România - drama lui Emil Cioran

Un popor care n-are instinct politic ratează în drumul spre naţiune. Şi ce înseamnă instinct politic? Pornirea nereflectată de afirmare, de afirmare ca atare, nepreocupat de stavila valorilor; forţa şi triumful ca finalitate, în afară de restricţiile eticii; dorinţa de primat şi de unicitate; cultul pentru organizaţie şi formele obiective.

Dintre gânditori români recenţi, Emil Cioran este cu siguranţă, un nume important în filozofia română, cărţile sale au fost întotdeauna apreciate. Editura Humanitas oferă un exemplu carte de acest tip. În 1936 a fost scrisă cartea “Schimbarea la faţă a României”, cu multă pasiune şi orgoliu aşa cum autorul spune. Cartea este publicată la editura Humanitas, cu mulţi ani mai târziu, în 1990 va apărea cartea.

Emil Cioran s-a născut la Răşinari în judeţul Sibiu. Tatăl său a fost protopop şi consilier al Mitropoliei din Sibiu (de aici probabil şi legăturile pe care le face cu creştinismul şi divinitatea). Despre mama sa, nu poate spune decât că se trăgea dintr-o familie de nobili trasilvăneni. Emil Cioran publică prima carte în 1934, cartea se numea “Pe culmile disperării”, carte care a fost premiată la timpul respectiv. Apoi acesta a mai scris „Cartea amăgirilor”(1935), „Lacrimi de sfinţi (1937)”. În 1937, Cioran pleacă în Franţa cu o bursă a institului Francez din Bucureşti. Mai târziu se va stabili la Paris. Va publica şi aici „Précis de décomposition” prima sa carte, ce va fi premiată la rândul ei.

Încă de la început textului, Emil Cioran încadrează textul într-o anume discuţie. El ne vorbeşte despre istorie, trecut, şi de civlizaţiile pe care autorul le consideră mari. Ba chiar acesta va enumera o listă a ţărilor cu o istorie deosebită. Binînţeles, în lista sa de ţări, va intra Franţa, Anglia, Germani, Rusia şi alte câteva ţări, (puţine la număr). Acesta spune câte ceva despre fiecare ţară şi motivul pentru care consideră că este o ţară mare. Toate aceste ţări au ceva în comun, au o istorie, şi creaţii grandioase, originale ce au reuşit în timp să uimească, Cioran consideră că aceste ţări sunt "sărutate de oameni precum sfinţii de îngeri " , de aici apare o primă acuză la nivelul oamenilor ce alcătuiesc poporul, este clar că acesta, consideră că o vină în faptul că România nu este o civilizaţie mare, o au oamenii, care nu au reuşit să scrie istorie, şi poate că toate acuzele sunt îndreptăţite, oamenii sunt cei care alcătuiesc o ţară, deci oamenii sunt cei care sunt resposabili de felul cum arată o ţara respectivă. Marele său regret, aşa cum şi afirmă, este faptul că s-a născut într-o civilizaţie mică, lucru care îl frământă motiv pentru care încearcă să găsească modalităţi prin care România ar putea intra în rândul civilizaţiilor majore, cum să facă saltul aşa cum acesta îl numeşte spre marea istoria. El obsevă că situaţia României care se aseamănă cu situaţia Rusiei, care a fusese o ţară exact ca şi România până nu demult, dar care a intrat brusc în istorie şi a sărit peste multe etape de dezvoltare, lucru care crede acesta şi România ar putea să facă.

În general, întreaga condiţie umană, este dramatică, dar dacă se mai adaugă şi destinul particular a acelui născut într-o cultură ce a fost mereu considerată inferioară faţă de marile valori, ea devine foarte greu de suportat, mai ales când e dublată de o sete demiurgică, aşa cum spunea Emil Cioran "nu este deloc comod să te fi născut într-o ţară de a doua mană. Luciditatea devine tragedie. Şi dacă nu te sugruma o furie mesianică, sufletul se îneaca într-o mare nemangaiere" Cioran, de-a lungul disertaţiei sale îşi exprimă profund drama de a se fi născut în România; el trăind în Franţa observă diferenţele culturale, şi de aici rezultă furia mesianică de care vorbeşte. Mesianismul în opinia lui Cioran “înseamnă decît lupta şi suferinţa pentru realizarea unei astfel de idei ” Ideia de a nu sta în umbra istorie, de a-şi crea cultură.

Conştient, Emil Cioran aproba ce spunea şi Vladimir Soloviov: "Naţiunile nu sunt ceea ce gândesc ele, ci ceea ce cugeta Dumnezeu despre ele ţin vesnicie ", Cioran nu-şi doreşte pentru Romania o salvare de la mediocritate pentru eternitate, ci măcar în timp.

Drama lui Cioran se mai trage şi din faptul că acesta observă că România are toate elementele unei mari culturi, dar cu toate acestea nu este. Are o istorie de peste o mie de ani, însă în tot acest timp nu am realizat nimic special, nu am avut continuitate sau logică. Am dus multe războaie de-a lungul timpului pentru a ne apăra, iar acesta (contrar ideilor care susţin că acesta ar fi fist un motiv pentru care Românian nu a progresat) ar fi putut fi un excelent motiv de a ne face cunoscuţi în istorie şi de a ieşi din subistorie, aşa cum o numeşte Cioran. Am fi putut arâta de suntem în stare şi am fi sacrificat totul pentru realizarea acestor obiective.

Salvarea României în opinia lui Emil Cioran, “o reprezintă virtualităţile şi posibilităile ei ascunse. Ceea ce am fost nu este decît un sprijin iluzoriu ” România va intra în istorie atunci când oamenii nu vor accepta umilinţele trecutului. Când ne vom da seama că am stat suficient de mult timp în umbra altor civilizaţi, este timpul să ieşim la lumină!