Tipuri de comunicare socială

Arta de a comunica

Arta de a comunica a preocupat permanent omenirea, chiar si atunci cand, aparent, grija pentru ea ocupa un loc secundar. Cunoscuta sub numele de arta oratoriei, retorica sau neo-retorica, arta de a comunica ramane – cu toate oscilatiile si ultraspecializarile sale, avand in vedere aparitia retoricilor speciale pentru folclor, roman etc. – expresia epocii si a culturii in care se manifesta . Este parte componenta a epocii, ilustrand si reprezentand interesele acesteia folosindu-se de mijloacele cele mai noi in vederea formarii si desavarsirii personalitatii umane. Arta de a comunica este, asadar, implicata fenomenelor sociale, politice si culturale, tinand seama de permanenta si simultana oscilatie dintre “fond” si “figura”, dintre functia unificatoare si de diferentiere a comunicarii umane.

Nascuta in epoca demosului antic – R. Barthes vorbeste despre retorica si proprietate - arta oratorica apare mai intai ca o sintagma a desfasurarii pledoariei judiciare. Retorica era o arma ce trebuia utilizata dupa norme riguros insusite. O indelungata epoca, cele cinci parti distincte din oratio au constituit planul de desfasurare al discursului. Exordul, naratiunea, argumentarea, digresiunea, epilogul devin elemente ale discursului. Retorica va fi tehnica de folosire a acestora cu scopul de a convinge si a dovedi justetea cauzei aparate. Prin Platon si Aaristotel, va cunoaste momentul filosofic, dobandind constiinta vie a limbajului. Din practica se transforma intr-o teorie a comunicarii si argumentarii, in stiinta persuasiunii si convingerii, care viza omul in marea sa complexitate sociala.

Mai mult, persuasiunea este conceputa ca act rational menit sa emotioneze. Elocventa este necesara nu doar pentru a comunica idei, ci si pasiuni, idealuri, atitudini. Retorica, drept teorie a argumentarii, se regaseste, acum, intre stiintele logice fiindca dintre logicile care provin direct din teoria gandirii “in primul rand se situeaza logica L¹p care este teoria argumentarii” . In teoria argumentarii se pastreaza situatia concreta, contextul in care se afla subiectulcare gandeste si obiectivul gandit.

Contextul comunicarii

Contextul comunicarii are deosebita importanta pentru obtinerea adeziunii sau refuzul acesteia la destinatar. Contextul faciliteaza intelesul simbolurilor folosite de interlocutori fiindca niciodata simbolurile nu sunt univoce. Cadrul contextual favorizeaza continutul semnificativ al mesajului, iar comunicarea se realizeaza proportional cu respectarea si valorificare acestui cadru.

Retorica poate fi analizata dintr-o tripla perspectiva:

1. arta de a comunica inteleasa ca teorie ce trebuie insusita;

2. deprindere centrata pe cel ce si-a insusit si utilizeaza aceasta arta, de artist;

3. ca opera propriu-zisa – privita in intregul ei, ca rezultat.

Fiecare dintre acste parti supuse analizei se dezvaluie numai intr-un context dat.

Acceptul comunicarii

Acceptul omunicarii este determinat, in primul rand, de dorinta partenerilor de a-si oferi prilej de reciproca definire a relatiei lor. Relatia stabilita prin comunicare poate determina simetria sau complementaritatea. Acceptul este dat:

- pentru a se convinge de ceea ce este si ceea ce nu este adevarat in legatura cu o informatie, o stare de lucruri sau un mod de a gandi;

- pentru a se confrunta si cu o alta sursa;

- pentru ca ii acorda incredere celuilalt.

Stabilitatea relatiei este determinata de acoperirea asteptarii de catre surse si de abilitatea acestora de a convinge. Instabilitatea nu ete data de imposibilitatea comunicarii, ci de refuzul angajamentului de a comunica sau de imposibilitatea de a sustine ocomunicare indelungata. Incapacitatea mentinerii comunicarii poate fi determinata si de teama acesteia.

Acceptul nu este lipsit de responsabilitate, cum s-ar parea. El presupune mai intai cunoasterea sursei, a limbajului acesteia, a intereselor si puterii sale de penetratie.