Cadrul Profesional al Auditului Intern

INRODUCERE

Prin prestaţia sa de mare profunzime, auditul poate constitui pârghia esenţială menită să asigure profesionalizarea managementului şi eradicarea diletantismului. Acţionarii, investitorii, structurile guvernamentale şi ale societăţii civile, beneficiarii de bunuri şi servicii publice, mass-media, contribuabilii, cetăţenii etc. devin din ce în ce mai interesaţi în a cunoaşte detalii privind modul cum deciziile manageriale determină rezultatele obţinute de organizaţie şi chiar în a deţine asigurări referitoare la calitatea proceselor şi sistemelor de conducere din cadrul acestor entităţi.

Pregătirea şi formularea deciziilor manageriale privind îmbunătăţirea continuă a rezultatelor impun nevoia cunoaşterii stadiului de implementare a deciziilor anterioare, dar şi a celui de funcţionalitate şi/sau regularitate a proceselor afectate. Atingerea acestor deziderate este facilitată de acţiuni de verificare-evaluare specifice, care oferă imaginea fidelă a stării resurselor şi surselor, a structurilor şi activităţilor propriei entităţi.

Pertinenţa şi aplicabilitatea deciziilor în timp real, monitorizarea implementării lor, în condiţiile unui mediu concurenţial, determină necesitatea existenţei unui set de cunoştinţe, competenţe, metode şi tehnici ce relaţionează în mod raţional şi furnizează managementului posibilitatea unei informări adecvate asupra stării de sănătate economico-financiară a organizaţiei.

Similar medicinei, auditul se dezvoltă ca o abordare preponderent estimativă care îşi propune, ca demers fundamental, organizarea şi derularea unui "examen funcţional" asupra obiectului supus cercetării.

Scopul său primordial constă în formularea unei opinii calificate (temeinic argumentate) privind starea de fapt şi calitatea/capacitatea entităţii examinate, la un moment dat, care să confere o asigurare, prin prisma unor exigenţe predeterminate, în ceea ce priveşte nivelul de performanţă atins şi dezvoltarea sa în viitor.

Auditul intern este o activitate independentă, obiectivă de asigurare şi de consultanţă concepută pentru a crea valoare şi pentru a îmbunătăţi operaţiunile unei organizaţii în îndeplinirea obiectivelor sale prin implementarea unei abordări sistematice şi disciplinată în evaluarea şi îmbunătăţirea eficacităţii managementului riscurilor, a controlului şi a proceselor de guvernanţă.

Auditul intern a devenit o componentă esenţială în structura unei organizaţii moderne. El asigură o mai mare eficienţă printr-o utilizare corespunzătoare a resurselor umane şi materiale, dar şi a diverselor sale surse, diferitele precum şi o mai bună coordonare între departamente ale unei unităţi.

Cadrul profesional al auditului intern

1. Contextul aparitiei auditului intern

Termenul de audit provine din limba latină de la cuvântul audit-auditare, care are semnificaţia „a asculta”, dar despre audit se vorbeşte de pe vremea asirienilor, egiptenilor, din timpul domniei lui Carol cel Mare sau al lui Eduard I al Angliei. Activităţi de audit s-au realizat în decursul timpului şi în România, dar purtau alte denumiri. De la originile sale latine cuvantul audit a fost supus multor vicisitudini si mediatizarea lui a denaturat intelesul acestui cuvant. Dar daca definim „auditul intern”, acesta se refera la o functie precisa si noua cu elemente de indentificare evidente. In acelasi timp este o functie universala si o functie periodica.

Utilizarea termenului de audit în accepţiunea folosită în prezent este relativ recentă şi se plasează în perioada crizei economice din 1929 din Statele Unite ale Americii, când organizaţiile afectate de recesiunea economică trebuiau să plătească sume importante pentru auditorii externi care efectuau certificarea conturilor tuturor întreprinderilor cotate la bursă.

Marile întreprinderi americane foloseau deja serviciile oferite de Cabinete de Audit Extern, organisme independente care aveau misiunea de a verifica conturile şi bilanţurile contabile şi a certifica situaţiile financiare finale. Pentru a-şi îndeplini atribuţiile cabinetele de audit efectuau o serie de lucrări pregătitoare de specialitate, şi anume: inventarierea patrimoniului, inspecţia conturilor, verificarea soldurilor, diferite sondaje etc., care au crescut semnificativ costurile auditării.

În aceste condiţii, întreprinderile au început să-şi organizeze propriile Cabinete de Audit Intern, în special pentru reducerea cheltuielilor, prin preluarea efectuării lucrărilor pregătitoare din interiorul entităţii, iar pentru realizarea activităţii de certificare au apelat în continuare la Cabinete de Audit Extern, care aveau dreptul asupra unei supervizări a activităţii acestora.

Pentru a se face distincţia între auditorii cabinetelor de audit extern şi cei ai organizaţiei supuse auditului, primii au fost numiţi auditori externi, iar cei din urmă au fost numiţi auditori interni, deoarece făceau parte din întreprindere.