Activele

I. Activele: esenţă şi caracteristică

Pentru cunoaşterea şi gestionarea patrimoniului contabilitatea foloseşte o serie de categorii proprii obiectului ei de studiu, cum sunt: activul, pasivul, cheltuielile şi veniturile.

Activele reprezintă o resursă controlată de întreprindere, ca rezultat al unor evenimente trecute şi de la care se aşteaptă beneficii economice viitoare.

Denumirea de active provine de la caracteristica bunurilor economice de a se afla în continuă mişcare şi transformare în cadrul circuitului economic. Structura activelor se modifică în permanenţă datorită operaţiilor ocazionate de procesul de aprovizionare cu noi bunuri economice, de participarea lor la procesul de producţie, unde îşi schimba forma, conţinutul şi proprietăţile fizice sau chimice, precum şi de operaţiile procesului de desfacere a produselor şi mărfurilor.

Activul patrimonial cuprinde mijloacele economice ca averea concretă şi drepturile de creanţă. Recunoaşterea activelor se face în baza a doua criterii cumulative:

• Probabilitatea de realizare a unui beneficiu economic viitor;

• Determinarea valorii/costului în mod credibil.

Pentru fundamentarea teoretică a noţiunilor de active şi pasive s-au format de-a lungul timpului mai multe teorii, predominante fiind: juridică, financiară, economică.

După teoria juridică, activele reprezintă bunurile economice ca obiecte de drepturi şi obligaţii.

După teoria financiară, activele reprezintă valorile economice, bunurile în care s-au investit fondurile întreprinderii.

După teoria economică, activele şi pasivele sunt înterpretate prin prisma categoriei economice de capital. Astfel, activele reprezintă modul de întrebuinţare a capitalului.

II. Structurile patrimoniale de active

Conţinutul activului unităţii patrimomiale a întreprinderii este stabilit în baza a doua criterii: modul de valorificare şi gradul de lichiditate ale mijloacelor economice.

Modul de valorificare a mijloacelor economice se referă la felul în care ele participă la procesul de producţie, în care se consuma şi îşi transmit valoarea asupra produselor obţinute, inclusiv la felul cum se asigură reproducţia lor. Astfel, mijloacele economice utilizate într-o unitate patrimonială pot fi de două categorii: unele care au o durată mare de funcţionare şi care se consumă şi se valorifică în mod treptat pe parcursul mai multor cicluri de exploatare, şi altele care se consumă dintr-o dată şi care trebuie reînoite cu exemplare noi în fiecare ciclu de exploatare.

Prin lichiditate se are în vedere, capacitatea fiecarui mijloc economic de a parcurge calea normală a ciclului de exploatare pîna la transformarea lui în bani. Timpul necesar sau gradul de lichiditate este termenul în care un bun economic sau un drept poate fi transformat în bani lichizi în cursul circuitului lor.

III. Clasificarea activelor

Din punctul de vedere al celor două criterii care stabilesc conţinutul activului unităţii patrimoniale a întreprinderii: modul de valorifiare şi gradul de lichiditate, se pot delimita următoarele structuri de active: active fixe şi active circulante.

Activele fixe, numite şi imobilizări sau active imobilizate, cuprind acele categorii de bunuri care au o existenţă durabilă în întreprindere şi care nu se consumă la prima utilizare. În cadrul acestora se cuprind următoarele mari mase patrimoniale:

• Imobilizări necorporabile;

• Imobilizări corporabile;

• Imobilizări financiare.

Imobilizările necorporabile sau nemateriale sunt imobilizări care nu se concretizează în bunuri, ci într-un document juridic sau comercial care atestă drepturi ale întreprinderii. În mod concret în imobilizările necorporabile se cuprind: cheltuielile de constituire a societăţii, cheltuielile de cercetare - dezvoltare, concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile de fabrică, alte drepturi şi valori similare, programele infomatice şi fondul commercial.

Concesiunea, este o convenţie prin care o personă fizică sau juridică dobîndeşte dreptul de a exploata anumite servicii sau bunuri ale statului.

Marca de fabrică, reprezintă sume investite de către întreprindere pentru a face ca produsele ei să se diferenţieze de produsele similare ale altora.

Brevetul. este actul prin care se recunoaşte unei persone dreptul de a exploata exclusiv un anumit produs (al cărui autor este).

Licenţa, este dreptul cîştigat de o altă persoană de a exploata un brevet de invenţie prin cumpărarea acestuia.

Fondul comercial, este denumirea dată dreptului suplimentar, peste valoarea bunurilor închiriate, cuvenit proprietarului pentru existenţa unor condiţii deosebite, care pot aduce un avantaj material închirietorului.

Amortizarea imobilizărilor necorporale se realizează prin încorporarea anuală în cheltuieli a unei părţi din valoarea acestora de minimum 20%.

Imobilizările corporabile cuprind acele bunuri materiale (corporare) care participă la procesul muncii cu întreaga lor valoare de utilitate, dar care se consumă şi îşi transmit în mod treptat valoarea asupra costurilor noilor produse. Ele participă la mai multe cicluri de exploatare îndeplinindu-şi funcţia continuu şi repetat fără a se integra în conţinutul material al noilor bunuri obţinute. Ceea ce se transmite este numai valoarea lor. În aceste condiţii de valorificare, implicit reproducţia imobilizărilor corporale se realizează pe calea amortizării, adică prin includerea în cheltuieli a unor cote-părti din valoarea lor.