Betoane cu cenușă de termocentrală

Betonul autocompactant a pătruns semnificativ în industria construcțiilor, iar diversificarea și dezvoltarea lucrărilor și aplicațiilor au fost decisiv influențate de progresul cercetării asupra controlului proprietăților reologice ale betonului proaspăt.

Betonul autocompactant este caracterizat, în stare proaspătă, de patru proprietăți cheie, care măsoară lucrabilitatea:

• Viteza de curgere / umplere a spațiilor din cofraje, evaluată prin vâscozitate

• Capacitatea de trecere / curgere prin deschideri înguste, uniform și continuu, fără blocaje

• Capacitate de umplere / curgere doar sub propria greutate și de umplere completă a spațiilor din cofraje

• Rezistența la segregare: stabilitate, omogenitate, fără separare apă – pastă – agregat, în timpul transportului și punerii în operă

Stabilirea compoziției betonului autocompactant, cu clasa de rezistență țintă, presupune realizarea unor corelații între componentele lucrabilității – un efort limită de curgere cât mai redus, o vâscozitate plastică modereată și stabilitate la segregare. Aceste caracteristici ale betonului autocompactant în stare proaspătă sunt realizabile cu un volum relativ mare de pulberi, o cantitate semnificativă de aditiv superplastifiant puternic reducător de apă și o granulozitate adecvată a agregatului.

Pulberile sunt concretizate de cimentul portland și filler (adaos inert, cimentoid sau puzzolană). Proprietățile betonului autocompactant sunt influențate semnificativ de raportul apă / pulberi, de tipul și de proporția de pulberi.

Rezistența la compresiune a betonului autocompactant cu același raport de apă / ciment sau apă / liant este ușor mai mare decât a betonului vibrat datorită faptului că lipsa vibrațiilor conduce la o interfață mai bună între pasta întărită / agregat, aspect ce a fost verificat experimental.

Rezistența la tracțiune a betonului autocompactant (de o anumită clasă de rezistență) poate avea valoarea similară cu cea a betonului vibrat – de aceeași clasă de rezistență, iar volumul de pastă nu are o influență semnificativă asupra rezistenței la tracțiune. La proiectarea secțiunilor din beton armat, rezistența la tracțiune din încovoiere se folosește pentru evaluarea momentului de fisurare în elementele pretensionate pentru proiectarea armăturii, controlul lățimii fisurilor, a spațiilor formate prin contracția timpurie, pentru proiectarea betonului armat cu fibre sau a betonului nearmat pentru pavimente.

Modulul static de elasticitate ca valoare E a raportului între efort și deformație, utilizat în proiectarea și calculul parametrilor de control pentru grinzi, elemente pre și post tensionate. Deoarece aproximativ 80% din volumul betonului este agregat, acesta are o influență semnificativă asupra modulului de elasticitate a betonului. Creșterea volumului de pastă poate duce la valori reduse a lui E, însă situate în intervalul de siguranță.

Fluajul este definit de creșterea treptată a deformației în timp, pentru o încărcare constantă, ținând cont și de alte deformații dependente de timp, dar neasociate efortului aplicat, ca de exemplu, contracția la uscare, umflarea și deformația termică. Fluajul are loc în pasta întărită și este influențat de porozitate, care depinde direct de raportul apă / ciment. Pe durata hidratării cimentului, porozitatea pastei scade astfel încât pentru beton, fluajul se reduce pe măsură ce rezistența crește. Datorită volumului mare de pastă este de așteptat ca fluajul betonului autocompactant să fie mai mare decât al betonului vibrat cu aceeași rezistență mecanică, dar astfel de diferențe sunt mici și sunt acoperite de marja ridicată de siguranță a algoritmilor de calcul din Eurocod.