Stocarea și utilizarea nămolului provenit de la stațiile de epurare

În urma activităţilor desfăşurate în industria petrolului, începând cu extracţia, dar mai cu seamă în sectorul de rafinare şi petrochimie, pe lângă produsele principale, rezultă şi o serie de reziduuri (deşeuri) petroliere care nu se mai prelucrează, ci se depozitează în zone special amenajate aflate în apropierea unităţilor industriale generatoare. Dintre numeroasele surse de deşeuri proprii sectorului de rafinare şi petrochimie se pot menţiona: gudroanele acide, pământul uzat (şlamul), catalizatorii uzaţi (proveniţi din diverse procese de prelucrare), diverse reziduuri petroliere, solvenţi organici, compuşi halogenaţi, nămolurile uzate de la staţiile de epurare biologică a apelor reziduale din rafinării.

Există multe ţări printre care şi România care nu ţin o evidenţă strictă a cantităţii de deşeuri provenite din diverse activităţi industriale sau de altă natură, ceea ce constituie un aspect negativ în gestionarea deşeurilor.

Acumularea acestor deşeuri duce la alterarea factorilor de mediu, care creează, în final, numeroase dezechilibre în mediul ambiant, la toate nivelurile: floră, faună, stare de sănătate. La nivelul actual de dezvoltare tehnică şi tehnologică, deşeurile de acest tip nu şi-au găsit o folosinţă corespunzătoare. Alături de alte pericole faţă de mediu, ele prezintă o toxicitate ridicată, iar datorită faptului că ocupă spaţiu de stocare se impune distrugerea lor.

Epurarea apelor uzate, în vederea evacuării în receptorii naturali sau a recirculării, conduce la reţinerea şi formarea unor cantităţi importante de nămoluri ce înglobează atât impurităţile conţinute în apele brute, cât şi cele formate în procesele de epurare.

Schemele tehnologice aplicate pentru epurarea apelor uzate industriale şi orăşeneşti, din care rezultă nămoluri se pot grupa în două mari categorii: cele privind epurarea mecano-chimică şi cele privind epurarea mecano – biologică. În figura urmatoare se prezintă principalele surse de nămol în cadrul schemelor de epurare menţionate.

Principalele tipuri de nămol ce se formează în procesele de epurare a apelor uzate sunt:

- nămol primar, rezultat din treapta de epurare mecanică;

- nămol secundar, rezultat din treapta de epurare biologică;

- nămol mixt, rezultat din amestecul de nămol primar şi după decantarea secundară, obţinut prin introducerea nămolului adaugat în exces în treapta mecanică de epurare;

- nămol de precipitare, rezultat din epurarea fizico-chimică a apei prin adaugare de agenţi de neutralizare, precipitare, coagulare – floculare.

După stadiul lor de prelucrare se pot clasifica:

- nămol stabilizat (aerob sau anaerob);

- nămol deshidratat (natural sau artificial);

- nămol igienizat (prin pasteurizare, tratare chimică sau compostare);

- nămol fixat, rezultat prin solidificare în scopul imobilizării compuşilor toxici;

cenuşă, rezultată din incinerarea nămolului;

Clasificarea nămolurilor după compoziţie conduce la luarea în considerare a două mari categorii:

- nămoluri cu compoziţie predominant organică, ce conţin peste 50% substanţe volatile în substanţa uscată şi care, de regulă, provin din epurarea mecano-biologică;

- nămoluri cu compoziţie predominant anorganică, ce conţin peste 50% din substanţa uscată şi care de regulă, provin din epurarea fizico-chimică.