Semnificația gesturilor - comunicare interculturală

Gesturile

Desmond Morris definește gesturile ca fiind, orice acţiune care transmite un semnal visual unui spectator. Din definiția dată de bine cunoscutul etolog britanic, pe care o adoptăm în studiul nostru, decurge că, intenționat sau nu,schimbarea poziției corpului în spaţiu, mişcarea observabilă a capului, trunchiului, mâinilor și picioarelor intră în categoria gesturilor.

Desmond Morris împarte gesturile primare în şase categorii:

1. Gesturile expresive- sunt cele care apropie specia umană de cea animală şi care , din concepţia lui Desmond Morris în această categorie intră expresiile faciale, care dau sens stărilor noastre emoţionale şi scăpa controlul voluntar. În Japonia de exempli, femeile nu sunt încurajate să zâmbească larg, pe când în cultură occidentală acest tip de zâmbet este valorizat pozitiv.

2. Gesturile mimate- sunt cele care emiţătorul incearcă să imită cât mai exact o persoană, un obiect sau o acţiune. Sunt specific umane, deşi capacităţi de a mima anumite comportamente se întâlnesc şi în rândul primatelor. Din categoria gesturilor mimate fac parte: mimetismul social- când, de exemplu, afişăm un zâmbet larg la întâlnirea cu o persoană pe care nu ne face deloc plăcerea să o vedem, mimetismul teatral- încercarea deliberala de a imită anumite acţiuni, persoane, mimetismul parţial- în care performerul încearcă să imită obiecte, situaţii care sunt circumscrise în cadrul situaţional că nefiind conforme cu realitatea, de exemplu când un individ încearcă să zboare, mimarea în gol sau în absenţa relaţionării cu un obiect anume- spre exemplu când un individ mimează senzaţia de foame ducând mâinile la gură şi mişcând uşor buzele pentru a sugera mestecarea hranei.

3. Gesturi schematice- sunt stans legate de gesturile mimate, reprezentând variante prescurtate ale acestora. Ele se dezvoltă prin nevoia de a imită în scurt timp mai multe comportamente, acţiuni. Spre exemplu, gestul unui indian din America pentru semnalizarea unui câl constă din organizarea a două degete de la o mână paralel cu cele disimilare de la cealaltă mână. Pentru un englez, semnalarea unui câl se poate realiză prin flectarea uşoară a genunchilor, asemenea unui călăreţ, şi mânuirea unor frâie imaginare.

4. Gesturile simbolice- semnifica o calitate abstractă. Această categorie de gesturi comportă numeroase variaţii culturale şi, uneori, originea lor este obscură. Spre exemplu, imaginea incornoratului în Italia se semnalează prin simbolizarea unor coarne la nivelul tâmplelor cu ajutorul degetelor arătătoare sau cu degetul arătător şi cel mic al unei mâini. Coarnele simbolizează în acest context faptul că individual a fost înşelat de partener.

5. Gesture tehnice- sunt specific unei anumite profesii şi au semnificaţii doar în cadrul activităţii respective. Private de un nespecialist, ele sunt lipsite de semnificaţie, însă deprinderea lor face parte din procesul socializării individului în accord cu normele grupui profesional din care face parte şi adaptarea la prescripţii de rol. De exemplu, când un şofer actioneazalumina farurilor, el transmite celorlalţi conducători auto aflaţi pe aceeaşi şosea apariţia unui detector radar în apropiere.

6. Gesture codificate- se aseamănă cu cele tehnice, pentru că sunt specific unor receptori care fac parte dintr-o anumită categorie, avizată, însă diferă de acestea prin faptul că ele se cobmina pentru a formă structuri cu sens dupi modelul limbajului vorbit.

Semnificația gesturilor

Gesturile ar putea fi grupate si fupă părțile corpului cu care sunt executate distingându-se astfel gesture realizate cu mâinile, cu capul, trunchiul, picioarele.

Gesturile realizate cu mâinile

Gesturile realizate cu mâinile pot fi descompuse în gesturi făcute cu degetele, cu palmele, cu pumnii și cu brațele.

Degetul arătător participă la realizarea multor gesturi, cu semnificații dintre cele mai diferite: de la declarații de iubire la admonestări și insulte. Arătătorul dus la pălărie echivalează cu un salut (este adevărat, gestul este sancționat de codul bunelor maniere). Este vorba de „salutul cu un deget“.Când chemăm spre noi un copil, mai ales dacă avem ceva a-i reproșa, îndreptăm arătătorul spre el și îl îndoim de câteva ori. Descrierea unui cerc în jurul urechii cu arătătorul întins și celelalte degete flectate comunică, în unele țări (în Argentina și România, de exemplu), intenția de a telefona. Este interesant că gestul se păstrează și azi, când nu se mai folosesc telefoanele cu disc. În combinație, arătătorul și degetul mic, ambele ridicate și celelalte strânse în podul palmei, transmit o insultă. Încrucișarea arătătorului cu degetul mijlociu transmite, pentru nord-americani și europeni, urarea de success. Uneori, cu degetele arătătoare dirijăm un cor (invizibil) sau o orchestra. Frecarea arătătorului de degetul mare, în timp ce degetele celelalte sunt strânse în podul palmei, transmite mesajul de așteptare a unei plăți, solicitarea unei sume de bani, adesea necuvenite.