Rolul lui Ivy Lee în dezvoltarea RP

În secolul al XX-lea, comunicarea a devenit foarte importantă în cadrul unei societăți. Până atunci cetățenii nu ofereau prea multă importanță comunicării, îns aceasta, se pare că urma să rgleze toate probeleme, astfel încât bunăstarea, fericirea, eglitatea ntre oameni, nțelegerea în grupuri, toate acestea vor depinde de comunicare.

Baza comunicării este reprezentată de relațiile publice. Relațiile publice sunt funcții menegeriale, foarte aproape de conducere, sunt parte a instrumentelor de management. Relațiile publice ajută la stabilirea și menținerea unor linii de reciprocitate de comunicare și la cooperarea între organizație și publicul ei.

Relațiile publice definesc și accentuează obligația maganerilor dea a servi interesul public, acestea servesc ca sistem de avertizare ajutând managerii să anticipeze tendințele mediului social. Relațiile publice folosesc sunt bazate pe principul cercetarea și comunicarea bazată pe principii etice.

Ivy Ledbetter Lee (iulie 16, 1877 - noiembrie 9, 1934) a fost fondatorul relațiilor publice moderne. Termenul de relații publice s-a aflat pentru prima dată în Cartea anului 1897 din literatura ferovială. Este foarte bine cunoscut și pentru relațiile publice în parteneriat cu familia Rockefeller. După ce îți termină studiile la Princeton University, îți începe cariera în anul 1898 , lucrnd ca jurnalist specializat în buisiness la New York World. Peste 5 ani devine asistent al biroului de presă al Comitetului Național Democrat. În cadrul acestui comitet îl va cunoaște pe George F. Bear cu care începe o firmă de publicitate în America numită Parker&Lee.

În anul 1906 reprzintăintereselui lui George F. Bear și ai asociților acestuia în conflictul dintre patronatele industriei de antracit și sindcate, unde îi recomandă patronului să-și schimbe atitudine și cel mai importanta să înceapă să folosească dialogul. A redactat o notă sub numele lui George F. Bear ce avea în conținut: „ Antreprenorii antracitului, conștientizând interesul general în problema condițiilor din regiunile miniere, sunt pregătiți să furnizeze presei toate informațiile posibile. “(D.L. Wilcox și colab., 2000, p.34)

Conflictul nu a fost închis imediat dar stabilirea unei linii de dialog a dus la scăderea intensității acestuia.

Ivy Lee considera practica relațiilor publice din secolul al XIX foarte depășită, deoarece era ghidată după filosofia “The Public be Fooled”, respectiv “The Public be Damned.”

Filosofia “The Public be Fooled” se încadrează în perioadat de dupa 1830, când această abordare nu era foarte riguroasă, iar comunicarea scotea la suprafață lipsa de instruire a celor ce practicau relațiile publice. La sfârșitul secolului al XIX-lea marile afaceri devin afaceri transcontinentale, iar publicul urma să fie din ce în ce mai dezinformat. Eric Goldman sublinia facptul că baronii finanțelor se ghidau după premise: cu cât publicul știe mai puțin cu atât afacerile funcționează mai bine. Concomitant vine și afirmația” The Public be Damned” ce descria foarte bine filosofia realțiilor publice la sfârșitul secolului al XIX-lea. Conflicetele, concedierile, salariile, condițiile improprii de muncă au amplificat presa să scrie despre marii industrialiști.