Concepții și teorii referitoare la obiectul contabilității

Pentru a analiza ce studiază contabilitatea, specialiștii au ajuns la mai multe concepții sau teorii pentru a oferi numeroase interpretări și variante de prezentare.

Dintre acestea, principalele concepții referitoare la obiectul contabilității sunt:

1. Concepția juridică;

2. Concepția economică;

3. Concepția financiară.

1. Concepția juridică cu privire la obiectul contabillității

Dominată de școala germană de contabilitate, prin Fr. Hügli, I.C. Kocibig și R. Reisch, concepția juridică privind obiectul contabilității a fost preluată în România de profesorii G. Trancu - Iași, S. Iacobescu și A. Sorescu.

Conform acestei concepții, obiectul de studiu al contabilității este patrimoniul unei persoane fizice sau juridice, privit din punct de vedere juridic, respectiv al drepturilor și obligațiilor în corelație cu obiectele corespunzătoare. Autonomia subiecților participanți la circuitul economic impune separarea patrimoniului, a averii și a rezultatelor de gestiune.

În consecință, patrimoniul este format din totalitatea drepturilor și obligațiilor cu valoare economică, aparținând unei persoane fizice sau juridice, inclusiv bunurile la care acestea se referă.

Bunurile economice formează substanța materială a patrimoniului în calitatea lor de obiecte de drepturi și obligații. Ele au o latură existențială (bunuri corporale, necorporale și financiare) și o latură economică (utilitatea și valoarea bunurilor).

A doua componentă a patrimoniului este reprezentată de drepturile și obligațiile cu valoare economică exprimate în bani.

Raporturile de proprietate iau forma drepturilor în situația în care titularul de patrimoniu are calitatea de proprietar și, ca urmare, nu trebuie să acorde niciun echivalent pentru bunurile aflate în posesiunea și folosința sa.

Raporturile de proprietate iau forma obligațiilor atunci când, pentru bunurile care formează obiectul patrimoniului, titularul trebuie să dea un echivalent valoric sau să îndeplinească o anumită prestație.

În calitatea sa de știință a evidenței, contabilitatea elaborează o teorie și o metodă proprie, pe baza căreia se asigură înregistrarea, într-o anumită ordine și pe baza unor principii normative, a existenței, stării, mișcării și transformării valorilor economice delimitate patrimonial și pe perioade de gestiune.

Starea elementelor patrimoniale este cercetată de contabilitate sub aspectul mărimii elementelor patrimoniale la un moment dat. Contabilitatea evidențiază, calculează, analizează și controlează existența elementelor patrimoniale pe categorii, pe sectoare de activitate, pe faze ale circuitului economic.