Armonizarea contabilității în România

Informaţia economică este prezentă în toate domeniile de activitate, reprezentând un element indispensabil al progresului. În contextul dezvoltării economiei de piaţă şi al sporirii gradului de complexitate al acesteia, informaţia economică trebuie să se dezvolte corespunzător ca arie, conţinut şi operativitate, astfel încât să poată furniza elementele necesare luării deciziilor, să poată reflecta exact situaţia patrimonială a întreprinderilor şi rezultatele activităţii economico- financiare. Valorificarea eficientă a informaţiei economice se poate realiza doar în cadrul unui sistem informaţional economic în care contabilitatea este o componentă de bază.

Activitatea contabilă are o contribuţie importantă în economie prin conţinutul său, care îmbină armonios teoria abstractă cu realitatea fenomenelor studiate. Aceasta furnizează un sistem de informaţii corelat şi verificat, nelăsând loc subiectivismului şi promovând rigurozitate şi exactitate în reflectarea fenomenelor economico-financiare.

Importanţa comunicării manageriale a crescut pe măsură ce firma şi-a extins graniţele, iar globalizarea tot mai accentuată a pieţelor de capital impune utilizarea, în toată lumea, a unui limbaj unic în contabilitate, fapt realizat prin normalizare şi armonizare. Cea mai puţin costisitoare şi cea mai răspândită metodă de comunicare managerială o constituie situaţiile financiare, care de fapt reprezintă nucleul sintezelor contabilităţii. Utilizatorii informaţiei din situaţiile financiare caută să aprecieze rentabilitatea întreprinderii, în general, dar şi riscul de nelichiditate al acesteia.

Delimitări şi fundamentări teoretice privind armonizarea contabilităţii.

Principalele fenomene care guvernează procesul reformei contabile contemporane la nivel mondial sunt: normalizarea, armonizarea, convergenţa, conformitatea şi internaţionalizarea contabilităţii.

Normalizarea contabilă este procesul prin care se armonizează prezentarea situaţiilor financiare, metodele contabile şi terminologia.

Armonizarea contabilă este procesul prin care regulile sau normele contabile sunt perfecţionate pentru a fi făcute comparabile.

Convergenţa contabilă este procesul prin care normele contabile sunt elaborate de o manieră care este capabilă să conducă către acelaşi fapt sau scop, prin evidenţierea similitudinii dintre naţional- regional-internaţional.

Conformitatea contabilă este procesul prin care este apreciată concordanţa în acţiunea şi conţinutul regulilor de prezentare şi întocmire a situaţiilor financiare, reprezentând o armonizare a reglementărilor naţionale cu regulile prezentate de organismele regionale şi internaţionale de normalizare contabilă.

Internaţionalizarea contabilităţii îşi are izvorul în preocupările de armonizare internaţională a regulilor şi practicilor contabile.

Repere istorice în evoluţia generală a contabilităţii

Literatura contabilă românească a apărut abia în secolul al XIX-lea, datorită condiţiilor economice de dezvoltare. Până la acel moment economia României avea un accentuat caracter agrar, şi aceasta în condiţiile unei agriculturi de tip extensiv. Se consideră că epoca modernă a economiei româneşti începe abia de la 1821, o dată cu revoluţia lui Tudor Vladimirescu. Documentele care au netezit drumul către o economie modernă, de tip capitalist, sunt constituite din Regulamentele Organice care prevedeau, printre altele, uniformizarea administraţiei, stimularea dezvoltării economiei, libertatea comerţului intern şi extern, reordonarea sistemului fiscal. De asemenea, Regulamentele Organice pot fi considerate ca reprezentând primele reglementări legislative din punct de vedere contabil, ele impunând obligativitatea ţinerii evidenţelor contabile, inclusiv la nivel naţional.

Prima lucrare românească de contabilitate a văzut lumina tiparului în anul 1837 la Braşov, sub titlul “Pravila comercial㔺i poartă semnătura lui Emanoil I. Nichifor, fiind o traducere din limba germană. Ea a avut un rol important în fundamentarea şi popularizarea conceptelor de contabilitate în România.