Rolul Privirii in Constructia unui Zambet

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Rolul Privirii in Constructia unui Zambet.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 5 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Mesina L.

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Comunicare

Extras din document

Tendinţa de a vedea ceva mai profund dincolo de aparenţe îl determină pe om să stabilească relaţii între lucruri şi semnificaţia atribuită acestora. Calitatea specific umană de a vedea altceva, mult mai complex, dincolo de lucruri, implică două consecinţe, fie manifestarea neîncrederii în aparenţe, în datul nemijlocit, fie căutarea esenţei, a profunzimilor.

Imaginile despre sine (sinele perceput în forma sa colectivă) sunt componente ale conştiinţei de sine şi presupun comparaţii, reveniri la sine, îmbogăţire prin imaginea despre altul şi prin elementele imaginii noastre din perspectiva altuia. Charles Horton Cooley susţinea că „identitatea sinelui dobândește consistență numai prin interacțiunea cu celălalt și primește formele pe care partenerul de rol le conturează, în miezul unui proces continuu de oglindire și re-oglindire reciprocă (1902).” Modul în care se înfăţişează, comportamentul în sens larg (nu doar verbal), caracterul, expectaţiile se proiectează şi se reflectă specific în partenerul de relaţie, remodelîndu-se conform imperativelor contextuale. Celălalt reprezintă instanța referențială în viața fiecăruia dintre noi și constituie însoțitorul nostru nemijlocit în cadrul unui destin în care sensul drumului și miza acestuia, intensitatea trăirii, împlinirea, eșecurile și recompensele simbolice se contruiesc numai în condițiile prezenței sale.

A căuta privirea celuilat pentru a te privi în ochii lui este o încercare zilnică. În comunicările dintre oameni, în relaţiile profesionale, în relaţiile afective căutăm ochii partenerului pentru a fi convinşi că suntem, în primul rând văzuţi, auziţi, şi, în al doilea rând, înţeleşi, iubiţi şi acceptaţi. Este cunoscut faptul că dependenţa de privirea celuilalt provine din cele mai timpurii faze ale dezvoltării omului, când căutam în ochii părinţilor confirmarea propriei existenţe, propriului Eu, confirmarea dragostei şi admiraţiei.

Mona Lisa, o tânără femeie frumoasă priveşte calm vizitatorii ce se perindă prin faţa ei, zâmbind enigmatic din rama unui tablou. Portretul ei inspiră linişte, relaxare, armonie şi o anumită grandoare, în pofida hainelor şi coafurii simple ale modelului. Zambetul “misterios” al acesteia va fi subiectul multor interpretări. Se va spune că este inocent şi ispititor în acelaşi timp sau că este amplificat de subconştientul nostru. Cand m-am uitat prima dată la tablou, ceea ce mi-a atras atenţia a fost privirea intrigantă a feţei sale, care a starnit diverse reacţii de-a lungul anilor. Expresia feţei îmi aminteşte de o domnişoară care nu este nici fericită, nici tristă, Pielea ei este netedă şi fără cusur, dar în acelaşi timp nu are sprancene, ceea ce aduce un aer un pic ciudat. Expresia de pe faţa ei pare că se schimbă, uneori putand fi observată o grimasă, alteori pare încurcată, nedumerită. Ochii ei par că te urmăresc în orice direcţie te-ai duce.De asemenea, putem observa că faţa ei este scăldată în lumină, care lasă impresia că este un chip angelic. În contrast cu aceste aspecte, se regaseşte îmbrăcămintea ei de culoare închisă şi fundalul foarte detaliat care dispare in ceata (tehnica respectiva este cunoscuta sub numele de "sfumato"), dand impresia unui loc de poveste. Totdată, nu ne putem da seama de ce moment al zilei este vorba.

De-a lungul timpului, zambetul Mone Lisei a avut numeroase interpretări, în funcţie de persoana care îl privea şi analiza. Portretul a iscat de-a lungul anilor diverse dispute si opinii contradictorii. Unii susţineau că Mona Lisa ar fi de fapt un bărbat, poate chiar autoportretul lui Da Vinci, iar alţii erau de părere că în spatele zambetului se ascund mari tristeţi: pierderea unei fiinţe dragi sau a unei sarcini. Portretul Monei Lisa nu l-a lăsat indiferent nici pe Sigmund Freud, care, intrigat de faimosul sau zambet va încerca să îl intrepreteze. O astfel de analiză îl va determina să prezinte o teză potrivit căreia, zambetul Monei Lisa este o manifestare a subconştientului artistului, legată de înstrăinarea de mama sa, la varsta de patru ani. Este de fapt misteriosul zambet pe care chiar mama lui il avea - un amestec între cumpătare şi seducţie.

