Contabilitatea Cheltuielilor Financiare

Introducere

Realizarea obiectului de activitate al fiecărui agent economic impune utilizarea tuturor elementelor ce compun procesul muncii (obiectele muncii, mijloacele de muncă şi forţa de muncă). O parte din aceste elemente se consumă în procesul de producţie sau comercializare al unităţii patrimoniale, o altă parte se depreciază, iar altele trebuie să fie remunerate. Indiferent de modul de utilizare, mijloacele materiale şi băneşti şi forţa de muncă folosită în procesul economic al întreprinderii generează cheltuieli de exploatare.

Cheltuielile reprezintă expresia bănească a consumului de muncă vie şi materializată determinat de obţinerea şi desfacerea bunurilor materiale, executarea de lucrări şi prestarea de servicii.

Recuperarea cheltuielilor ocazionate de obţinerea unui bun, prestarea unui serviciu sau executarea unei lucrări se realizează prin includerea lor în costul producţiei obţinute, vânzarea şi încasarea contravalorii de la clienţi.

Dacă termenul generic de “cheltuială” are în vedere totalitatea cheltuielilor ocazionate de desfăşurarea procesului economic la nivelul unei întreprinderi, costul se referă la acele cheltuieli ocazionate de obţinerea unui anumit obiect al producţiei materiale din gama de activitate a agentului respectiv. De aceea, determinarea costului producţiei obţinute, ca obiectiv al contabilităţii de gestiune din fiecare unitate patrimonială, impune o delimitare a cheltuielilor în timp şi spaţiu, precum şi o localizare a lor pe obiecte ale producţiei materiale, adică pe obiecte de calculaţie.

Având în vedere gama foarte variată de cheltuieli care concură la realizarea producţiei unui agent economic, precum şi ponderea diferită a fiecărei cheltuieli la realizarea obiectului de activitate al unităţii este necesară o cunoaştere în detaliu a structurii costului fiecărui produs, lucrare sau serviciu obţinut. De aceea, este utilă gruparea cheltuielilor de exploatare în funcţie de diferite criterii, iar analiza fiecărei componente din structura costului şi găsirea modalităţilor specifice de reducere a acestuia reprezintă o cale de creştere a eficienţei activităţii desfăşurate şi deci, obţinerea unor rezultate financiare superioare concurenţilor.

Determinarea ponderii fiecărui tip de cheltuială în structura costului prezintă importanţă, întrucât eforturile de diminuare a costurilor de exploatare trebuie să vizeze reducerea acelor cheltuieli care deţin ponderea cea mai mare.

Astfel cheltuielile de producţie pot fi grupate după mai multe criterii, şi anume:

I. După felul activităţii, cheltuielile de producţie se grupează în:

– cheltuieli ale producţiei de bază;

– cheltuieli ale producţiei auxiliare;

– cheltuieli ale producţiei anexe.

II. După natura mijloacelor consumate, cheltuielile de producţie se împart în:

– cheltuieli cu munca vie;

– cheltuieli cu munca materializată.

III. În funcţie de posibilitatea individualizării lor pe obiecte de calculaţie (produse, grupe de produse şi activităţi direct productive) cheltuielile de producţie se împart în:

– cheltuieli directe – adică acele cheltuieli legate indisolubil de executarea unui anumit produs, comandă sau lucrare, cheltuieli ce pot fi individualizate pe produs în momentul efectuării lor, ca aparţinând unor rezultate precise ale activităţii desfăşurate cum ar fi: consumul de materii prime şi materiale directe, salarii de bază ale muncitorilor direct productivi etc.

– cheltuieli indirecte – acele cheltuieli generate de executarea simultană a mai multor produse sau locuri de fabricaţie comune diferitelor produse sau lucrări (reparaţii, amortizări, salariile personalului indirect productiv, contribuţia la asigurările sociale aferentă acestora şi ajutorul de şomaj, care se împart la rândul lor în:

a) cheltuieli comune – aparţinând unei anumite secţii de producţie;

b) cheltuieli de interes general – acestea aparţinând activităţii de ansamblu.

IV. În funcţie de compatibilitatea momentului efectiv al efectuării cheltuielilor de producţie cu perioada de gestiune pe care acestea le afectează:

– cheltuieli curente ale perioadei curente – acestea sunt efectuate şi se includ în totalitatea lor în costul efectiv al producţiei din perioada respectivă;

– cheltuieli anticipate – acestea sunt efectuate în perioada curentă, dar privesc producţia perioadelor viitoare de gestiune în ale căror costuri se includ treptat pe măsura ajungerii lor la scadenţă;

– cheltuieli preliminate – (denumite şi rezerve) sunt acele cheltuieli care urmează a fi efectuate în perioadele viitoare de gestiune, dar care trebuie incluse în costul perioadei curente, evitându-se prin aceasta încărcarea costului produselor cu sumele respective, numai în lunile în care s-au efectuat de fapt cheltuielile ca atare.

V. Criteriul de bază în procesul de formare a costurilor se referă la sistematizarea cheltuielilor de producţie în funcţie de natura lor, prin îmbinarea “elementelor de cheltuială” cu “articolele de calculaţie” care să permită în final şi calculaţia costurilor pe ansamblul producţiei, dar şi pe grupe de produse, produse, lucrări, servicii şi activităţi.

Structura cadru pentru organizarea evidenţei cheltuielilor de producţie şi a celor de circulaţie o reprezintă cea oferită de “elementele de cheltuieli” şi anume:

1. Materii prime şi materiale

2. Energie, combustibil, carburanţi

3. Cheltuieli de personal

4. Amortizări

5. Servicii externe

6. Cheltuieli financiare

7. Alte cheltuieli

În cadrul lor este necesară o a doua separaţie a cheltuielilor pe activităţi fundamentale cum ar fi:

a) activitatea de producţie;

b) activitatea comercială;

c) administraţia generală.

VI. După comportamentul cheltuielilor faţă de volumul producţiei întâlnim gruparea cheltuielilor în:

– cheltuieli fixe (abonamente, chirii, amortismente) – care nu depind de volumul producţiei;

– cheltuieli variabile – care depind de volumul producţiei.

Regulamentul privind aplicarea Legii Contabilităţii precizează că, contabilitatea cheltuielilor se ţine pe categorii de cheltuieli, după natura lor, care se grupează astfel:

– cheltuieli de exploatare;

– cheltuieli financiare;

– cheltuieli excepţionale;

– cheltuieli cu amortizările şi provizioanele;

– cheltuieli cu impozitul pe profit.