Profilul Relaționistului

Relationistul trebuie în primul rând să fie capabil să gândească, să reflecteze, să analizeze si să prevadă consecintele care decurg din orice situatie. Specialistul în comunicare dintr-o agentie sau companie se confruntă mereu cu un univers schimbător, tratând cu notiuni complexe, interactionând cu persoane cu vederi si cunostinte diferite.

Specialistului în comunicare i se va cere să schimbe comportamentele societătii, să facă fată diverselor crize pe care organizatia le traversează, să implanteze noi idei, să propovăduiască spiritul civic, toleranta, deschiderea spre lume si, în acelasi timp, să protejeze interesele organizatiei, continuu sabotate de diverse forte, adesea ostile. I se va cere, de asemenea, să popularizeze produse, servicii, cauze de diverse naturi. Tot el va stabili starea companiei; evaluarea sa trebuie să fie pertinentă atunci când va propune strategii de comunicare. EL trebuie să fie capabil să participe la analiza diverselor fenomene de comunicare, în colectivităti, organizatii si grupuri.

Pentru a se adapta, pentru a consilia, pentru a convinge si pentru a seduce, specialistul în comunicare trebuie să posede o cultură generală soildă, dar si multă creativitate.

În domeniul comunicării, este mai important să posezi o solidă formatie de bază si o cunoastere profundă a actualitătii, decât să stii să scrii comunicate si asta pentru că individul cu o bună cultură va putea întotdeauna să învete să redacteze un comunicat bun. În schimb, pentru un bun creator de comunicate este mai greu să învete realitătile economice si politice.

Pentru domeniul comunicării, avem nevoie de creatori cu idei noi, cu îndrăzneală, cu abordări inedite. În masa de informatii pe care le primeste fiecare partener social, comunicatorul, pentru a-si impune mesajul, trebuie să fie capabil să interpeleze, să atragă atentia si să seducă. Or, ratiunea nu este întotdeauna cel mai bun prieten al creatorului Mai degrabă îl poate ajuta un grăunte de nebunie. Și cum ceea ce este spectaculos, anormal sau original atrage atentia mass-media, imaginatia găseste adesea singură pista genială pentru a iesi în evidentă.

Dacă imaginatia se cultivă, se si dobândeste oare? Creatia se predă desigur, în departamentele de artă, de cinema, de literatură, arhitectură si comunicare. Dar creatorul trebuie să posede ceva în plus fată de tehnicile de creatie potrivite.Pentru a găsi idei bune, strategii bune, sloganuri bune, trebuie să putem iesi de pe drumurile bătătorite, să ne jucăm cu cuvintele, să inovăm si, uneori, să socăm. Astfel se iese din universul rational pentru a intra în simbolic, artificiu sau exceptional

Relationistul trebuie să dea dovadă de spirit de analiză, comprehensiune, imaginatie, dinamism, omniprezentă, interpretare, traducere si multe altele si este de asteptat să-si practice meseria cu pasiune si responsabilitate: pasiune pentru a convinge, pentru a avea curajul de a se bate cu îndârjire pentru apărarea propriilor idei, pentru a lucra sub presiuni si după orare adesea inumane, pentru a lăsa frâu liber creativitătii; responsabilitate, pentru că tot ceea ce face relationistul poate antrena organizatia pe căi periculoase sau fericite; pentru că o eroare poate păta reputatia organizatiei sau a persoanei în cauză.

Un ziarist care comite o eroare se scuză, si atât, nefiind niciodată considerat responsabil pentru daunele ireparabile pe care le comite difuzând anumite informatii, bineînteles, dacă rămâne în limitele legii; un relationist care comite o eroare este integral responsabil si trebuie să răspundă pentru ea.

Se întege că acelasi persoane nu pot poseda toate aceste calităti în acelasi timp, ceea ce înseamnă că relatiile publice oferă unor indivizi cu profiluri foarte diferite posibilitatea de a practica această meserie, dar si că este vorba despre o meserie foarte dificilă.

Pe lângă cunostintele generale care dau o solidă formare de bază, relatiile publice necesită si un anumit număr de cunostinte specifice.

Cunoasterea organizatiei:specificitatea fiecărei organizatii cum ar putea un relationist să propună strategii, să răspundă ziaristilor si marelui public, să apere o organizatie în spatiul public, dacă nu i-ar cunoaste toate rotitele, toată filosofia si toate realizările?

Cunoasterea publicului:după ce relationistul s-a integrat bine în organizatia sa si a izbutit să-i stăpânească continutul, trebuie să stabilească legături cu diferitele ei categorii de public. Dar înainte de a li se adresa, trebuie să le definească, să le cunoască si să le înteleagă.

Cunoasterea mediului:chiar dacă relationistul îsi cunoaste bine organizatia si publicurile, el trebuie să tină seama de mediul în care îsi va lansa mesajul înainte de a se aventura în sfera publică.

Cunoasterea mass-media:deoarece fiecare institutie de presă are personalitatea sa proprie.

Relationistul joacă mai multe roluri:

- rol de analist(întelegerea problemei)

- rol de consilier (formularea obiectiveor si alegerea tintelor)

- rol de strateg(prezentarea strategiei)

- rol de expertiză(alegerea tehnicilor)

- rol tehnic(alegerea mass-media)

- rol de creativitate(mesajele)

- rol de imaginatie (alegerea suporturilor)

- rol de specialist(productia)

- rol de logistică(bugetul si calendarul)

- rol de cercetare(evaluarea)

Relationistul este deci obligat să joace zeci de roluri diferite într-o campanie. Sau sunt zeci de relationisti care joacă fiecare câte un rol. În afara rolurilor mentionate mai sus, iată câteva sarcini aditionale, destinate relationistului: cercetător, purtător de cuvânt, producător, realizator, atasat de presă/relatiile cu mass-media, organizator de evenimente, gazdă, redactor, orator, editor, responsabil cu expozitiile, responsabil cu publicitatea, responsabil cu comunicarea internă, responsabil cu audiovizualul, responsabil cu informatia, administrator.

Profilul relationistului este influentat si de specficul tării în care acesta îsi desfăsoara activitatea, desi în mare se poate observa că există tendinta ca majoritatea companiilor/institutiilor să îsi aleagă purtătorii de cuvânt din rândul presei. Un exemplu fiind fostul jurnalist Jay Carney, ales purtătorul de cuvânt al Casei Albe sau Oana Lungescu, aleasă purtător de cuvânt al NATO Și în România astfel de exemple sunt numeroase: Gabriela Vrânceanu Firea (purtător de cuvânt al Guvernului MUGUR ISĂRESCU între Martie-Decembrie 2000), Iolanda Stăniloiu (purtător de cuvânt a prim-ministrului din 1991, Theodor Stolojan), Corina Creţu(purtător de cuvânt al Preşedintelui României, Ion Iliescu între anii 2000-2004).