Contabilitatea ca forma a cunoașterii teoretice și practice

CAPITOLUL I

OBIECTIVUL FUNDAMENTAL AL CONTABILITĂŢII

1.1 ROLUL CONTABILITĂŢII ŞI UTILIZATORII EI

Contabilitatea este una din disciplinele regăsite în ştiinţele economice, s-a născut din necesităţile practice ale activităţilor economice şi s-a dezvoltat odată cu acestea.

“Contabilitatea este un judecător nepărtinitor al trecutului, un ghid necesar prezentului şi un consilier indispensabil viitorului”.Contabilitatea este o tehnică de ţinere a evidenţei patrimoniului firmei.

Contabilitatea este ştiinţa care înregistrează, urmăreşte şi controlează în mod documentat, complet şi neîntrerupt existenţa şi mişcarea mijloacelor economice de natură materială (adică, a bunurilor), disponibilităţilor băneşti, cheltuielilor şi veniturilor, capitalului social, creditelor bancare, datoriilor faţă de terţe persoane, profitul sau pierderea înregistrată. În acest context, contabilitatea îndeplineşte următoarele funcţii:

1. de înregistrare operativă şi completă a proceselor şi fenomenelor economice, ce apar într-o

întreprindere (este funcţia de înregistrare a tranzacţiilor economice).

2. de informare, cunoaştere a patrimoniului şi mişcărilor ce au loc în acesta.

Din evidenţa contabilă rezultă, practic, informaţii privind gospodărirea mijloacelor materiale şi băneşti, volumul şi dinamica producţiei obţinute, costurile de producţie, veniturile obţinute, profitul sau pierderea.

Concluzie: contabilitatea este un instrument de cunoaştere a realităţilor din firmă.

3. de control gestionar – cu ajutorul datelor contabile se verifică modul de păstrare şi utilizare a valorilor materiale şi băneşti şi se verifică modul în care se respectă disciplina financiară,aşa cum prevede legea.

Datele şi documentele de evidenţă servesc ca probă în justiţie pentru a dovedi realitatea unei operaţii, pentru a stabili răspunderea materială sau pentru a stabili vinovăţia sau nevinovăţia unei persoane.

4. previzionară – contabilitatea nu se opreşte numai la evidenţa la un moment dat a patrimoniului şi a mişcărilor ce au loc în acesta, ci reprezintă practic şi o sursă pentru analiza economico-financiară a activităţii şi stabilirea tendinţelor viitoare, adică luarea unor decizii de perspectivă.

Utilizatorii cei mai importanţi ai informaţiei contabile sunt:

- investitorii – sunt interesaţi de profiturile, câştigurile ce pot fi obţinute de pe urma investiţiilor efectuate.

- managerii – folosesc informaţiile contabile la întocmirea bugetelor, dar mai ales la controlul activităţilor şi programelor stabilite.

- clienţii firmei – sunt interesaţi de continuitatea activităţii firmei şi doresc să aibă informaţii privind profitabilitatea pe sectoare de activitate, dar şi despre unele situaţii privind lichidarea sau falimentul firmei.

- fiscalitatea – nevoile informaţionale ale guvernului, informaţii care permit cunoaşterea modului de colectare a impozitelor şi taxelor. Pe de altă parte, datele din contabilitate sunt folosite pentru elaborarea de prognoze.

- băncile – sunt interesate în primul rând de bonitatea întreprinderii, lichiditatea şi solva- bilitatea acesteia.

- salariaţii – din cauza dorinţei lor de stabilitate a locurilor de muncă, de câştiguri asigurate, iar la unele firme, primirea drepturilor în calitate de acţionari.

1.2 PRINCIPIILE CONTABILE GENERALE

Principiile contabile sunt reguli generale sau convenţii care ajută producătorii de informaţii financiar contabile în măsurarea, clasificarea şi prezentarea acestora. Ele constituie, totodată enunţuri conceptuale, care pot fi puse în aplicare în mai multe moduri ce dau naştere la mai multe norme contabile. Spre deosebire de legile care guvernează ştiinţele exacte, principiile contabile nu au fost descoperite ca urmare a unor experimente ştiinţifice, ci mai degrabă au fost formulate tocmai pentru a asigura realizarea obiectivelor raportărilor financiare. În România, elementele patrimoniale prezentate în situaţiile financiare anuale se evaluează în conformitate cu principiile generale, potrivit contabilităţii de angajamente.

Contabilitatea de angajamente presupune că efectele tranzacţiilor şi ale altor evenimente sunt recunoscute atunci când tranzacţiile şi evenimentele se produc (şi nu pe măsură ce trezoreria sau echivalentul său este încasat) şi sunt înregistrate în contabilitate şi raportate în situaţiile financiare ale perioadelor aferente.

Principiile generale care stau la baza organizării contabilităţii sunt:

1. Principiul continuităţii activităţii care presupune că entitatea îşi continuă în mod normal funcţionarea, fără a intra în stare de lichidare sau reducere semnificativă a activităţii. Se prezumă că entitatea îşi desfăşoară activitatea pe baza acestui principiu.