Relații Publice - Istorie și Context

World Vision România este o organizaţie umanitară care ajută copiii instituţionalizaţi, bolnavii de SIDA, pe cei fără adăpost şi familiile sărace. Un rol central în activitatea World Vision România îl au programele de ajutorare a copiilor şi de accea World Vision a lansat, în martie 2008, programul „Vreau în clasa a noua”, ce are ca scop ajutorarea copiilor din mediul rural, fără posibilităţi materiale, de a urma studiile liceale.

În 2007, doar 25% dintre elevii din mediul rural au urmat un liceu, cu 13% mai puţin decat în anul 2005 (Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării realizat în iulie 2007). Sărăcia şi lipsa de încurajare din partea părinţilor îi determină să abandoneze şcoala în favoarea muncii, scăzându-şi astfel şansele de a mai ieşi vreodată din sărăcie.

Lansarea programului “Vreau în clasa a noua” a fost facută în cadrul conferinţei de presă la care au fost invitaţi jurnalişti din diverse domenii: social, reviste şi media şi advertising. Evenimentul a avut loc miercuri, 12 martie 2008, într-un spaţiu neconvenţional - o sală de clasă a liceului Gheorge Lazăr din Bucureşti – pentru a fi în concordanţă cu misiunea programului, de a ajuta copiii să îşi continue studiile.

Obiectivul pentru 2008 este găsirea de donatori - persoane fizice - care să se implice în sprijinirea a 1.000 de copii defavorizaţi din mediul rural. Fiecare donator va contribui cu 100RON, restul de până la aproximativ 250RON pe lună urmând să fie susţinut de World Vision, prin alte programe de strângere de fonduri.

Strângerea de fonduri (“fund-raising”), denumire nu întotdeauna agreată de specialiştii în relaţii publice (se preferă aceea de dezvoltare sau relaţii cu donatorii -development/donor relations), reprezintă „domeniul specializat al relaţiilor publice din cadrul organizaţiilor non-profit, care crează şi menţine relaţiile cu donatorii şi membrii organizaţiei, în scopul de a-i asigura un sprijin financiar voluntar” (S.M. Cutlip şi colab., 1994, p.20).

Acţiunile de strângere de fonduri întreprinse au fost donaţiile prin SMS – declanşate şi încurajate printr-un spot publicitar la sfârşitul căruia se menţiona numărul la care se pot trimite SMS-uri, donaţiile prin telefon şi campania „Să învăţăm cu 2%” – ce a cuprins mai multe acţiuni desfăşurate cu ajutorul voluntarilor. În cadrul acestei campanii s-a făcut sampling de fluturaşi şi formulare la Gara de Nord, în Magazinul Unirea, la Târgul Baby Expo, în centrele de bussines şi la companiile mari; s-au trimis e-mail-uri conţinând informaţii referitoare la campanie şi formularul 230 în format electronic către directorii de resurse umane ale companiilor existene în baza de date a organizaţiei.

Diseminarea mesajelor pentru sensibilizarea opiniei publice s-a făcut prin comunicate de presă şi prin anunţuri la radio şi TV (Focus Plus, Teo Live Show).

Deşi s-a încercat diferenţierea organizaţiei World Vision România ca o organizaţie serioasă, cu istorie şi eficienţă dovedită, dificultatea majoră întâlnită a fost opinia publică, care este neîncrezătoare în ONG-uri, acestea fiind văzute ca acoperire pentru a „spăla” bani. De asemenea, oamenii sunt reticenţi la dezvăluirea datelor personale şi semnarea unui document (în principal din cauza lipsei de informare privind Legea 2%). Există totuşi şi un segment de public informat, familiarizat cu această lege şi neîncrezător în modul în care statul administrează fondurile şi care preferă să direcţioneze 2% din impozitul lor pe venit către altă sursă. O popularitate mai mare a World Vision România s-ar fi obţinut dacă organizaţia ar fi avut un purtător de cuvânt cu notorietate publică, care să se bucure de încrederea şi aprecierea publicului, un stereotip al bunului cetăţean.