Rolul comunicării în kinetoterapie

Comunicarea reprezintă, în sensul cel mai general, procesul transmiterii, recepționării, stocării, prelucrării și utilizării informațiilor. Prezența ei caracterizează atât individul, cât și societatea pe toate treptele dezvoltării lor. Pentru om, principalul mijloc de socializare îl reprezintă comunicarea. În domeniul psihologiei medicale comunicarea terapeut-pacient reprezintă succesul actului terapeutic depinzând, în cel mai înalt grad, de buna funcționare și organizare a acestei relații.

Comunicarea este procesul cheie în kinetoterapie, întrucât ea furnizează, în bună parte, datele necesare stabilirii diagnosticului. De aceea, însușirea unei înalte competențe comunicative trebuie să constituie o prioritate pentru profesioniștii din domeniul sănătății. Lucrul acesta presupune că, în cadrul relației de comunicare terapeut-pacient, terapeutul să poată recunoaște și descifra corect mesajele verbale și non-verbale transmise de pacient. De asemenea, terapeutul presupune să știe și să utilizeze și modalitățile verbale și non-verbale de comunicare cele mai adecvate pentru a transmite informațiile pacientului, în funcție de situația de comunicare existentă. În dialogul terapeut-pacient, folosirea de către terapeut a unui limbaj clar și simplu reprezintă o regulă de bază. Acesta trebuie să vorbească cât mai simplu, să folosească limbajul obișnuit, să evite termenii de specialitate mai greu de înțeles pentru pacient. Vorbind clar îi asigură interlocutorului posibilitatea să înțeleagă în orice moment despre ce se vorbește. De fiecare dată terapeutul trebuie să își regleze ritmul vorbirii și surplusul informațiilor după capacitatea de înțelegere a pacientului. Umorul și ironia trebuie evitate, la fel și tonul glumeț chiar dacă pacientul discută într-o astfel de manieră despre boala sa .

În cadrul intervenției terapeutice, între pacient -kinetoterapeut-boală se realizează mai multe legături ce definesc o serie de relații, cum ar fi: dorința de a fi ingrijit, de a obține o îmbunătățire a situației și chiar vindecarea, cât mai rapidă. Acestea conduc la o atitudine de supunere, credulitate, atașament excesiv și dependență de kinetoterapeut. Este primordial ca terapeutul să țină cont de importanța conexiunii terapeut- pacient și mai ales de influența acestuia asupra procesului de vindecare, în cadrul acestei relații terapeutul este primul instrument terapeutic. Însă vindecarea pacientului nu ține doar de competențele kinetoterapeului, el fiind doar o componentă a planului terapeutic complex.

Comunicarea se învață și poate avea un rol foarte important în ințelegerea suferinței pacientului, în stabilirea corectă a diagnosticului și a tratamentului și, bine înțeles, în vindecarea lui. Despre comunicare aș putea spune că e un lucru natural, simplu, care vine de la sine și pentru care nu ai nevoie de vreun training special. Totuși, pentru cei mai mulți medici nu e așa. Concentrați pe munca lor, atenți să nu le scape ceva, stresați de pacienții nerăbdători de la ușa cabinetului, medicii uită adesea să mai vorbească, să mai asculte și altceva decât răspunsurile la întrebările despre simptome sau tratament.