Bilanțul contabil

Prima definitie data contabilitatii apartine lui Luca Pacioli potrivit caruia contabilitatea este considerate un ansamblu de principii si reguli privind inregistrarile in partida dubla a averii ce apartine unui negustor precum si toate afacerile sale in ordinea in care au avut loc.

Prin system informational se intelege un ansamblu de oameni, programe si procedee al carui scop este acela de a furniza informatii necesare functionarii intreprinderii ca organism. In contextual acestei definitii contabilitatea reprezinta principala componenta a sistemului informational orientat spre cunoasterea valorii economice din intreprindere.

Definirea bilantului contabil

Termenul de bilant vine de la cuvantul italienesc “bilancia” (cu originea in Latina, bi=cu doua si lanx=taler), adica “doua talere”, simbolizand astfel o balanta cu doua talere. Valori de marime egala stau fata in fata si se egaleaza reciproc. Intr-unul din talere apare valoarea activului, iar in celalat valoarea pasivului alcatuit din capitaluri proprii si datorii.

De la prima definitie data, de “cantar al averii”, in corelatie cu sursele (resursele) sale de dobandire, bilantul a format obiectul unor preocupari permanente atat pentru acela care il intocmeste, cat si pentru cel care il foloseste ca instrument de gestiune a patrimoniului. S-a agonisit si s-a decantat pe aceasta linie o bogata zestre de cunostinte si s-au conturat mai multe teorii cu privire la modelul bilant, modelarea bilantiera a patrimoniului si functiile bilantului.

Prin raportare la tot ceea ce este carte de contabilitate, bilantul este definit ca un tablou al situatiei patrimoniului care prezinta in unitati monetare marimea valorica a bunurilor economice, in corelatie cu sursele lor de finantare, precum si cu rezultatul obtinut.

Bunurile economice constituie Activul, iar sursele de finantare, Pasivul bilantului. De asemenea, in bilant este consemnat rezultatul sub forma de profit sau de pierdere; pierderea se trece in activul bilantului, iar profitul in pasivul bilantului. Structurile calitative folosite in cadrul bilantului pentru modelarea situatiei patrimoniului sunt cele de active si pasiv. Ele se explica si se definesc simultan prin prisma juridicului, a economicului si a financiarului. Astfel, din punct de vedere juridic, activul, prin compozitia lui, grupeaza elemente in bunuri reale si creante(drepturi asupra persoanelor), iar pasivul in capital propriu si datorii.

Intr-o optica economica, activul este definit prin structurile de capital fix si capital circulant, iar pasivul, prin structurile de capital propriu (proprietarilor) si capital strain (utohtonilor). Aprecierea financiara grupeaza activele in raport de lichiditate (durata de transformare in bani), iar pasivele in functie de exigibilitatea lor (durata de plata). Ca urmare, in structura activului se disting active pe termen lung si active curente, iar in cea a pasivului se delimiteaza capitaluri permanente (pe termen lung) si datorii curente (pe termen scurt).

In situatia in care obiectul modelarii bilantiere este fundamentat pe categoria de resurse economice, activul desemneaza utilizarea resurselor in activitatea economica si sociala, iar pasivul, originea resurselor.

In cadrul activului sunt delimitate utilizari permanente sau durabile de resurse sub forma de bonuri de investitie, utilizari temporare sau curente sub forma de stocuri, creante, valori mobiliare de plasament si disponibilitati si utilizari-pierderi generate de o activitate nerentabila privind consumarea resurselor. Pasivul prin structura sa delimiteaza cele trei modalitati de formare a resurselor si anume: resurse permanente sau pe termen lung, furnizate de preopietar (individual sau asociati), resurse temporare curente, asigurate de terti (furnizori, banci, obligatari) si resurse rezultate, sub forma profiturilor realizate la sfarsitul fiecarui exercitiu financiar.

Structuri bilantiere

Pornind de la gruparile de mai sus, contabilitatea conciliaza cele trei interpretari oferind o optica integrative (dupa unii autori hibrida) asupra lor. Astfel, activul reprezinta bunurile economice ca elemente patrimoniale cu valoare pozitiva, iar pasivul sursele de finantare ca elemente patrimoniale cu valoare negative. Activul, prin componenta sa, evidentiaza destinatia si lichiditatea bunurilor economice, iar pasivul, clasificarea surselor de finantare in functie de modul de constituire (surse proprii si surse straine) si exigibilitatea lor.