Dacă am reuşi să trecem prin toate interpretările pe care acest tablou le-a primit, am vedea că se şchimbă pe măsură ce trece timpul, fiecare venind cu cate o idée nouă. Singurul lucru care ramane este misterul în care este învăluit tabloul, acesta dăinuie în timp. Zambetul Mona Lisei reprezintă o enigmă, în spatele căreia se ascund diverse interpretări, care pot fi descifrate în funcţie de persoană, de spaţiu cultural, de perioadă temporal.

Avem de surprins rolul privirii în construcţia relaţiei dintre Sine şi Celălalt, urmărind dinamica naturii identitare a acestei relaţii. Totul se rezumă la modul în care tu interpretezi privierea aţintită asupra ta, la ce semnificaţie acorzi tu zambetului misterios. Pentru că în ciuda faptului că au fost numeroase interpretări, niciuna nu poate fi denumită „cea adevarată”, pentru că nu există izvoare care să o legitimeze. Nu există decât interpretările pe care noi le dăm lumii obiectuale. Deci, privirea aceasta te cuprinde, te cutremură, te pune în ipostaza de a interpreta și cele mai mici detalii ale Celuilalt, ca într-un final să susținem morțiș că deținem monopolul adevărului. Imagologia nu se raportează la contextele factuale, ci la interpretările acestora, nu la date care pot fi obiectiv probate, ci la imaginile acestora în diverse formule și forme de expresie.

O operă de artă atat de valoroasă a devenit repede un obiect de consum popular. A apărut in publicitate transformandu-se, treptat, intr-o emblemă culturală suprasolicitată. Gioconda a inspirat numeroşi pictori, care i-au facut copii si imitaţii mai mult sau mai puţin fidele.

Mona Lisa dadaistă a apărut în 1919, artistul dadaist Marcel Duchamp adăugandu-i mustăţi si cioc şi a numit operă în mod teribilist L.H.O.O.Q. Titlul este un olograf care se poate pronunţă "elle a chaud au cul", adică "are fundul fierbinte". Deşi, iniţial, Duchamp îşî motivează gestul ca fiind o susţinere mişcării dadaiste împotriva artei cultural de rang înalt,, într-un final acesta va scrie că singurul motiv pentru care făcuse acest gest fusese acela de a o desacraliza, de a arăta puterea pe care o deţin micile alteraţii asupra unor opere mari, cu scopul de atrage atenţia că este timpul de a ne detaşa de aşteptări şi a începe să ne privim atenţi. Consider că acesta punea un semn de întrebare asupra modului în care tabloul fusese privit pană atunci, nuanţa ideea că se pierdea din frumuseţea privirii inocente. Modul în care privim opera lui Duchamp trebuie să fie unul în profunzime, acesta vrand să facă o legătură între ceea ce a făcut el şi ceea ce fac muzeele. Aşa cum el a alterat imaginea idealizată şi valoarea culturală a acesteia în cadrul tradiţiei, aşa fac şi muzeele în momentul în care îndepărtează o pictură de locul lor original, pentru a putea fi pus la dispoziţia maselor. Duchamp se revoltă împotriva faptului că un tablou nu este preţuit suficient, efortul depus pentru construirea acestuia nu este apreciat, întrucat atunci cand ajunge într-un muzeu, oamenii au tendinţa să nu-l mai privească în profunzime, să treacă pe langă el şi sa meargă mai departe, ca apoi să-l uite. Nu este valorizat momentul, oportunitatea, privirea. Într-un muzeu faptul că toate operele de artă sunt expuse la fel, deja reprezintă o modalitate de diminuare a valorii. Valoarea unui obiect de artă depinde de existenţa sa, nu de numărul de vizualizări, aşa cum tinde societatea modernă să creadă, iar acesta era lucrul pe care Duchamp dorea să-l puncteze. Faptul că dacă conferi tuturor operelor de artă un statut egal, atunci minimizezi schimbul care are loc între privitor şi opera de artă.

Fisiere in arhiva (1):

  • Rolul Privirii in Constructia unui Zambet.doc