Contabilitate financiară - organizarea contabilității mărfurilor în comerțul cu amănuntul

Organizarea contabilităţii mărfurilor în comerţul cu amănuntul

1. Componentele stocurilor

Stocul reprezintă cantitatea de bunuri (materii prime, materiale etc.) existente, la un moment dat, ca rezervă în depozitul unui magazin, al unei întreprinderi, într-o piaţă în vederea asigurării continuităţii producţiei sau a desfacerii. – Din termenul francez, englez stock.

Din punct de vedere contabil, stocurile sunt active circulante:

a) deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a activităţii;

b) în curs de producţie în vederea vânzării in procesul desfăşurării normale a activităţii;

c) sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile care urmează să fie folosite în procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii;

Activele circulante se află într-o continuă fluenţă valorică, ele schimbându-şi forma materială şi utilitatea (marfă, creanţe, bani) în cadrul circuitului economic al patrimoniului. Astfel, în faza de aprovizionare, activele circulante sub forma de bani se transformă în stocuri de materii prime şi materiale, în faza de producţie stocurile de materii prime şi materiale se consumă, rezultând stocuri de producţie în curs de execuţie, care, după ultima operaţie de prelucrare, devin produse finite, iar în faza de desfacere sunt vândute clienţilor, operaţie care generează drepturi faţă de aceştia.

Stocurile cuprin:

- materii prime

- material consumabile

- material de natura obiectelor de inventar

- producția în curs de execuție

- produse

- stocuri aflate la terți

- animale

- mărfuri

- ambalaje

Materiile prime participă direct la fabricarea produselor şi se regăsesc în produsul finit integral sau parţial, fie în starea lor iniţială, fie transformată.

Materialele consumabile participă sau ajută la procesul de fabricaţie sau de exploatare, fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit. Ele cuprind: materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat, piese de schimb, seminţe şi materiale de plantat, furaje, alte materiale consumabile.

Obiectele de inventar sunt bunuri cu o valoare mai mică decât limita prevăzută de lege (1.800 lei) pentru a fi considerate imobilizări corporale, indiferent de durata lor de serviciu, sau cu durată mai mică de un an, indiferent de valoarea lor, precum şi bunurile asimilate acestora (echipamentul de protecţie, echipamentul de lucru, îmbrăcămintea specială, dispozitivele şi verificatoarele cu destinaţie specială, modelele, ştanţele şi matriţele şi alte obiecte asimilate).

Producţia în curs de execuţie cuprinde: produse în curs de execuţie si lucrări şi servicii în curs de execuţie şi reprezintă producţia care nu a trecut prin toate fazele (stadiile) de prelucrare, prevăzute în procesul tehnologic, precum şi produsele nesupuse probelor şi recepţiei tehnice sau necompletate în întregime.

Produsele cuprind:

- semifabricatele, prin care se înţelege produsele al căror proces tehnologic a fost terminat într-o secţie (fază de fabricaţie) şi care trec în continuare în procesul tehnologic al altei secţii (faze de fabricaţie) sau se livrează terţilor;

- produsele finite, adică produsele care au parcurs în întregime fazele procesului de fabricaţie şi nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul entităţii putând fi depozitate în vederea livrării sau expediate direct clienţilor;

- produsele reziduale cuprind: rebuturile, materialele recuperabile şi deşeurile;

Stocurile aflate la terţi în custodie, pentru prelucrare sau în consignaţie se înregistrează distinct în contabilitate pe categorii de stocuri: materii prime şi material aflate la terţi, produse aflate la terţi, animale aflate la terţi, mărfuri aflate la terţi, ambalaje aflate la terţi.

Animalele şi pasările se referă la animalele născute şi cele tinere de orice fel (viţei, miei, purcei, mânji si altele) crescute şi folosite pentru reproducţie, animalele şi pasările la îngrăşat pentru a fi valorificate, coloniile de albine, precum şi animalele pentru producţie – lână, lapte, blană.

Mărfurile sunt bunuri pe care entitatea le cumpără în vederea revânzării sau produsele predate spre vânzare magazinelor proprii.

Ambalajele includ ambalajele refolosibile, achiziţionate sau fabricate, destinate produselor vândute şi care în mod temporar pot fi păstrate de terţi, cu obligaţia restituirii în condiţiile prevăzute în contracte.

2. Definirea mărfurilor

Categoria cea mai importantă de stocuri într-o entitate cu obiect de activitate comerţul o reprezintă mărfurile.

Marfa este un produs al muncii destinat schimbului prin intermediul vânzării-cumpărării.

Termenul provine din maghiarul “marha” care înseamnă „vită”, deoarece “vitele sunt la popoarele pastorale principalul obiect de tranzacţiune”. Enciclopedia lui Diaconovici oferă informaţii mai ample şi generale, cu semnificaţie economică evidentă – “marfa = producte naturale, industriale, artificiale, luate prin comerciu de la producător şi puse la îndemâna consumatorilor cu un beneficiu, fie pentru acoperirea directă a trebuinţelor consumaţiunii ori luxului, fie spre a servi în industrie”

Din definiţiile surselor romaneşti din perioada economiei libere (până la 1945) şi din perioada de tranziţie la economia liberă (după 1989) rezultă următoarele trăsături esenţiale:

- marfa este orice bun care se vinde şi se cumpără;

- marfa este rezultat al muncii omeneşti;

- marfa este destinată schimbului, deci este gândită si realizată exclusiv pentru nevoi nepersonale;

- schimbul mărfii se face prin vânzare-cumpărare, adică prin fapte de comerţ;

3. Clasificarea mărfurilor

În perioada 1789-1801, B. Buse, care elaborează un Îndrumar de merceologie în care clasifică mărfurile atât după originea lor (a luat ca model sistemul lui Carl Linne de ordonare a regnului vegetal şi animal din ştiinţele naturii), cât şi după destinaţia produselor. Astfel, în funcţie de aceste criterii, Buse împarte bunurile de consum în trei categorii, şi anume:

- alimente;

- produse de îmbrăcăminte;

- produse pentru locuință;

Un salt imens în sistematica mărfurilor îl face A. Almedinger în 1901. El clasifică mărfurile în funcţie de trei criterii de clasificare, respectiv destinaţie, process tehnologic şi natura materiilor prime. Potrivit acestor criterii, mărfurile sunt ordonate în 10 grupe, şi anume:

1) combustibili;

2) materiale de construcţie;

3) produse pentru iluminat şi lubrifianţi;

4) produse textile;

5) produse din sticlă şi ceramică;

6) produse din piele şi blănuri;

7) produse metalice;

8) produse chimice;

9) produse de papetărie;

10) produse alimentare.