Rolul Privirii în Relația Dintre Sine și Celălalt

Privirea are unul dintre cele mai importante roluri atât în comunicarea cu ceilalţi, cât şi în comunicarea cu sine. Comunicarea şi interacţiunea cu ceilalalţi face posibilă prezentarea sinelui, interpretarea celuilalt, realizându-se astfel o relaţie sau, dimpotrivă, dezaprecierea celuilalt în favoarea sinelui. Rolul şi urmările privirii depind de punctul de vedere al fiecăruia[1].

Există trei factori principali, care intervin în schiburile de priviri dintre două sau mai multe persoane. Acestea sunt: atragerea atenţiei, statutul de dominant şi alternanţa interlocutorilor. Privirea este in primul rand un indiciu al interesului şi uneori un semnal al atracţiei afective. Cand priveşti fix pe cineva, se poate interpreta că vrei să-i atragi atenţia sau că încerci să stabileşti o relaţie socială cu acesta[2].

Preocuparea de sine in raport cu sine presupune adoptarea de către subiect a unei atitudini prin care acesta caută să instituie o ordine în propria-i gândire. Această ordine nu se poate obţine decât, sortând şi supunând unui examen critic foarte atent reprezentările care vin din exterior,

pentru ca doar cele comprehensive sau obiective să primescă asentimentul din partea subiectului. Această primă etapă determină raportul omului cu sine însuşi, deoarece partea esenţială a omului este situată la nivelul facultăţii gândirii şi a judecăţii.

Preocuparea de sine in raport cu celalalt priveşte raporturile interumane şi pregăteste subiectul pentru a acţiona în interesul şi spre binele neamului omenesc în spiritul dreptăţii. Sub atenta supraveghere a unui ,,director de conştiinţă”, care poate fi un amic bonus, o fiinţă dragă sau un iubit, cel care doreşte să ajungă la statutul de înţelept învaţă să fie mai atent cu sine însuşi, să se ferească de greşeli şi să se pună la adăpost de pericole. Subiectul trebuie să tindă, nu spre o cunoaştere care să ia locul ignoranţei sale, ci spre o voinţa raţională care caracterizează acţiunea dreaptă din punct de vedere moral. Acţiunile sale după această etapă a preocupării de sine trebuie să se desfăşoare în interesul şi spre binele neamului omenesc în spiritul dreptăţii.

Preocuparea de sine in raport cu universul este cea de-a treia etapă care se referă la atitudinea privind evenimentele care rezultă din cursul Naturii universale, din acţiunea ,,cauzei exterioare” şi a ordinii cosmosului. După această etapă, care priveşte raportul omului cu universul, subiectul acceptă cu bucurie şi cu pietate tot ceea ce depinde de Natura universală şi nu-şi doreşte decât ceea ce depinde de el, adică ceea ce pentru stoici reprezintă acţiunea morală dreaptă. Preocuparea de sine în raport cu universul are în vedere adoptarea de către subiect a unei perspective metafizice asupra lucrurilor şi evenimentelor acestei lumi.

In vederea analizei rolului privirii in relatia dintre sine şi celălalt, am ales o imagine cu Felix si Otilia, cartea Enigma Otiliei, scrisă de George Calinescu şi o imagine cu Casablanca, toate trei având ca tema principală: iubirea.