Contabilitatea Creditelor Bancare

1.1. Structura creditelor acordate de instituţiile de credit

Acordarea de credite este una din funcţiile de bază ale instituţiilor de credit.

Creditele acordate de instituţiile de credit reprezintă creanţe asupra beneficiarilor, constituite pentru satisfacerea nevoilor temporare de finanţare a acestora.

Sursele formării creditului bancar sunt:

- depozitele bancare constituite la instituţiile de credit de agenţii economici ca urmare a eliberării temporare de capital bănesc în procesul de desfăşurare a activităţii;

- veniturile deţinătorilor de valori imobiliare sub forma dividendelor sau dobânzilor depuse la instituţiile de credit;

- veniturile şi economiile băneşti ale populaţiei centralizate prin sistemul bancar şi prin Casele de Economii;

- emisiunea monetară a BNR cauzată de deficitul bugetar, creştere economică;

- resursele proprii ale instituţiilor de credit;

- alte surse atrase de natura împrumuturilor publice;

- rescontul de la Banca Centrală etc.

Beneficiari ai creditelor pot fi orice client a instituţiei de credit, persoană fizică sau juridică, precum şi alte instituţii de credit.

Creditele acordate pot fi clasificate după mai multe criterii şi anume:

a) în funcţie de durata pentru care sunt acordate:

- pe termen scurt (până la un an);

- pe termen mediu (de la 1 la 5 ani);

- pe termen lung (peste 5 ani).

b) în funcţie de natura activităţilor desfăşurate de clienţii beneficiari:

- credite acordate clientelei nefinanciare, ocupă ponderea covârşitoare a creditelor acordate şi a clienţilor beneficiari. Această clientelă este formată din persoane fizice şi persoane juridice care desfăşoară activităţi comerciale şi necomerciale, cu excepţia celor care desfăşoară activităţi de mobilizare a resurselor băneşti pe piaţa de capital.

- credite acordate clientelei financiare, formată din societăţi de investiţii financiare, agenţiile de schimb valutar şi intermedieri, societăţi de valori mobiliare şi altele.

Ca o excepţie, instituţiile de credit pot să beneficieze de împrumuturi de la clientela financiară. Drept urmare, clientela financiară poate să fie atât debitoare cât şi creditoare instituţiei de credit.

c) în funcţie de destinaţia sau scopul pentru care se acordă creditele clientelei nefinanciare:

- creanţele comerciale;

- creditele de trezorerie;

- creditele pentru export;

- creditele pentru echipament;

- creditele pentru bunuri imobiliare;

- alte credite acordate clientelei.

d) în funcţie de forma sub care se acordă, creditele se clasifică astfel:

- avansuri în cont (cont curent autorizat să aibă sold debitor),

- credite acordate sub formă de lichidităţi (creditarea contului clientului);

- credite de plăţi (achitare nemijlocită, din credite, a unor datorii ale clienţilor);

- cesiune de creanţe (scontare, factoring);

- credite pe semnătură sau angajament de garanţie.

e) în funcţie de măsurile asigurătorii luate de instituţiile de credit:

- credite cu garanţie: cauţiune, gajare de titluri;

- credite fără garanţie sau credite în alb.

Contabilitatea creditelor acordate clientelei se ţine cu ajutorul conturilor din clasa 2 “Operaţiuni cu clientela”, şi anume:

• contul 2511 “Conturi curente”, cont bifuncţional al cărui sold debitor reflectă creditele acordate sub formă de avans în cont sau linie de credit în cont.

Pentru a beneficia de acest tip de credit este necesară încheierea unei convenţii între instituţia de credit şi client, prin care:

- se confirmă posibilitatea constituirii temporare de sold debitor;

- limita maximă;

- data până la care se autorizează (data până la care soldul trebuie lichidat);

- dobânda percepută de instituţia de credit.