Necesitatea Dedurizării Apei în Instalații

Unde este utilizata apa dedurizata

1. Alimentarea cazanelor de apă fierbinte din: centrale termice de zonă, puncte termice de cartier, puncte termice din diverse unităţi, posesori privaţi, etc. Conform Prescripţiilor ISCIR PT C2-2003, apa din circuitul de încălzire şi apa de adaos trebuie să fie dedurizată.

2. Alimentarea cazanelor de abur de presiune joasă

3. Procesele tehnologice din industria textilă şi industria chimică.

4. Circuitele de răcire ale instalaţiilor de aer condiţionat.

5. Circuitele de răcire de la compresoare şi alte echipamente.

6. Spălătoriile de rufe, la alimentarea maşinilor de spălat.

7. Fabricarea berii şi a băuturilor alcoolice şi nealcoolice.

8. Tratarea apei potabile cu duritate mare.

Duritatea apei

Duritatea apei este data de prezenta tuturor ionilor pozitivi din apa. Deoarece ionii de calciu si magneziu se gasesc in apa in cantitatea cea mai mare fata de ceilalti cationi, determinarea duritatii va consta din determinarea concentratiei acestora.

Ionii de calciu si magneziu nu se gasesc liberi ci in componenta bicarbonatilor.

Cresterea temperaturii apei provoaca eliberarea unei parti din bioxidul de carbon (care, fiind un gaz, este din ce in ce mai putin solubil pe masura ce creste temperatura), avand drept consecinta pierderea echilibrului anterior. Pentru a-l restabili, are loc o reactia chimica de producere de bioxid de carbon, transformand in acelasi timp bicarbonatii de calciu si magneziu in carbonati de calciu si magneziu, substante putin solubile si care tind sa se precipite formand depunerile numite “calcar” sau “piatra”.

Echilibrul carbonic al apei

Ca(HCO3)2 ↔ CaCO3 + CO2 + H2O

bicarbonat de calciu carbonat de calciu bioxid de carbon apa

(solubil) (putin solubil) (gaz putin solubil)

Este interesant de observat ca dezechilibrul reactiei apare deja la temperaturi relativ scazute. De exemplu, in cazul unei ape furnizate la 10-15 °C, este suficienta incalzirea pana la 30-35 °C, pentru a initia procesul de precipitare a calcarului.

Duritatea apei este de doua feluri: duritate temporara sau carbonata, data de bicarbonatii de calciu si magneziu prezenti in apa si duritatea permanenta sau necarbonata data de celelalte saruri de calciu si magneziu (azotati, sulfati, cloruri, fosfati etc).

Suma celor doua duritati formeaza duritatea totala.

Conventional, duritatea se exprima in grade de duritate care pot fi grade germane (1 grad = 10 mg CaO) sau grade franceze (1 grad = 10 mg CaCO3). La noi in tara, exprimarea duritatii se face in grade germane.

Depunerile calcaroase

Depunerile se formeaza prin precipitarea carbonatilor continuti in apa, mai ales a carbonatilor de Calciu si Magneziu, ca urmare a cresterii temperaturii apei.

Slaba conductivitate termica a calcarului (de cca. 100 de ori mai mica decat a fierului si de cca. 600 de ori mai mica decat a cuprului) face ca el sa se comporte ca un izolant termic optim; in consecinta, pentru a obtine un acelasi randament termic, este necesara o temperatura mai ridicata a apei si deci un consum mai mare de combustibil.

S-a calculat ca o depunere generalizata de calcar cu grosimea de 2 mm provoaca o crestere a consumului de combustibil cu 25%!

Depunerile calcaroase tind sa se formeze, in mare parte, pe suprafetele metalice de schimb termic (cazane, centrale termice murale, schimbatoare de caldura, boilere, rezistentelor masinilor de spalat, etc.); grosimea depunerilor este extrem de neuniforma, provocand variatii notabile ale temperaturilor in diferite puncte ale suprafetelor de schimb termic, ca si solicitari diferentiate ale metalului.

In afara unei durate mai mici de viata a instalatiei, ele duc si la necesitatea unor interventii mai frecvente pentru repararea si/sau inlocuirea componentelor instalatiei.