fi puși în acțiune de motive pe care ei vor sa le ascundă, iar acest fapt ar putea fi expluatat atât de către practicienii în relații publice cât și de practicienii din publicitate, în sensul influențării comportamentului publicului sau al consumatorilor.

De exemplu, un om poate crede că achiziționează o mașină deoarece, după ce a studiat atent caracteristicile tuturor mașinilor de pe piață, a conchis că aceasta este cea mai bună, el se înșeală, însă, pe sine.El a cumpărat-o, poate, fiindcă un prieten a cumpărat o astfel de mașină săptămâna trecută; sau, pentru că vecinii credeau că nu-și putea permite o mașină din această clasă. Astfel, pentru a avea succes practicianul în relații publice și cel din publicitate trebuie să înțeleagă motivele de grup care îi influențează pe oameni să ia decizii și să acționeze. Rolul practicianului este, astfel, de a convinge publicul să accepte o anumită idee, un anumit produs sau serviciu. Pentru aceasta, el trebuie să cunoască ,,prejudecățile , ,,capricile , standardele și obiceiurile acestuia.Fără a se împotrivi propriilor standarde ale publicului, practicianul le poate modifica, încercând să le pună de acord cu interesele clientului său.

Așadar, Bernays sugerează că practica persuasiunii este îndrumată nu doar de un ideal pragmatic, ci și de anumite reguli etice.Astfel, practicianul asemeni avocatului recunoaște că fiecare organizație ,,are dreptul să-i fie prezentat cazul într-o lumină căt mai favorabilă”. Totodată, el ,,refuză un client pe care îl consideră necinstit, un produs pe care îl crede fraudulos, sau o cauză pe care o consideră anti-socială”.De asemenea, etica îi interzice practicianului să inducă publicul în eroare cu informații eronate sau false.

Astfel, Bernays consideră publicitatea ,,o metodă incorecta sau necinstită de influențare a opiniei publice pe care adevăratul profesionist ar trebui să o abandoneze.,, Înfrumusețarea activităților economice ale firmei, mascarea țelurilor lor reale sunt practici blamabile.

Fitzpatrick și Gauthier au o altă viziune și suștin că modelul attorney-adversary propus de

Bernays, ridică o serie de probleme morale, motiv pentru care nu poate fi luat drept un standard al practicii etice în relațiile publice .Astfel, autoarele suștin că analogia între sistemul judiciar și relațiile publice este ilegitimă deoarece ideea juridică a reprezentării se distinge de noțiunea de reprezentare din relațiile publice.Autoarele analizează două aspecte care susțin această idee: imparțialitatea și consecințele comunicării persuasive.

- Imparțialitatea : Ca tip de comunicare asimetrică, persuasivă, reprezentarea și susținerea intereselor clientului în relații publice nu opereaza pe baza supoziției imparțialității.În vreme ce, într-o curte judiciară este asumată imparțialitatea .În domeniul relațiilor publice și al publicității lipsesc acele ,,reguli specifice referitoare la dovezi și proceduri” .În aceste domenii lucrurile sunt diferite deoarece aici ,, nu există garanția că toate părțile interesate vor fi auzite sau susținute” .

Așadar, Fitzpatrick și Gauthier suștin ca publicul poate fi responsabil de acțiunile și deciziile lui doar atunci când ar avea acces la toate informațiile în cadrul unei comunicari persuasive.Astfel, atâta timp cât publicul are acces doar la o singură versiune de adevăr

,aceea a instituției, nu mai poate fi vorba de asumare responsabilă a alegerilor, deciziilor și acțiunilor lor.

- Consecințele comunicării persuasive: În cazul unui proces judiciar, eforturile persuasive ale unui avocat de a influența jurații să adopte versiunea sa asupra adevărului, au rareori efecte asupra vieții lor. În domeniul relațiilor publice, prin comunicarea lor persuasivă, specialiștii pot produce consecințe ample asupra vieții oamenilor, influentându-le alegerile, comportamentul și acțiunile.