România, Ucraina si Insula Șerpilor

În dicţionarul sociologic conflictul este definit ca fiind “Opoziţie deschisă, luptă între indivizi, grupuri, clase sociale, partide, comunităţi, state cu interese economice, politice, religioase, etnice, rasiale, divergente sau incompatibile, cu efecte disructive asupra interacţiunii sociale. Ca termen, conflictul derivă din latinescul „conflictus" care înseamnă „a ţine împreună cu forţa".”

În cele ce urmează voi încerca sa surprind cele mai semnificative aspecte ale conflictului dintre România şi Ucraina cu privire la Insula Şerpilor.

Pentru început voi face o scurtă prezentare a celor doi actori implicaţi în conflict.

ROMANIA este un stat situat în Europa, la intersecţia dintre Europa Centrală, Europa de Sud şi Europa de Est. Se învecinează cu Ucraina şi Republica Moldova în nord şi est, Ungaria şi Serbia la vest şi Bulgaria la sud. În sud-est, România are o porţiune de coastă care îi oferă acces la Marea Neagră. România este un stat membru al NATO din data de 29 martie 2004, iar din 1 ianuarie 2007 este stat membru al Uniunii Europene.

UCRAINA este o ţară în Europa Orientală. Are frontieră cu Rusia în nord-est, Belarus în nord, Polonia, Slovacia şi Ungaria în vest, România şi Republica Moldova la sud-vest, Marea Neagră şi Marea Azov la sud. Ucraina a fost parte componentă a fostei Uniune Sovietică până în 24 august 1991 când şi-a dobândit independenţa.

Platoul continental din jurul Insulei Şerpilor este subiect al unei dispute între România şi Ucraina, litigiu care se judecă la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga. Miza disputei româno-ucrainene este în primul rând strategică - accesul în apele teritoriale - şi economică - posibilitatea explorării şi, eventual, exploatării resurselor de hidrocarburi.

Statul ucrainean susţine că Insulei Şerpilor trebuie să i se acorde pe lângă ape teritoriale, platou continental şi zonă economică exclusivă în Marea Neagră, reprezentanţii români afirmând că insula nu se încadrează în normele de drept pentru a i se acorda platou şi zonă economică.

Poziţia geografică a Insulei Şerpilor este una din cauzele izbucnirii conflictului. Insula Şerpilor este o formaţiune de roci localizată la circa 45 km la est de Delta Dunării. Insula este apropiată de partea ucraineană a Deltei Dunării. Cel mai apropiat punct de pe ţărm este Insula Kubanskyi (Cobana) din Delta Chiliei, parte ucraineană a Deltei Dunării, localizată între Canalul Bâstroe şi Canalul Vostocinoi. Cea mai apropiată localitate românească este oraşul Sulina, aflat la 45 km. Cel mai apropiat oraş ucrainean este oraşul Vâlcov, aflat la 50 km de insulă.

În trecut, singura utilizare a Insulei Şerpilor era ca bază de pescuit. Importanţa economică a crescut la începutul anilor 1980 odată cu descoperirea unor importante rezerve de petrol şi gaze naturale în subsolul platoului continental din jurul insulei. În noiembrie 2003, autorităţile ucrainiene au declarat Insula Şerpilor zonă de rezervaţie naturală, ca să demonstreze că locul poate oferi condiţii pentru turism.

Pe lângă importanţa economică a insulei o foarte mare importanţă are din punct de vedere strategico-militar.

Instoricul conflictului este strâns legat de istoria insulei.

Prin Tratatul de pace de la Bucureşti din anul 1812 (prin care a fost anexată Basarabia) se prevedea că insulele dunărene să nu fie ocupate şi luate în stăpânire, însă Rusia ţaristă va anexa insula.

Tratatul de pace de la Adrianopol din 2-14 septembrie 1829, încheiat între Rusia şi Turcia, mută frontiera dintre Basarabia şi Dobrogea de pe braţul Chilia. Astfel, Rusia ţaristă îşi asigura controlul asupra Dunării. Deşi în textul tratatului nu există nici o referire directă la Insula Şerpilor, ea este anexată de către Rusia, care apelează la britanici pentru a construi aici în anul 1842 un far pentru dirijarea navigaţiei pe Marea Neagră.

În urma Războiului Crimeii, prin Tratatul de pace de la Paris din 26 decembrie 1856, Rusia a pierdut Delta Dunării şi partea de sud a Basarabiei. Tot atunci s-a stabilit că Insula Şerpilor va aparţine statului care stăpâneşte Delta Dunării, respectiv Imperiul Otoman, care urma să întreţina pe insulă un far pentru asigurarea navigaţiei vaselor ce treceau pe Dunăre spre portul rusesc Odessa. Tratatul adiţional de la Paris din 19 iunie 1857 a confirmat această situaţie.

Tratatul de la Berlin din 13 iulie 1878 a confirmat retrocedarea către Rusia a sudului Basarabiei (cele două judeţe parte din Principatul Moldovei în anul 1856), mărginit la vest de talvegul Prutului, la sud de talvegul braţului Chilia şi de vărsarea braţului Stambul. Prin art. 45, sudul Dobrogei la est de Silistra până la Yilanlîk, la sud de Mangalia, erau reunite României (frontiera actuală). De asemenea, la art. 46 se preciza că “Atât insulele formând Delta Dunării, cât şi Insula Şerpilor şi sandjacul Tulcei sunt adăugate României” (art. 45 si 46, Anexa 1).

În primul război mondial, în anul 1917, nava de război germană Breslau a bombardat Insula Şerpilor, distrugând farul britanic (care a fost reconstruit de România în anul 1922).

Tratatul de pace de la Versailles din 28 octombrie 1920 a întărit dreptul de stăpânire românească asupra Insulei Şerpilor. Situaţia juridică a Insulei Şerpilor a rămas neschimbată până la începutul celui de-al doilea război mondial. Conferinţa din data de 18 august 1938 de la Sinaia a trecut sectorul Dunării maritime inclusiv Insula Şerpilor sub administraţia deplină a României.