Extras din referat
Preocupările intense privind comunicarea ce s-au manifestat cu
precădere în ultimele decenii ale secolului nostru, lansează, între
altele şi ideea existenţei mai multor tipuri de comunicare umană,
fiecare dintre acestea definindu-se odată cu analizarea anumitor
elemente ce le conferă specificitate. Astfel se face diferenţierea între
comunicarea intrapersonală (intracomunicarea), comunicarea
interpersonală (intercomunicarea), comunicarea în grup şi
comunicarea la distanţă.
3.1 Comunicarea intrapersonală
Comunicarea intrapersonală este considerată ca fiind acel
proces de comunicare la nivelul sinelui prin care un mesaj este
"comentat", argumentat de persoana care l-a perceput, care îi şi
răspunde, "vorbind" cu sine însăşi. Acest proces are în vedere
specificul individual al participanţilor la actul comunicării,
concentrându-se asupra acelor atribute ce tind să influenţeze
capacitatea de comunicare a individului, acei factori situaţionali ce
produc răspunsul acestuia la stimuli, la realitatea înconjurătoare. Un
determinant esenţial în acest sens îl reprezintă "percepţia", actul prin
care se ia în considerare lumea înconjurătoare, ceea ce devine
cunoscut sau nu individului, ceea ce acesta "este" în ultimă instanţă.
În contextul comunicării percepţia presupune trei etape necesare:
acces, conştientizare şi interpretare; după aceea se poate decide
răspunsul. Anumite caracteristici individuale (factori) ca nevoi,
aşteptări, cunoştinţe anterioare, sentimente, valori, cât şi
dezvoltarea fizică senzorială pot influenţa capacitatea de percepţie a
individului; dar şi aceşti factori sunt, la rândul lor, influenţaţi de
percepţiile individului de-a lungul timpului/la un moment dat.
(Abraham Maslow, Motivation and Personality, 1954). Deci
percepţia individului se realizează în concordanţă cu propria sa
imagine asupra realităţii, determinată de anumiţi factori, a căror
cunoaştere ne poate ajuta la înţelegerea comportamentului
perceptual al acestuia şi în consecinţă la o comunicare mai eficientă.
Dar, după cum s-a arătat, pe lângă factorii interni menţionaţi,
perceperea decurgând din însăşi caracteristicile faptului perceput
poate fi influenţată şi de alţi factori precum intensitatea, mişcarea,
dimensiunea, aşezarea, repetarea, contrastul, apropierea în timp şi
spaţiu etc.
Există de asemenea şi factori contextuali ce pot influenţa
capacitatea de percepţie a individului; aceştia includ cultura în care
funcţionează individul, sistemul social, relaţiile între indivizi cât şi
statutul individului. Condiţiile fizice ale contextului trebuie de
asemenea luate în considerare. Imaginea despre sine este de
asemenea considerată de cercetătorii în domeniu, ca G. Murphy,
(Personality: A Biosocial Approach to Origin and Structure, 1947)
sau anterior C. H. Colley (Human Nature and the Social Order,
1922), ca una dintre cele mai importante influenţe asupra percepţiei
şi ca urmare a comportamentului individului. Acesta acţionează şi
comunică cu scopul de a întreţine această imagine sau de a o realiza
după dorinţa sa, asumându-şi diferite roluri sociale sau profesionale
ce îi oferă posibilitatea de a deveni ceea ce doreşte. Înţelegând
această imagine, putem înţelege mai bine şi natura comunicativă a
individului. Ca rezultat al individualităţii sale subiectul este motivat
să vadă lucrurile aşa cum şi le doreşte. În lipsa motivaţiei sau a
competenţei lucrurile sunt percepute distorsionat; asemenea
distorsiuni sunt: stereotipia, efectul de "nimb" (supradimensionarea
unei unice “calităţi”, de regulă percepute ca urmare a primei luări de
contact cu interlocutorul), polarizarea prin apelare la extreme sau
apărarea perceptuală, care pot fi depăşite fie printr-un efort susţinut
sau abilităţi sociale pozitive, fie prin dorinţa individului de a
schimba modul de a se considera pe sine şi pe ceilalţi.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Tipuri de Comunicare.pdf