Contabilitatea activității de turism

I. CONTABILITATEA ACTIVITĂŢII DE TURISM

1.1. Conţinutul şi trăsăturile activităţii de turism

Turismul, considerat o formă complexă a comerţului invizibil, a devenit “cea mai importantă activitate economică din lume” care se ocupă cu organizarea şi desfăşurarea unor călătorii în afara localităţii de reşedinţă, pentru satisfacerea unor interese legate în principal de petrecerea timpului liber al populaţiei. Acţiunile turistice au o sferă largă de cuprindere ceea ce presupune o diferenţiere a acestora, deosebindu-se călătorii de agrement, de odihnă şi recreere, de tratament şi cure balneare medicale, sportive, tehnico-ştiinţifice, de afaceri, congrese, etc. Turismul presupune existenţa unei baze materiale, a unor unităţi specializate în turism dotate şi organizate corespunzător, astfel încât să contribuie la satisfacerea nevoilor turiştilor.

În literatura de specialitate s-au cristalizat diferite clasificări ale formelor de turism, devenite multiple în urma diversificării motivaţiilor turistice şi a dezvoltării circulaţiei turistice. Un prim criteriu îl constituie cel al provenienţei turiştilor, după care turismul poate fi intern şi internaţional. Turismul intern se practică de cetăţenii unei ţări în limitele graniţelor ţării de reşedinţă. Turismul internaţional se practică în afara ţării de reşedinţă şi în funcţie de direcţia fluxurilor turistice se prezintă sub două forme:

- turism de primire sau receptiv care se referă la sosirile de turişti străini într-o ţară, căruia îi corespunde pe plan economic exportul turistic;

- turism de trimitere sau emiţător care se referă la plecările de turişti într-o altă ţară, căruia pe plan economic îi corespunde importul turistic.

După modul şi momentul angajării prestaţiei turistice, turismul poate fi organizat, semiorganizat şi neorganizat. Turismul organizat este acea formă de turism în care prestaţiile turistice, serviciile la care apelează turiştii, destinaţia precum şi perioada în care vor fi prestate aceste servicii sunt programate în prealabil pe bază de contracte sau alte angajamente comerciale specifice acestui domeniu de activitate încheiate cu agenţiile de voiaj sau alţi intermediari. Prezintă o serie de avantaje care se reflectă atât în favoarea turistului cât şi a prestatorului de servicii turistice.

Pentru turist este evident că obţinerea globală a serviciilor de cazare, transport, masă, agrement, etc., presupune o comoditate având dinainte garantate serviciile comandate la nivelul preferat de confort şi tarif, iar pentru prestatorul de servicii turistice avantajele se concretizează în garanţia utilizării raţionale a capacităţilor materiale şi a forţei de muncă. Turismul neorganizat, sau pe cont propriu, constituie acea formă de turism în care nu are loc o angajare prealabilă a serviciilor turistice, a destinaţiei şi a perioadei de realizare a călătoriilor, cererea pentru serviciile turistice concretizându-se printr-un apel direct al turistului la unităţile prestatoare vizate în timpul călătoriilor.

În turismul neorganizat se manifestă tot mai clar dorinţa de independenţă, dar aceste manifestări ale cererii turistice nu pot fi satisfăcute integral de oferta turistică organizată. “Asigurarea unei libertăţi largi de acţiune crează turismului neorganizat o serie de satisfacţii de ordin psihologic, manifestate prin posibilitatea de evadare din îngrădirile programelor impuse cotidian” .

Turismul semiorganizat îmbină elemente ale celor două forme de turism prezentate. În acest caz, serviciile turistice sunt angajate în prealabil doar parţial, iar alte servicii sunt solicitate în momentul efectuării călătoriei turistice.

Tendinţa actuală este ca turismul organizat şi semiorganizat să piardă din importanţă, în timp ce turismul neorganizat înregistrează ritmuri superioare de creştere, fiind calificat de specialişti drept turismul viitorului.

O altă clasificare a formelor de turism este făcută după gradul de mobilitate a turistului. Turistul poate să-şi satisfacă cererea de servicii turistice fie rămânând un timp mai mult ori mai puţin lung într-o zonă turistică, ceea ce dă naştere noţiunii de turism de sejur, fie sub forma unor deplasări continue pe itinerarii stabilite dinainte sau ocazional, cu sejururi scurte în diverse localităţi de pe traseele traversate ceea ce a dat naştere turismului itinerant.

În ceea ce priveşte turismul internaţional, turismul itinerant are ca formă specifică turismul de tranzit, noţiune legată de traversarea unor ţări pentru a ajunge la destinaţii mai îndepărtate.

În funcţie de utilizarea timpului disponibil pentru turişti, în cadrul turismului de sejur pot fi menţionate următoarele forme de turism:

- turism de sejur lung;

- turism de sejur de durată medie;

- turism de sejur scurt (incluzându-se aici formele de turism ocazional, de circumstanţă şi turismul de sfârşit de săptămână).

Turismul se practică în funcţie de anumite motive, de cele mai multe ori purtând amprente pronunţat individualizate. Astfel, din punct de vedere al motivaţiei deplasării distingem:

a) Turismul de agrement, formă de turism practicată de turiştii care caută să profite de frumuseţile naturii şi de prilejul de a cunoaşte locuri şi oameni noi, obiceiurile şi istoria acestora;

b) Turismul de odihnă şi recreere ce presupune exercitarea în mod voluntar a unor activităţi diferite de cele practicate în mod obişnuit, caracterizându-se prin sejururi mai lungi şi cu activităţi recreative de odihnă activă.