Căi de combatere a fenomenului de contabilitate creativă

Pornind de la premisa că practicile de contabilitate creativă vor dispărea doar o dată cu dispariţia cauzelor care le-au generat, Hoarau abordează problema comportamentului utilizatorilor externi. El propune reducerea importanţei acordate rezultatului contabil şi aprecierea calităţii acestuia prin intermediul fluxurilor de trezorerie. Imaginaţia financiară poate să diminueze pasivul exigibil, să majoreze capitalurile proprii sau să transforme imobilizările în creanţe. Ea nu poate însă să genereze lichidităţi. Rezultă că orientarea utilizatorilor externi către fluxurile de trezorerie i-ar putea descuraja pe manageri să utilizeze tehnici de manipulare a informaţiilor contabile. În general, o societate profitabila este considerata atractiva. Daca ea prezinta însa un cash-flow negativ din activitatile de exploatare, utilizatorii externi ar trebui sa devina prudenti si sa analizeze viabilitatea proiectelor si capacitatea societatii de a-si plati datoriile. Nu putine au fost cazurile în care societati foarte profitabile au intrat în stare de faliment.

De asemenea, crearea posibilităţii de a recurge la un organism competent pentru arbitraj şi/sau interpretare, similar cu Grupul de revizuire a comunicării financiare (Financial Reporting Review Panel) din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, reprezintă, după părerea lui Malo şi Giot, o cale prin care se poate limita tendinţa şefilor de întreprindere de a întinde prea tare “elasticul”. Un asemenea organism nu poate avea însă ca misiune să supravegheze situaţiile financiare ale tuturor întreprinderilor. Pentru o supraveghere mai vastă şi mai riguroasă ar trebui ca auditorii să fie dispuşi să-şi îndrepte armele asupra clienţilor lor. Propunerea este dură deoarece ea antrenează o reflecţie radicală asupra naturii raporturilor auditori/manageri.

Este evident că procesul de normalizare are un mare impact asupra dezvoltării creativităţii contabile, în măsura în care acesta se caracterizează printr-o multitudine de opţiuni şi referenţiale. Ca urmare, armonizarea contabilă devine o miză importantă pentru restrângerea fenomenului de contabilitate creativă. Trebuie însă subliniat că eforturile pe linia armonizării contabile internaţionale se concentrează, cel puţin deocamdată, asupra societăţilor multinaţionale şi mai puţin asupra celorlalte societăţi. Rezultă că, atâta timp cât mai multe referenţiale coexistă, este indispensabil ca societăţile să precizeze referenţialul pe care l-au utilizat pentru întocmirea documentelor de sinteză.

De asemenea, s-a sugerat că problema contabilităţii creative ar putea fi rezolvată prin intermediul unor norme detaliate, care să nu lase loc de interpretare. Cazurile particulare se află însă în spatele regulilor specifice. Pe măsură ce ochiurile plasei sunt mai fine, cel ce vrea să treacă prin ele devine mai imaginativ. Norma americană FAS n° 13 “Contabilizarea contractelor de locaţie” (Accounting for Leases) reprezintă un exemplu relevant de text exploatat în toate detaliile lui, pentru a permite întreprinderilor să întocmească contractele în sensul dorit. “O prescriere detaliată ca şi o cuantificare precisă a unui fenomen conduc, în mod direct, la scheme concepute pentru a permite ocolirea.” În plus, aşa cum remarcă Colasse, “ar fi eronat să credem că reglementarea şi normalizarea redau de o manieră obiectivă portretul contabil al întreprinderii. Ele dezvăluie, în mod explicit, doar maniera în care portretul a fost pictat. Pe de altă parte, ele lasă preparatorilor de conturi o marjă de manevră, în acelaşi timp indispensabilă şi ireductibilă, marjă de manevră pe care ei o pot utiliza în funcţie de consideraţii ce derivă din politica financiară sau din politica de comunicare a întreprinderii. “

Experienţa arată că, de fiecare dată când apare o normă nouă, societăţile găsesc o cale să-i minimizeze impactul, în acord cu aceasta, Devis spunea că oricât de multe reguli ar implementa profesia, întotdeauna vor fi unii care vor găsi o cale de a “bate” sistemul. Ca urmare, misiunea normalizatorilor şi profesioniştilor contabili nu este una simplă: imaginaţiei trebuie să i se răspundă cu imaginaţie.

Dorinta normalizatorilor contabili de limitare a contabilitătii creative trebuie să aibă în vedere circumstantele ce permit manifestarea acesteia.

O altă măsură ar trebui ar trebui să vizeze reducerea numărului de prelucrări contabile permise sau stabilirea clară a circumstantelor în care trebuie aplicată fiecare prelucrare. Mai mult, dacă o întreprindere a ales o prelucrare contabilă pentru că aceasta îi permitea obtinerea unei imagini fidele în anul respectiv, ea ar trebui să utilizeze aceeasi prelucrare si în anii următori.