Aspecte privind contabilitatea stocurilor în viziunea IAS 2 și a reglementărilor naționale

Introducere

În această lucrare vom prezenta un studiu comparativ între prevederile Standardului International de Contabilitate IAS 2 “Stocuri” şi reglementările naţionale prevăzute în OMFP 3055 din 2009, referitoare la această categorie de active, având drept obiectiv determinarea asemănărilor şi deosebirilor cu privire la contabilitatea stocurilor.

Ordinul ministrului finanţelor publice numărul 3055 din 2009 cuprinde numeroase reglementări menite să îmbunătăţească sistemul contabil românesc, astfel încât să fie conform Directivelor Comunităţii Economice Europene. Pentru a putea îndeplini scopul lucrării noastre ( de a ne face o imagine despre cum este organizată contabilitatea stocurilor în reglementările nationale comparativ cu cele internaţionale ), ne vom opri asupra părţii dedicate stocurilor din OMFP 3055/2009 şi anume capitolul 8.3.2 Aici sunt definite conceptele necesare bunei înţelegeri a modalităţii de organizare a contabilităţii stocurilor şi regulile ce trebuie respectate.

Standardul International de Contabilitate IAS 2 “Stocuri”, cuprinde o serie de norme si informaţii edificatoare asupra modului de organizare a contabilităţii stocurilor pentru a fi în conformitate cu directivele europene.

Obiectivul acestui standard este acela de a descrie tratamentul contabil pentru stocuri în sistemul costului istoric. O problemă fundamentală a contabilităţii stocurilor o constituie valoarea costului ce urmează a fi recunoscut drept activ şi raportată până când veniturile aferente sunt recunoscute. Acest standard furnizează informaţii referitoare la determinarea costului şi la recunoaşterea ulterioară drept cheltuială, incluzând orice înregistrare la valoare realizabilă netă.

De asemenea, standardul furnizează indicaţii practice referitoare la procedeele de determinare a costului care sunt utilizate la calcularea costurilor stocurilor.

Scopul standardului este recunoaşterea, măsurarea şi evaluarea stocurilor, adică determinarea valorii la care acestea vor fi recunoscute în bilanţ şi vor influenţa contul de profit şi pierdere, oferind o alternativă acelor tratamente contabile care, prin creşterea şi descreşterea valorii stocului, determinate de acestea, ajustează profiturile în concordanţă cu ceea ce este avantajos pentru conducere.

Standardul tratează evaluarea şi contabilizarea stocurilor, respectiv determinarea valorii la care stocurile se înregistrează la categoria activelor, ca active curente, recunoscute în situaţiile financiare, valoare ce va fi raportată până în momentul realizării acestora ca venit din vânzări. Ca atare, standardul vizează evaluarea stocurilor în bilanţ, precizând care sunt cheltuielile ce vor fi luate în considerare pentru calculul costului acestora, fixând astfel reguli de evaluare la închiderea exerciţiului.

Elemente generale

OMFP 3055/2009 defineşte stocurile ca fiind active circulante:

a) deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a activităţii;

b) în curs de producţie în vederea vânzării în procesul desfăşurării normale a activităţii;

c) sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile care urmează să fie folosite în procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii.

În categoria stocurilor se cuprind şi activele cu ciclu lung de fabricaţie, destinate vânzării (de exemplu, ansambluri sau complexuri de locuinţe etc. realizate de entităţile ce au ca activitate principală obţinerea şi vânzarea de locuinţe). Dacă construcţiile sunt realizate în scopul exploatării pe termen lung, de către entitatea care le-a realizat, ele reprezintă imobilizări.

De asemenea, atunci când un teren este cumpărat în scopul construirii pe acesta de construcţii destinate vânzării, acesta este înregistrat la stocuri.

Tot în OMFP 3055/2009 sunt prevăzute situaţiile în care un activ poate fi trecut de la imobilizare corporală la stocuri şi invers, în funcţie de utilizarea sa.

Atunci când există o modificare a utilizării unei imobilizări corporale, în sensul că aceasta urmează a fi îmbunătăţită în perspectiva vânzării, la momentul luării deciziei privind modificarea destinaţiei, în contabilitate se înregistrează transferul activului din categoria imobilizări corporale în cea de stocuri. Transferul se înregistrează la valoarea neamortizată a imobilizării. Dacă imobilizarea corporală a fost reevaluată, concomitent cu reclasificarea activului se procedează la închiderea contului de rezerve din reevaluare aferente acestuia.

Transferul poate fi efectuat dacă şi numai dacă există o modificare a utilizării imobilizării, evidenţiată de începerea modernizării, în vederea vânzării. Ca urmare, dacă o entitate decide să cedeze o imobilizare corporală fără a fi modernizată, ea continuă să o trateze ca imobilizare corporală până la scoaterea sa din evidenţă, şi nu ca element de stoc. Modernizarea are semnificaţia cheltuielilor ulterioare recunoscute ca o componentă a activului.

În cazul în care un activ care a fost iniţial recunoscut la terenuri este folosit ulterior pentru construirea de ansambluri de locuinţe destinate vânzării, în funcţie de modul de negociere a contractelor de vânzare a bunurilor ce fac obiectul construcţiei şi vânzării, valoarea terenului se include în valoarea activului construit sau se evidenţiază distinct la stocuri de natura mărfurilor, la

valoarea de înregistrare în contabilitate. Dacă terenul a fost reevaluat, concomitent cu schimbarea naturii activului se procedează la închiderea contului de rezerve din reevaluare aferente acestuia.

În cazul activelor de natura ansamblurilor sau complexurilor de locuinţe care iniţial erau destinate vânzării şi care ulterior îşi schimbă destinaţia, urmând a fi folosite de entitate pe o perioadă îndelungată sau să fie închiriate unor terţi, în contabilitate se înregistrează un transfer de la stocuri la imobilizări corporale. Transferul se efectuează la data schimbării destinaţiei, la valoarea la

care activele erau înregistrate în contabilitate (reprezentată de cost).