Uzanțe de protocol

I. Noţiuni introductive

Protocolul se referă la totalitatea formelor și a practicilor de ceremonial stabilite în materie de etichetă, onoare, prioritate şi precădere care se aplică la festivități oficiale în relaţiile diplomatice. Etimologia cuvântului protocol provine din două cuvinte din greaca veche: “prôtos” care înseamnă primul şi “kollào” adică ceea ce este lipit mai întâi. Termenul se referea iniţial la prima foaie lipită pe un sul de papirus, pe care erau scrise datele asupra originii sale. Astăzi fiecare ţară dispune de un cod propriu de practici protocolare precise, a căror respectare se impune în mod strict.

Deşi pot îmbrăca diferite particularităţi de la o cultură la alta sau chiar de la o ţară la alta, regulile de protocol sunt în general universale şi dictează comportamentul liderilor politici, a reprezentanţilor organizaţiilor internaţionale, cu scopul de a facilita comunicarea şi de a menţine bunele relaţii la nivel internaţional.

Protocolul diplomatic cuprinde convenţii legate de formule de adresare către un preşedinte, rege sau împărat, dar şi reguli vestimentare, limbaj non-verbal sau scris.

Prima reglementare internaţională cu caracter general a regulilor cutumiare de curtoazie internaţională din 1961 sub numele de Convenţia de la Viena ratificată de România în 1968 prezintă o serie de privilegii şi imunităţi de care membrii Corpului Diplomatic se bucură.

Aceste privilegii şi imunităţi sunt reglementate la nivel internaţional pe baza unor reglementări anterioare apărute din vechime. Astfel:

• În 1670, Adunarea Generală a Provinciilor Unite – Ţările de Jos – a emis un decret prin care ambasadorii străini precum şi membrii suitei lor nu pot fi arestaţi iar averea lor nu poate fi sechestrată pentru datorii contractate în Olanda.

• În Rusia Petru cel Mare într-o scrisoare adresată moştenitorului tronului îl sfătuia pe acesta să ordone organelor statului să nu îndrăznească să aducă vreo atingere ambasadorilor, să nu reţină sau să nu aresteze oamenii acestora şi să nu le confişte şi să le sechestreze bunurile.

• În 1709 Parlamentul englez a votat “Actul de garanţie a privilegiilor ambasadorilor şi miniştrilor faţă de suveranii şi demnitarii străini”. În 1794, Convenţia franceză a adoptat o lege conform căreia organelor publice li se interzicea săvârşirea oricăror fapte care ar putea constitui atingeri împotriva reprezentanţilor statelor străine.

• Cu toate acestea, Convenţia de la Viena din 1961 a realizat reunirea normelor cutumiare existente, ratificată ulterior si de către România.

Din punct de vedere al dreptului internaţional, fundamentarea teoretică a imunităţilor şi privilegiilor diplomatice se bazează pe teoria extrateritorialităţii, teoria reprezentării şi teoria funcţiei.

II. Generalităţi în diplomaţie

II.1. Invitaţii şi Răspunsuri

Diferenţele culturale abundă în moduri diverse de a răspunde unei invitaţii. În majoritatea cazurilor invitaţia va fi adresată colectiv tuturor membrilor familiei care sunt invitaţi la un anumit eveniment. Dacă unul dintre soţi nu este specificat, atunci cel mai probabil acesta nu se regăseşte pe lista invitaţilor.

De obicei este inadecvat să mergi însoţit de un partener la un eveniment professional. Totuşi, în anumite părţi ale lumii, o invitaţe adresată familiei este destinată să includă toate persoanele din casă, inclusiv oaspeţi şi vizitatori.

Se impune în mod deosebit să răspundem unei invitaţii, pentru a ne confirma sau infirma prezenţa. Acest lucru trebuie realizat în general prin telefon, în maxim două zile de la primirea invitaţiei. O observaţie important este că trebuie să fii foarte atent la ceea ce se cere în invitaţie. Formula “Regrets only” înseamnă să suni doar dacă nu vei putea participa, iar “RSVP” presupune să anunţi indiferent dacă vei fi prezent sau nu la eveniment.

II.2. Moduri de salut şi adresare

Chiar dacă în general se impune respectarea unui cod formal general valabil, va trebui să te informezi în plus şi asupra obiceiurilor locale informale. Încearcă să înveţi câteva formule de politeţe în limba respectivă pentru că acestea îţi vor fi de un real ajutor în majoritatea situaţiilor sociale.

De asemenea, va trebui să cunoşti şi diferitele moduri de întâmpinare, cum ar fi sărutările, strângerile de mână şi plecăciunile. În anumite ţări, de exemplu, nu este un lucru neobişnuit ca bărbaţii să îşi arate afecţiune reciprocă. Diferenţe deosebite există şi în apropierea dintre oameni când socializează, contactul vizual sau cât de tare vorbesc. Manifestă interes şi preocupare în cunoaşterea diferitelor culture; oamenii vor aprecia acest lucru.

II.3. Conceptul local de punctualitate

În anumite ţări, cum ar fi Germania, dacă invitaţia este stabilită pentru ora 8.00 p.m. înseamnă că eşti obligat să ajungi la 8.00 fix. Pe de altă parte, în alte ţări, nu trebuie să ajungi mai devreme de 9.30 p.m. Aşa că pentru a evita situaţiile penibile cel mai indicat este să vă lămuriţi îîn această privință înainte de a participa la evenimente sociale. Serviciile specializate care lucrează în cadrul ambasadelor sunt o sursă valoroasă de informaţii, având experienţă în domeniu.