Cercetări realizate pe animale

Termenii de testare pe animale, experimentele pe animale, de cercetare pentru animale, testarea in vivo și vivisecție au notații similare, dar conotații diferite. Literal, „vivisecție“ înseamnă „tranșarea“ a unui animal viu, și denumit istoric numai experimente care au implicat disectia de animale vii. Termenul este folosit ocazional pentru a se referi în mod peiorativ la orice experiment folosind animale vii; de exemplu, Encyclopædia Britannica definește „vivisecție“ ca: „Operațiunea pe un animal viu pentru experimental, mai degrabă decât în scopuri de vindecare, în sens mai larg, toate experimentele pe animale vii deși dicționarele indică faptul că definiția mai largă este „folosit doar de către persoanele care se opun sa facă o astfel de muncă“.Cuvântul are o conotație negativă, ceea ce implică tortura, suferința și moartea. Cuvântul „vivisecția“, este preferat de cei care se opun acestei cercetări, în timp ce oamenii de știință folosesc de obicei termenul de „experimente pe animale“.

DEZBATERE ISTORICĂ

Au aparut critici si controvesrse , deoarece experimentarea pe animale a crescut, în special practica vivisecție. În anul 1655, avocatul galenice fiziologie Edmund O'Meara a spus că „tortura mizerabilă a vivisecției plasează corpul într-o stare nenaturală“.O'Meara și alții au susținut că fiziologia animalelor ar putea fi afectata de dureri in timpul vivisecției, făcând rezultate nesigure. Au existat, de asemenea, obiecții pe o bază etică, susținând că beneficiul pentru om nu ar justifica răul cauzat animalelor. Primele obiecții la testele pe animale, de asemenea, au venit de la alti mulți oameni , care au crezut că animalele sunt inferioare oamenilor și atât de diferite încât rezultatele de la animale, nu au putut fi aplicate la om. Pe de cealaltă parte a dezbaterii, cei în favoarea testării pe animale a considerat că experimentele pe animale au fost necesare pentru a avansa cunoștințele medicale și biologice.

Claude Bernard-care este, uneori, cunoscut sub numele de „prințul vivisectors“ și tatăl fiziologiei, și a cărui soție, Marie Françoise Martin, a fondat prima societate anti-vivisecție în Franța. Ea a argumentat că „experimentele pe animale sunt în întregime concludente pentru toxicologie și igiena omului ... efectele acestor substanțe sunt aceleași pe om ca pe animale, cu excepția diferențelor de grade.

Cele mai timpurii referiri la testarea pe animale se găsesc în scrierile grecilor din al 2-lea și al 4-lea. Aristotel și Erasistrate au fost printre primii care au efectuat experimente pe animale vii. Galen, un medic roman , a disecat porci și capre; el este cunoscut ca „părintele vivisectie“.

Animalele au fost în mod repetat folosite prin istoria cercetării biomedicale. În 1831, fondatorii Zoo Dublin au fost membri ai profesiei medicale care au fost interesați în studierea animalelor în timp ce erau în viață dar si animalelor moarte.

In anii 1880, Louis Pasteur a demonstrat în mod convingător teoria germenilor medicinii prin inducerea antraxului la ovine.

In anii 1880, Robert Koch a infectat șoareci și cobai cu antrax si tuberculoza.

Insulina a fost izolata pentru prima data de la câini în 1922, și a revoluționat tratamentul diabetului.

La 3 noiembrie 1957, un câine sovietic, Laika, a devenit primul animal care a ajuns pe orbita Pământului. In anii 1970, tratamentele cu antibiotice si vaccinuri pentru lepra au fost dezvoltate folosind armadillo, apoi dată oamenilor. Capacitatea oamenilor de a schimba genetica a animalelor a avut un mare pas înainte în anul 1974, când Rudolf Jaenisch a fost capabil să producă primul mamifer transgenic, prin integrarea ADN-ului de la virusul SV40 în genomul șoarecilor. Aceasta cercetare genetica a progresat rapid si, in 1996, s-a născut oaia Dolly, primul mamifer care urmează să fie clonat dintr-o celulă adultă.

Testarea Toxicologica a devenit importantă în secolul al 20-lea. În secolul al 19-lea, legile care reglementează drogurile au fost mai relaxate. De exemplu, în SUA, guvernul ar putea interzice doar un medicament după ce o companie a fost urmărită penal pentru vânzarea de produse. Cu toate acestea, ca răspuns la dezastrul Elixir sulfanilamidă din 1937, în care medicamentul omonim a ucis peste 100 de utilizatori, Congresul SUA a adoptat legi care au necesitat testarea siguranței medicamentelor pe animale înainte de a putea fi comercializate. Alte țări au adoptat o legislație similară.

In 1960, ca reacție la tragedia Thalidomide, legi noi au fost adoptate ,care necesită testarea siguranței la animalele gestante înainte ca medicamentul sa fie vandut.

Testarea pe animale, de asemenea, cunoscută sub numele de experimente pe animale, cercetarea pe animale si testarea in vivo, este utilizarea animalelor neumane în experimente care încearcă să controleze variabilele care afectează comportamentul sau sistemul biologic în studiu. Această abordare poate fi în contrast cu studiile de teren în care sunt observate animale în medii sau habitatele lor naturale.