Puterea Legislativă - Punctul Slab al Democrației Consensuale Românești

Orice parlament este învestit cu putere legislativă. Deciziile Parlamentului European afectează viaţa celor 457 milioane de cetăţeni ai Uniunii, mediul în care trăiesc, educaţia pe care o primesc, sănătatea, protejarea lor în calitate de consumatori, de lucrători sau de cetăţeni pur şi simplu. Dacă prin tratatele fondatoare Parlamentul era doar consultat de Consiliu, astăzi poate modifica propuneri legislative în favoarea cetăţenilor pe care îi reprezintă. Prin procedura de codecizie, introdusă în Tratatul de la Maastricht, Parlamentul votează legislaţia comunitară împreună cu Consiliul.

O propunere legislativă este adoptată după maximum trei lecturi, timp în care proiectul este analizat atât de Parlament, cât şi de Consiliul Uniunii Europene. Fiecare din cele două instituţii are dreptul de a aduce modificări. Dacă nu ajung la un acord, după a doua lectură se creează un Comitet de Conciliere, format din membri ai Consiliului şi ai Parlamentului, care încearcă să conceapă o formă comună a textului. În cazul în care Comitetul de Conciliere nu ajunge la un text comun, sau dacă Parlamentul sau Consiliul nu îl aprobă, actul legislativ nu este adoptat.

Mai mult, deşi Comisia Europeană are monopolul iniţiativei legislative, conform Tratatului de la Maastricht (intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993), Parlamentul European poate invita Comisia Europeană să înainteze o propunere pe care o consideră prioritară Consiliului, făcându-i recomandări de conţinut.

Parlamentul are în continuare un rol consultativ când este vorba de domenii “sensibile” cum ar fi politica fiscală, politica în domeniul concurenţei, politica industrială, Politica Agricolă Comună, anumite aspecte referitoare la politica socială şi la protecţia mediului, majoritatea problemelor legate de crearea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie (regimul vizelor, politici în domeniul imigrării).

Printre domeniile în care Parlamentul este colegislator se numără: interzicerea discriminării pe motive de naţionalitate, protecţia consumatorului, măsuri de protecţie a mediului în ce priveşte adoptarea şi implementarea programelor de mediu, protecţia sănătăţii prin garantarea de standarde minime de siguranţă pentru organele umane folosite în transplanturi, a sângelui şi produselor derivate, măsuri în domeniul fitosanitar şi veterinar, adoptarea programelor de cercetare, implementarea şi finanţarea reţelelor transeuropene.

Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale (conform Constituţiei României din 2003) Conform prevederilor constituţionale, atributele statului sunt realizate de cele trei puteri ale sale astfel:

a) puterea legislativă, înfăptuită de către Parlament cu cele două camere: Senatul şi Camera Deputaţilor;

b) puterea executivă, exercitată de Preşedinte, Guvern, ministere, organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi organele administraţiei publice locale;

c) puterea judecătorească, realizată de către instanţele judecătoreşti: judecătorii, tribunale, curţi de apel, Curtea Supremă de Justiţie.

Aceste puteri trebuie să acţioneze independent fără a-şi încurca treburile unul cu altul. De exemplu, puterea legislativă creează legile şi le pasează în mâna Parlamentului, a regiunilor şi a altor entităţi ce au autonomie legislativă.

După 20 de ani d ela schimbarea regimului politic România se află la ora actuală într-o criză severă instituţională. Problema profundă a democraţiei în România este că cei trei stâlpi care o susţin: executivul, legislativul şi puterea judecataoreasca se află în criză.

Putem spune că criza legislativului se datorează şi faptului că mai mereu legislativul este subordonat executivului, care în decursul recent şi-a asumat foarte multe ordonanţe de urgenţă ( asumarea răspunderii pe legi foarte importante din România care ar trebui dezbătute în paralment) practic executivul prelua legea în loc să o treacă prin paralament.

Sursele crizei legislative sunt de mai multe tipuri: în ordine cronologică, prima cauză a fost faptul că la 22 decembrie 1989 comunismul a fost înlăturat de la putere şi a fost instalată democraţia, condusă la acea dată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale, având ambele puteri democratice, cea executivă şi cea legislativă. Această schimbare păreau normale şi acceptabile considerând că puterea nou venită încercă să schimbe regim totalitar care existase înainte cu primul parlament democratic.

În ciuda promisiunii că nu va participa în alegeri, FSN şi-a anunţat intenţia de a intra în viitoarea competiţie electorală. Aceasta a provocat revolta societăţii civile, în frunte cu „partidele istorice” (PNŢCD, PNL, PSDR), din 28 ianuarie 1990, manifestaţia din Piaţa Victoriei. Răspunsul FSN a fost organizarea unei contramanifestaţii a clasei muncitoare şi „prima mineriadă”

FSN a cedat până la urmă iar urmarea a fost crearea de prima formă de legislativ din România, Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională, el fiind primul parlament democratic al ţării, desemnat nu ales, deşi jumate din locurile CPUN erau dominate de actre FSN, cealaltă jumătate dorea o democraţie adevărată făcând paşi mărunţi spre ea.

Noua lege electorala care prevedea alegeri pentru parlament bicameral (Senat + Deputaţi) a fost votată la presiunile unor partied istorice dar şi politice, acest parlament avea să înfiinţeze şi prima constituţie a României, totuşi subordonarea legislativului s-a păstrat şi asta face că democraţia de azi din România să fie una foarte fragilă.

În ordine instituţională: cauza majoră o constituie nerespectarea unui principiu fundamental în statul democratic şi anume separate puterilor în stat ceea ce generează o serie de dereglări majore la nivelul României şi asupra vieţii cetăţenilor.

În ordine epistemologică o mulţime de disfuncţionalităţi ale democraţiei autohtone, inclusiv cele ale puterii legislative, provin din imunitatea la „reflexivitatea modernităţii” Sartori spunea că printre condiţiile democraţiei, ultima amintita este aceea ca ideile greşite despre democraţie fac democraţia să nu funcţioneze.