Benchmarking

De la ştiinţă la realitate

Benchmarking-ul reprezintă un demers care constă în confruntarea propriilor practici ale organizaţiei cu cele ale altor organizaţii. A practica benchmarking-ul este echivalent cu a merge în căutarea celor mai bune metode utilizate într-o activitate, aceste metode permiţând companiei să-şi amelioreze performanţele.Tratamentul de referinţă sau benchmarking-ul este datorat supravegherii concurenţiale şi inteligenţei economice.

Prin benchmarking se înţelege un procedeu de evaluare a performanţelor produselor, serviciilor, funcţiilor, metodelor şi practicilor în raport cu cele mai bune societăţi pe plan mondial

Conceptul de benchmarking, care provine din cuvântul englez „benchmark” (bornă, referinţă) este foarte practicat în SUA. Acest concept se bazează pe faptul că lumea exterioară este într-o continuă evoluţie şi constă în compararea propriei organizaţii cu una sau mai multe organizatii identificate ca fiind de referinta întrun anumit domeniu.

Două adevăruri istorice ilustrează în mod convingător de ce benchmarkingul este atât de necesar. Primul, este vechi de peste 2500 de ani si este originar din China. Cât despre cel de-al doilea adevăr, este greu să se ştie de când datează, însă el provine din Japonia, ţara în care este practicat cu foarte mare succes.

Benchmarkingul reprezintă un instrument de gestiune modern, aplicat cu succes în multe companii şi totodată un mecanism pentru îmbunătăţirea continuuă a activităţii. Principalul său promotor este R. Camp - "Le benchmarking", Les editions d'organisation, 1998. El afirmă că benchmarkingul este pentru strategia competitivităţii ceea ce este contabilitatea pentru gestiunea financiară, deoarece este un proces continuu de evaluare a performanţelor, probabil singura manieră de a rămâne mult timp pe vârful valului, printre cei mai buni. Benchmarkingul se practică atât sub formă de comparaţii interne (între divizii), cât şi exteme (cu concurenţii), astfel încât putem spune că integrează ceva din gândirea filozofului Sun Tzu, care spunea că dacă te cunoşti pe tine însuţi şi-ţi cunoşti adversarii, nu ai de ce să te temi în legătură cu rezultatul luptei.

Noţiunea de benchmarking cosntituie un process continuu de ameliorare a performanţelor organizaţiilor în scopul de a obţine o superioritate faţă de concurenţă. Ameliorarea poate privi produsele, metodele de lucru.

Benchmarking-ul este un proces de management ce se manifestă prin autoîmbunătăţire, deci este un proces care trebuie să fie realizat în mod continuu pentru a-şi dovedi eficienţa. Astfel, nu poate fi vorba despre un proces care a fost o dată executat şi care poate fi uitat, considerându-se că sarcina s-a încheiat. Benchmarking-ul trebuie să fie un proces continuu deoarece practicile se modifică în mod constant. Prin urmare, liderii în toate sectoarele de activitate devin din ce în ce mai puternici. Doar acele firme care urmăresc procesul de bechmarking cu disciplină vor putea dobândi performanţe superioare. Într-un mediu în care schimbarea este la ordinea zilei, firmele care nu ţin cont de acest lucru sunt sortite falimentului. Benchmarking-ul poate fi analizat prin dorinţa de a deveni cel mai bun şi a rămâne la acest nivel. Demersul acesta se înscrie într-o dinamică de progress continuu şi de ameliorare a calităţii fiind un exemplu de folosire ofensivă a informaţiei pe care o preconizează inteligenţa economică.

Mediul evoluează, competitorii caută mereu să-şi amelioreze această superioritate care poate fi pusă în discuţie în orice moment.Analiza costurilor concurenţilor este o tehnică de mare întindere care presupune o cercetare sistematică a unor informaţii multiple asupra strategiilor, deciziilor, instalaţiilor şi instrumentelor, furnizorilor, clienţilor lor. Ea începe desigur cu informaţia financiară.

Dincolo de comparaţiile globale de acest tip, benchmarking-ul sau evaluările pe activitate caută să situeze performanţa întreprinderii în astfel de activităţi şi mai ales în privinţa costului. Comparaţia costurilor şi performanţelor poate fi făcută cu orice entitate care exercită aceeaşi activitate ca şi cea studiată, în mod normal cu una mai bună. Obiectivul îl reprezintă identificarea întârzierii faţă de acea entitate, diagnosticarea cauzelor, aplicarea unui plan de acţiune şi urmărire.