Extras din referat
• IDENTITATE ŞI SCURT ISTORIC:
Şcoala de Artă Rm. Vâlcea s-a înfiinţat începând cu data de 01.09.1970, în baza Hotărârii Consiliului Popular al Judeţului Vâlcea nr.28/05.09.1970, având avizul Consiliului de Stat pentru Cultură şi Artă cu nr.99007 şi nr.4456/1970. A funcţionat ca unitate terţială cu buget propriu, subordonată Consiliului Popular al Judeţului Vâlcea, până în anul 1994, când s-a încheiat Protocolul nr.456/26.09.1994, între Inspectoratul pentru Cultură Vâlcea Consiliul Judeţean Vâlcea, Şcoala de Artă trecând în subordinea directă a Consiliului Judeţean Vâlcea.
Instituţia are calitatea de ordonator terţial de credite, subvenţionat parţial de la bugetul local al Consiliului Judeţean Vâlcea.
• STRUCTURA ACTIVITĂŢILOR, CURSURI ŞI PROGRAME:
Activitatea de specialitate (artistică, de formare profesională continuă – prin sistem educaţional) a instituţiei este coordonată metodologic de către Direcţia pentru Cultură şi Culte, iar în domeniile economic, personal ş.a., de către direcţiile de specialitate din cadrul aparatului propriu al Consiliului Judeţean Vâlcea.
Obiectul de bază al activităţii Şcolii de Artă îl constituie învăţământul artistic prin organizarea cursurilor în scopul formării profesionale, în domeniul muzicii vocale (uşoară, populară, clasică), instrumentelor muzicale (acordeon, orgă electronică, chitară, pian, vioară, percuţie, instrumente de suflat), teatrului (actorie), artelor plastice (pictură, sculptură, grafică, ceramică, design vestimentar, decoraţiuni interioare), coregrafie (dans clasic, modern, popular şi ritmic) etc.
Auditul financiar reprezintă activitatea de examinare, în vederea exprimării de către auditorii financiari, a unei opinii asupra situaţiilor financiare, în conformitate cu standardele de audit.
PROCEDURA DE DESFASURARE A MISIUNILOR DE AUDIT
Se va prezenta metodologia de derulare a unei misiuni de audit intern la entităţile publice.
Pentru aceasta vor fi descrise procedurile si modelele standard ale documentelor utilizate (anexa 5).
1. Etapele derulării unei misiunii de audit intern(anexa 2).
Pentru derularea unei misiunii de audit public intern, conform unui program de audit (anexa 1), se utilizează procedurile şi modelele standard ale documentelor ce sunt prezentate in continuare:
E1-Pregatirea misiunii de audit;
E2- Intervenţia la fata locului;
E3- Raportul de audit intern;
E4- urmărirea recomandărilor.
1.1. Etapa „Pregătire misiunii de audit public intern”
I. Initierea auditului – se intocmesc urmatoarele documente:
a) ordinul de serviciu – (anexa 3)
Ordinul de serviciu repartizează sarcinile de serviciu auditorilor interni, astfel încât aceştia sa poată demara misiunea de audit.
b) declaraţia de independenta
c) notificarea privind declanşarea misiunii de audit public intern
Compartimentul de audit public intern notifica entitatea/structura auditata cu 15 zile înainte de declanşarea misiunii de audit public intern, despre scopul, principalele obiective, durata acesteia, precum şi despre faptul ca pe parcursul misiunii vor avea loc intervenţii la fata locului al căror program va fi stabilit ulterior, de comun acord.
II. Colectarea şi prelucrarea informaţiilor
- Colectarea informaţiilor
În aceasta etapa auditorii interni solicita şi colectează informaţii cu caracter general despre entitatea si structura auditata.
- Prelucrarea informaţiilor
Prelucrarea informaţiilor consta în:
a) analiza structurii si entităţii auditate şi activităţii sale (organigrama, regulamente de funcţionare, fise ale posturilor, circuitul documentelor);
b) analiza cadrului normativ ce reglementează activitatea entităţii si structurii auditate;
c) analiza factorilor susceptibili de a împiedică buna desfăşurare a misiunii de audit public intern;
d) analiza rezultatelor controalelor precedente;
e) analiza informaţiilor externe referitoare la entitatea si structura auditata.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Audit versus Control Financiar.doc
- Anexa 5.doc
- Anexa 4.doc
- Anexa 3.doc
- Anexa 2.doc
- Anexa 1.doc