Teoria Comunicarii

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Teoria Comunicarii.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 22 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Comunicare

Cuprins

Cuprins
1. Comunicarea: o definiţie
2. Comunicarea – noţiuni generale
3. Particularităţi ale comunicării
4. Elementele procesului de comunicare
5. Comunicarea în cadrul grupurilor de muncă
5.1. Conceptul de grup de muncă
5.2. Caracteristicile grupului de muncă
5.3. Tipuri de grupuri de muncă
5.4. Comunicarea în cadrul grupului de muncă
6. Comunicare şi negociere
6.1. Negocierea
6.1.1. Definiţie; tipologie
6.1.2. Principii de bază ale negocierii
6.2. Exemple de tehnici şi tactici de negociere
6.2.1. Tactica lui DA... DAR
6.2.2. Tactica falsei oferte
6.2.3. Tactica stresării şi tracasării
6.2.4. Tactica presiunii timpului
6.2.5. Tactica „feliei de salam”
6.2.6. Tactica alternării negociatorilor
7. Negocierea contractului de muncă
7.1. Noţiuni generale
7.2. Influenţa contractul colectiv de muncă asupra contractelor individuale de muncă.
7.3. Principiul negocierii clauzelor contractului individual de muncă

Extras din document

1. Comunicarea: o definiţie

În limba de toate zilele, folosirea cuvântului comunicare nu se loveşte de probleme speciale. Majoritatea vorbito¬rilor se gândesc la „a aduce la cunoştinţă” sau la „a informa”. Faptul este evidenţiat de orice dicţionar explicativ unde, în general, sunt menţionate trei semnifi¬caţii, parţial suprapuse, ale cuvântului „comunicare”: comunicare = 1. înştiinţare, aducere la cunoştinţă; 2. con¬tacte verbale în interiorul unui grup sau colectiv; 3. pre¬zentare sau ocazie care favorizează schimbul de idei sau relaţiile spirituale.

Simplitatea aparentă nu elimină necesitatea de a defini mai exact semnificaţiile ştiinţifice ale termenului "comu¬nicare". Comunicarea este un proces care, din unghiul ştiinţei comunicării, dispune de patru componente fun¬damentale: un emiţător, un canal, informaţie şi un receptor.

Procesul comunicării presupune mai mult decât un participant; anume, pe lângă emiţător (sau emitent), unul sau mai mulţi receptori potenţiali. Esenţa procesului este deplasarea, transferul sau transmiterea informaţiei de la un partici¬pant la celălalt. În mod frecvent, circulaţia are loc în dublu sens, e bidirecţională. Acesta este cazul dialogului, al unei discuţii dintre două persoane care, alter¬nativ, joacă rolul de emiţător (vorbitor) şi receptor (ascultător). Alteori, circulaţia informaţiei poate avea loc în sens unic. Este cazul monologului, al cuvântărilor, al comunicării prin presă, radio sau televiziune. Chiar dacă într-un ziar se publică „scrisorile primite la redacţie”, iar la radioteleviziune se primesc reacţiile ascultătorilor sau ale spectatorilor, mass-media sunt predominant sisteme unidirecţionale de comunicare.

2. Comunicarea – noţiuni generale

Toate definiţiile date comunicării umane, indiferent de şcolile de gândire cărora le aparţin sau de orientările în care se înscriu, au cel puţin următoarele elemente comune: comunicarea este procesul de transmitere de informaţii, idei, opinii, păreri, fie de la un individ la altul, fie de la un grup la altul; nici un fel de activitate, de la banalele activităţi ale rutinei cotidiene şi până la activităţile complexe desfăşurate la nivelul organizaţiilor, societăţilor, culturilor, nu poate fi concepută în afara procesului de comunicare.

Ca şi cea mai mare parte a cuvintelor unei limbi, verbul a comunica şi substan¬tivul comunicare sunt ambele polisemantice. Cei care se ocupă de domeniile comu¬nicaţiei şi comunicării întâlnesc astfel, de la bun început, o dificultate majoră: nu au de a face cu o operaţiune bine determinată, ci cu o multitudine de operaţiuni, despre care este greu de spus cu certitudine în ce măsură se aseamănă.

Dicţionarul enciclopedic oferă termenului „comunicare” o definiţie deosebit de complexă, acoperind aproape toate domeniile în care acest termen este folosit:

- înştiinţare, ştire, veste. Aducere la cunoştinţa părţilor dintr-un proces a unor acte de procedură (acţiune, întâmpinare, hotărâre) în vederea exercitării dreptu¬rilor şi executării obligaţiilor ce decurg pentru ele din aceste acte, în limita unor termene care curg obişnuit de la data comunicării;

- prezentare într-un cerc de specialişti a unei lucrări ştiinţifice;

- „mod fundamental de interacţiune psiho-socială a persoanelor, realizată în limbaj articulat sau prin alte coduri, în vederea transmiterii unei informaţii, a obţinerii stabilităţii sau a unor modificări de comportament individual sau de grup”.

„În sensul cel mai general, se vorbeşte de comunicare de fiecare dată când un sistem, respectiv o sursă influenţează un alt sistem, în speţă un destinatar, prin mijlo¬cirea unor semnale alternative care pot fi transmise prin canalul care le leagă.” (Charles E. Osgood, „A vocabulary for Talking about Communication”)

„Cuvântul comunicare are un sens foarte larg, el cuprinde toate procedeele prin care un spirit poate afecta un alt spirit. Evident, aceasta include nu numai limbajul scris sau vorbit, ci şi muzica, artele vizuale, teatrul, baletul şi, în fapt, toate compor¬tamentele umane. În anumite cazuri, este poate de dorit a lărgi şi mai mult definiţia comunicării pentru a include toate procedeele prin care un mecanism (spre exemplu, echipamentul automat de reperaj al unui avion şi de calcul al traiectoriei acestuia) afectează un alt mecanism (spre exemplu, o rachetă teleghidată în urmărirea acestui avion)”. (Shannon şi Weaver).

Fisiere in arhiva (1):

  • Teoria Comunicarii.doc