Contabilitatea Activelor Necorporale

Contabilitatea activelor necorporale (IAS 38)

Acest Standard se ocupă de tratamentul contabil aplicabil imobilizărilor necorporale. În conformitate cu acest Standard, o entitate trebuie să recunoască o imobilizare necorporală dacă şi numai dacă sunt îndeplinite criteriile specificate. Standardul mai specifică cum se calculează valoarea contabilă a imobilizarilor necorporale şi impune prezentări specifice cu privire la imobilizările necorporale.

IAS 38 „Activele necorporale” a fost aprobat de către Consiliu în iulie 1998 şi a intrat în vigoare începând cu 1 iulie 1999.

Standardul va fi aplicat în contabilitatea activelor necorporale cu excepţia:

- activelor necorporale tratate de alt standard;

- activelor financiare (IAS 32);

- dreptul de exploatare sau descoperire şi extracţie a minereurilor, gazelor, petrolului şi a altor resurse ce nu se regenerează;

- active necorporale provenite din contractele cu deţinătorii de poliţe din cadrul societăţilor de asigurări.

O imobilizare necorporală este un activ nemonetar identificabil, fără suport material, deţinut pentru utilizarea în procesul de producţie sau prestarea de servicii, pentru o închiriere sau în alte scopuri administrative.

Un activ necorporal trebuie să fie identificabil pentru a-l distinge de fondul comercial (good will).

Pentru a fi identificabil trebuie să fie distins la procurare, adică să fie reparabil, să poată fi inchiriat, să se poată vinde, sau să poată distribui beneficii economice viitoare fără a se lipsi de beneficiile economice viitoare ce apar din utilizarea altor active în aceeaşi activitate.

O societate controlează un activ dacă are posibilitatea de a obţine beneficii economice viitoare ce decurg din acesta şi dacă poate restrânge accesul terţilor la aceste avantaje.

Un activ necorporal trebuie recunoscut dacă şi numai dacă:

1. se estimează că beneficiile economice viitoare care sunt atribuite activului vor fi obţinute de către societate;

2. costul activului poate fi evaluat în mod fidel.

Un activ necorporal poate fi evaluat iniţial potrivit căilor de procurare astfel:

a) pentru achiziţia separată când de regulă evaluarea este fidelă, costul cuprinde preţul de cumpărare, taxe şi impozite nerambursabile, şi toate cheltuielile directe atribuite punerii lui în starea de utilitate, mai puţin sconturile şi reducerile comerciale;

b) achiziţia ca parte a combinărilor de întreprinderi, costul său se bazează pe valoarea sa justă la data achiziţiei;

c) achiziţia prin subvenţie guvernamentală se evaluează la valoarea justă;

d) achiziţia prin schimb cu un alt activ se face la valoarea justă a activului primit, egală cu valoarea justă a celui cedat ajustată cu numerarul transferat;

e) obţinut din resurse proprii.

După recunoaşterea iniţială un activ necorporal trebuie contabilizat la costul său, mai puţin orice amortizare acumulată şi orice pierderi din deprecieri acumulate.

Amortizarea – valoarea de amortizat a unui activ necorporal trebuie să fie alocată pe o bază sistematică pe o durată de viaţă a sa estimată cât mai viabil. Amortizarea se calculează din momentul când activul este pregătit pentru utilizare. Metoda de amortizare de regulă este aleasă de întreprindere în funcţie de modul de consum a beneficii economice aferente activului. Amortizarea este recunoscută de obicei ca o cheltuială.

Cheltuielile de constituire – sunt imobilizări necorporale a căror recunoaştere ca active trebuie tratată în mod suplu şi dinamic. Decizia de recunoaştere nu trebuie plasată în domeniul reglementărilor contabile, ci în cel al deciziei de gestiune a întreprinderii.

Din punct de vedere financiar şi fiscal, în tratamentul contabil al cheltuielilor de constituire trebuie respectate trei reguli:

1. trebuie amortizate pe o perioadă de maximum cinci ani;

2. dacă cheltuielile nu sunt total amortizate, nu se poate efectua nici o distribuire de dividende;

3. cheltuielile privind creşterile de capital pot fi imputate primelor de capital.