Calculația Costurilor în Industria Siderurgică

Industria siderurgica se afla în prezent într-un proces de transformare determinat de schimbari tehnologice, de piata si de proprietate. Schimbarile tehnologice au condus la un numar sporit de optiuni în ceea ce priveste productia, privatizarile din industrie semnifica faptul ca majoritatea sectorului siderurgic se afla în sectorul privat si pietele concurentiale au fost încurajate de un proces încet si constant de reducere a barierelor comerciale. Acest mediu în continua schimbare creeaza noi oportunitati si pericole pentru companiile siderurgice.

Siderurgia româneasca are în componenta sa 32 de societati comerciale. Profilul de activitate al acestora, extrem de divers acopera în totalitate necesitatile interne de produse si subproduse de fonta, otel si derivate ale acestora.

Calculatia costurilor în industria siderurgica este influentata, cum este si firesc, de un ansamblu de factori dintre care mai importanti pot fi mentionati urmatorii: marimea întreprinderii, structura organizatorica a întreprinderii, tipul de productie si modul de organizare a acesteia, tehnologia productiei, gradul de concentrare, profilare si specializare a întreprinderii, gradul de integrare a înteprinderii, caracterul procesului de productie si altii.

Inainte de calcularea costurilor, indiferent de tipul calculatiei (previzionala sau efectiva), este necesar sa se procedeze la o analiza complexa a cheltuielilor de productie în vederea selectarii si delimitarii lor pe principalele activitati ale întreprinderii, pe centrele de costuri care le-au ocazionat, dupa oportunitatea si gradul de finisare a productiei, precum si în functie de perioada de timp în care se fabrica productia ce ocazioneaza cheltuielile respective, astfel încât, pe fiecare perioada de calcul (luna, trimestru, an), în costul productiei sa se includa numai acele cheltuieli care sunt legate direct sau indirect de fabricarea produselor obtinute în perioada respectiva, indiferent de momentul efectuarii lor.

Apoi se trece la calculatia costurilor. Metodele în aceste tipuri de unitati sunt, de regula metodele traditionale a costurilor bazate pe cheltuielile de productie efective, asa cum sunt: metoda pe faze si metoda globala.

Cea mai utilizata metoda de calculatie a costurilor este metoda pe faze care se foloseste, de regula, în întreprinderile ce au ca obiect productia de masa, unde pentru obtinerea produsului finit se parcurg în procesul de fabricatie mai multe faze.

Obiectul calculatiei îl constituie produsele si fazele parcurse în procesul de fabricatie, costurile de productie fiind înregistrate în conturi deschise lunar pe fiecare faza, astfel ca la finele perioadei de gestiune, prin cumularea tuturor cheltuielilor în ultima faza de productie sa se obtina costul efectiv al produsului finit.

In cadrul majoritatii întreprinderilor din domeniu siderurgiei calculul costurilor se realizeaza pe uzine (sectii), deci pe subdiviziunile cadrului tehnico-productiv, organizatoric si administrativ al întreprinderii; astfel în aceste întreprinderi faza de calculatie corespunde unei sectii. În cadrul unei sectii, daca aceasta are ca obiect de productie un singur produs, iar la sfârsitul perioadei nu are productie în curs de executie sau semifabricate se utilizeaza metoda diviziunii simple de calculatie a costurilor. De exemplu, la sectiile producatoare de aburi industriali, aer comprimat, aragon, oxigen, costul de productie se transfera lunar la sectiile consumatoare. In continuare se urmareste reflectarea costului semifabricatelor interne pe faze de calculatie si apoi repartizarea cheltuielilor de productie între doua sau mai multe produse obtinute din aceeasi faza.

Analiza critica a acestei metode de calculatie pe faze, scoate în evidenta limitele ei si anume faptul ca metoda permite decât exercitarea unui control postoperativ al respectarii nivelului prestabilit al costurilor. Totodata metoda pe faze, nu face posibila cunoasterea operativa a abaterilor de la conditiile normale de desfasurare a productiei avute în vedere cu ocazia bugetarii sau standardizarii cheltuielilor în mod detaliat, pe feluri, cauze, locuri de productie etc. Ca urmare informatiile furnizate nu permit sesizarea la timp a cheltuielilor neeconomicoase, a unor greutati intervenite în desfasurarea activitatii si nu are în vedere aspecte de optimizare si de minimizare a costurilor.