Socrate și sofiștii - asemănări și deosebiri

1.Sofistii

Sofistii insemneaza la origine in general un”barbat de stiinta”, apoi asa cum pretinse Protagoras pentru sine” un profesor de dibacie politica”, mai tirziu insemneaza in mod formal un profesor renumerat de retorica . Conform DFL :“… invatamantul sofistic se rezuma cel mai adesea la retorica, combinata cu folosirea imprudent de increzatoare a unei logici primitive si adesea falacioase- a tertipurilor argumentative ce aveau sa le aduca pentru mult timp sofistilor o proasta faima” .

Primii care s-au ocupat în mod sistematic de arta discursului public au fost sofistii, filosofi ce s-au remarcat prin capacitatea de surprindere a conditiilor de care depindea reusita unui discurs: argumentarea logica riguroasa (sau aparent riguroasa) si limbajul adecvat cerintelor de argumentare si convingere. De asemenea, sofistii au fost cei care vor considera retorica drept cea mai înalta arta si, respectiv, cea mai nobila disciplina filosofica.

In aparenta sofistii sint continuatorii filozofilor din epoca precedenta, dar in realitate ei se deosebesc de acestia prin aceea ca pe ei nu-i mai intereseaza obiectul cunoasterii, care este adevarul, ci numai interesele subiectului care cunoaste. Sunt profesori ambulanti, care fac nu doar Atena sa beneficieze de tehnica lor, ci si alte cetati.

Cauzele care au dus la aparitia sofistilor sunt:

Mai intai trebuie sa amintim faptul ca speculatiile filozofice de pana acum au sfirsit, in eclecticism, resemnare sau in scepticism. Cunoasterea este un process, si daca nu exista un proces - cum afirmau eleatii - atunci nici cunoasterea nu este posibila. Iar daca nu exista decit o eterna devenire ca proces - cum credea Heraclit - atunci nu poate exista nici o cunoastere a adevarului. La fel si daca nu exista decit un proces mecanic, asadar numai amestecuri si despartiri de elemente materiale - cum cred atomistii si Empedocle - atunci iarasi nu poate exista un proces spiritual, ceea ce inseamna o cunoastere a realitatii. In toate cazurile se ajunge la aceeasi concluzie : cunoasterea adevarului nu este posibila. Nu exista nici o cunoastere, nici un adevar, si, asadar, nu exista nimic in sine sau general-valabil, nici in domeniul stiintific si nici in cel moral, ceea ce inseamna ca nu mai ramine decit parerea subiectiva si arta de a o face pe aceasta va¬labila. Cu un cuvint nu mai ramine decit insul si parerea acestuia, ceea ce inseamna ca omul ca individ devine masura tuturor lucrurilor.

O alta cauza ce a produs sofistica a fost necesitatea burgheziei de¬mocratice ateniene, care cerea o participare tot mai larga a poporului la treburile obstesti, de a trezi constiinta individului si a-l face sa simta nevoia unei pregatiri teoretice si practice mai sistematice si necesitatea acestuia de a se inarma cu cunostinte generale si speciale si da a de¬prinde arta de a vorbi, care este arta de a conduce in orice democratie si care era marea pasiune a grecului antic. Caci acela care vrea sa izbindeasca in viata publica, sa ajunga la demnitati si putere, acela trebuie sa stie sa se impuna multimii prin aparitia si verbul sau. Asa se naste, cu toata opozitia viguroasa a aparatorilor traditiei filozofice de pina aici, un nou ideal de educatie si un nou tip de dascali, care sa realizeze acest ideal. Acesti invatatori sint sofistii. Acestia se aduna din toate partile Greciei mai ales in Atena, care devenise, in epoca despre care vorbim, punctul cen¬tral al spiritualitatii grecesti si al democratiei. Sofistii sint in cea mai mare parte straini, care vin la Atena ca invatatori si mijlocitori de "in¬telepciune" si in aceasta calitate se ofera a instrui, pentru onorarii inalte tineretul atenian, dornic de a ajunge la conducerea statului, la bogatie si putere. Din aceasta pricina preocuparea sofistilor nu mai era reflexiunea asupra fenomenelor naturii, ci omul subiectiv, omul care cunoaste si actioneaza in societate.

Dar obiectele despre care ei mijloceau cunostinte erau mai ales acelea pe care le dictau interesele democratiei si anume: in mare cinste erau retorica si dialectica, etica si teoriile politice, apoi educatia sau cultivarea tineretului, apoi gramatica, stilistica, mitologia, teo¬ria literara, muzica, astronomia, meteorologia, cosmologia. Scopul pe care il urmareau sofistii era pedagogic , ei voiau sa educe tineretul, sa-l invete virtutea,ceea ce inseamna sa-l faca cit mai versat in gindire, vorbire si activitate, pentru ca sa aiba un succes cit mai mare in viata. Pregatirea pentru viata publica este scopul ultim pe care cautau sa-l realizeze sofistii. De aceea problema cultivarii tineretului devine - gratie sofistilor - o problema centrala in viata culturala a Greciei an¬tice. Sunt profesionisti ai predarii, pedagogi inainte de toate. Ei nu intemeiaza scoli permanente, ci propun, in schimbul retributiei, serii de cursuri si, pentru a atrage auditorul, isi fac singuri reclama, tinand conferinte publice, ocazie cu care isi pun in valoare stiinta si abilitatea. Tineretul atenian voia sa fie priceput in ale politicii, pentru a avea succes in viata si in stiinta. Sofistii cautau sa indestuleze aceasta dorinta a tineretului, devenind astfel un fel de dascali ambulanti.

Forma in care sofistii isi expuneau cunostintele lor era foarte dife¬rita. Ei isi faceau activitatea lor fie prin conferinte, in fata unui nume¬ros auditoriu, in gimnazii, cu ocazia olimpiadelor, fie intr-un cerc mai restrins prin dispute, sau prin cursuri. Metoda cu ajutorul careia faceau ei acest lucru era "eristica", sau arta de a discuta, ce se transforma de cele mai multe ori intr-o logomachie, prin care sofistii nu urmareau o demonstratie clara a adevarului, ci zapacirea si doborirea adversarului prin tot felul de sofisme, lucru ce le-a atras tristul renume de mai tirziu. Prin aceasta metoda, sofistii au ajuns la o adevarata vir¬tuozitate, lucru care i-a facut vestiti. Din aceasta pricina, sofistii erau foarte cautati de tineretul avut, bine platiti si purtati in triumf .

Sofistii , „adeptii întelepciunii” , foloseau metoda dialectica, bazata pe discutia directa cu interlocutorul, care era pus în situatia de a recunoaste ca postulatele sale sunt false. Datorita cunostintelor variate si profunde, culese din toate discipinele umane, sofistii au fost redutabili în argumentare. Elevii lor erau sedusi de aspectele practice ale învataturilor lor, caci învatau sa vorbeasca bine, sa gandeasca, sa discute, ceea ce era esential pentru cei care se pregateau pentru viata politica si cea publica, în general. Sofistii au formulat o serie întreaga de metode si mijloace privind organizarea si conducerea statului, unii sustinand aristocratia, altii democratia. Printre cei mai cunoscuti sofisti au fost Protagoras, Gorgias, Prodicos s.a